Sport

FOTO: Voinţa Stremţ, calificare în finala Cupei României, după un meci dramatic, cu mulţi nervi, la Galtiu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voinţa Stremţ s-a calificat în finala Cupei României, după un meci dramatic şi un final cu mulţi nervi, la Galtiu, o victorie 3-2 (1-1), cu Viiitorul Sântimbru, cu un gol marcat de Epure (90+2)!

Petrecerea Divorțaților

Astfel, la Unirea, duminică, 18 iulie, se reeditează finala din 2019, de pe “Cetate”, CS Universitatea Alba Iulia – Voinţa Stremţ, adjudecată de stremţeni. Revenind la confruntarea din a doua semifinală, a fost una cu răsturnări de situaţii, în care oaspeţii au condus cu 1-0, pentru ca apoi gazdele să treacă în avantaj (prin tranfdormarea unui penalty repetat), conducând până în minutul 76.

Multă tensiune în prelungiri, iar oficialul gazdelor Adrian Hulea a văzut “roşu” din partea centralului Adrian Damian (Blaj), iar la final cu greu oamenii de ordine l-au potolit în mijlocul terenului, pe când îi reproşa asistentului Darius Spătăcean (Blaj) deciziile considerate potrivnice, respectiv faptul că nu a sugerat ce s-a întâmplat în conflictul Goţa – Epure (când ambii trebuiau eliminaţi).

*Penalty repetat şi “roşu” pentru Adrian Hulea

Confruntarea a debutat energic, cu două goluri rapide: autogol D. Hulea (4) – la centrarea lui Epure şi egalarea izbutită după câteva zeci de secunde de Cos. Olălău (6) – după o acţiune individuală. Oaspeţii au preluat iniţiativa, iar Viitorul a supravieţuit prin șarjele lui Biro şi intervenţiile portarului Ad. Roman (transferat de urgenţă). Experimentatul goalkeeper a intervenit excelent la şuturile lui Goangă (42) şi Trifa (53), păstrând egalitatea pe tabelă.

Nebunia s-a mutat la poarta cealalt[ când la un şut al lui Pisoiu (62) s-a dictat penalty pentru henţ! Prima execuţie, a lui Biro, a fost parată de portarul G. Costea, însă lovitura de pedeapsă s-a repetat întrucât jucători ai Voinţei au pătruns în careu, iar de la punctul cu var a executat, elegant, cu fenţă, “veteranul” Pisoiu.

Egalitatea s-a restabilit la eroarea lui Ad. Roman (76), păcălit de un şut-centrare trimis de Al. Juncan din dreapta, la colţul scurt. Fostul golakeeper al ocnamureşenilor s-a reabiltat, intervenind salutar la ocaziiile lui A. Breaz (79, 81).

*Dublă eliminare, neacordată

Şi de aici încep fazele cu probleme. Mai întâi, amfitrionii au acuzat faptul că Goangă nu a fost eliminat după un fault din spate, fiind iertat de un al doilea avertisment. Şi mai ales faza din minutul 89, când Goţa a intrat violent la Epure, acesta a replicat nervos, lovindu-şi adversarul, în apropierea asistentului, însă conflictul a fost soluţionat doar cu avertismente. Deşi trebuia să fie la vestiare, împreună cu adversarul său, Epure (90+2) a marcat golul decisiv, reluare cu capul, la centrarea lui Trifa, şi  cei de la Sântimbru au luat foc, protestând vehement pe margine (eliminarea lui Hulea jr).

“O partidă dramatică, un meci greu, între două echipe apropiate valoric. Meritam victoria, am avut momente mai bune de posesie, mai clare, am crezut până la final, chiar dacă şi adversarul a avut contrele sale. O finală este un moment frumos în cariera oricui antrenor. Ne dorim să luăm trofeul”, a spus Ioan Ilie.

Echipe: Viitorul: Ad. Roman – D. Hulea, E. Hălălae, C. Oltean, Goţa – Cos. Olălău, Ov. Crişan, M. Coman, Bălaş – Pisoiu, Biro; rezerve Mocoiu, Oană, P. Truţă, Ad. Olălău, Fl. Popa, Al. Stan, Birk, Davidaş. Antrenor Sorin Mărginean.

Voinţa: G. Costea – G. Cerghedean, Csegoldi, N. Pop, N. Opriţa – Al. Juncan, Trifa, M. Cristea, Goangă – Epure, Rancea; rezerve Lupean, Şerbu, Cetean, Moruşca, Şt. Nagy, A. Breaz, Dreghiciu, Mara. Antrenor Ioan Ilie.

[nggallery id=8188]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, lideri la încheierea turului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău – pe podium

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău a urcat pe podium În Seria 1, liderul Sportul Câmpeni a învins Cuprirom Abrud, în derby-ul Munților Apuseni, distanțându-se în ierarhie, după ce Dacic Blandiana a pierdut la Săsciori, într-o rundă […]

Citește mai mult