FOTO. Ziua Internațională a Drepturilor Omului, sărbătorită prin activități de informare, la licee din Alba Iulia
Ziua Internațională a Drepturilor Omului a fost sărbătorită luni, 10 decembrie 2018, prin activități de informare, dezbatere și joc de rol în cadrul unui proiect educațiv cu o tradiție de 4 ani.
Echipa de ambasadori juniori și seniori ai Parlamentului European de la Colegiul Economic s-a implicat activ în derularea activităților. Astfel, de la ora 12, la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Economic DPM Alba Iulia s-a desfășurat proiectul educativ local „Ai drepturi!”.
Elevi ai Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia și ai Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia și-au prezentat rezultatele documentării în domeniul drepturilor omului prin planșe și au participat activ la atelierul ”Spune drept!” organizat de Ciprian Cucu de la Asociația Forum Apulum. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru prin Centrul de Informare Europe Direct a susținut activitatea elevilor prin jurizare și încurajare cu premii.
Prezentările și planșele au vizat dezvoltarea abilităților de comunicare în scris și oral, dezvoltarea competențelor de informare și documentare, conștientizarea importanței cunoașterii drepturilor omului, activarea și sensibilizarea elevilor cu privire la problemele cauzate de lipsa drepturilor omului.
Elevele Bâcu Diana Roxana, Serafina Maria Antonella (coord. prof. Monica Fer Todoran) au obținut premiul I, Florea Maria și Băieșan Geanina au câștigat premiul al II-lea (coord. prof. Lavinia Dobra), Barna Maria Daniela și Comșa Ariana Denisa au plecat acasă cu premiul al III-lea, iar elevele Jurcă Alexandra (coord. prof. Monica Fer Todoran), Medrea Bianca și Samoilă Raluca, Stupinean Delia (coord. Adrian Simion) au reușit să convingă juriul și să primească mențiuni.
Proiectul s-a derulat în perioada 3-10 decembrie 2018 în cele două instituții de învățământ partenere și a presupus mai multe activități: realizarea unui spațiu expozițional cu planșe informative despre drepturile omului și premierea celor mai reușite planșe pe școală (locurile I, II, III) finalizate cu concursul între cele două școli, miniexpoziție cu cărți și materiale diverse despre drepturile omului pe toată derularea proiectului în Centrele de Documentare și Informare și atelierul ”Spune drept!”, simularea unui ”tribunal” pentru apărarea unui caz de discriminare și de încălcare a mai multor drepturi ale omului.
Proiectul marchează Ziua Internațională a Drepturilor Omului, tema de anul acesta fiind ”Drepturi și responsabilități”. Elevii au dezbătut câteva din drepturile fundamentale ale omului, spre exemplu dreptul la sănătate, istoricul drepturilor omului și drepturile femeilor etc. Proiectul are ca scop informarea și exprimarea liberă a elevilor cu privire la drepturile cetățenilor Uniunii Europene.
Coordonatorii proiectului au fost prof. Monica Fer Todoran de la Colegiul Național HCC Alba Iulia și prof. Lavinia Dobra de la Colegiul Economic DPM Alba Iulia. De asemenea, au colaborat la buna desfășurare a proiectului prof. Adrian Simion, bibl. Lucreția Bîrz, prof. Mihaela Mihinda, Mirela Groza și Nicolae Mărginean de la ADR Centru-Europe Direct.
[nggallery id=6557]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Autobuzele vor circula de mâine, 17 august, din nou la Alba Iulia: Serviciul de utilitate publică revine după două luni
Autobuzele vor circula de mâine, 17 august, din nou la Alba Iulia: Serviciul de utilitate publică revine după două luni Începând de mâine, 17 august 2026, după două luni în care municipiul Alba Iulia a rămas fără transport în comun, autobuzele vor circula din nou pe străzile din oraș. Decizia a fost luată după ce […]
Incendiu de vegetație pe o stradă din Sebeș: Pompierii intervin cu o autospecială Pompierii din Sebeș intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată de pe strada Luncii, astăzi, 16 august 2026. Conform ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în mun. Sebes, str. Luncii, nr. […]
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, supusă unor lucrări de reparații curente: Procedură de achiziție demarată
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, supusă unor lucrări de reparații curente: Procedură de achiziție demarată Primăria Municipiului Alba Iulia a inițiat procedura de achiziție publică pentru executarea unor lucrări de reparații curente la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș”, situată pe strada Călărași nr. 2. Proiectul este finanțat din bugetul local al municipiului pentru anul 2026 […]