FOTO, Viitorul Sântimbru – CIL Blaj 3-1 (1-1), într-un derby al Ligii a IV-a | Trupa lui Fogoroși a urcat pe podium, vezi rezultatele rundei
Într-un derby al rundei inaugurale a returului Ligii a IV-a, Viitorul Sântimbru a dispus de CIL Blaj
cu scorul de 3-1 (1-1) și a urcat pe podium, făcând practic schimb de locuri cu oponenții din „Mica Romă”.
Într-o rundă în care se remarcă triplele reușite de D. Stanciu (Viitorul Vama Seacă) și Al. Mura (Spicul Daia), Ciprian Brânză a înscris, la Galtiu, o dublă decisivă în economia disputei pentru locul al treilea.
Al 10-lea val invincibil la rând (8 victorii și două remize) pentru gruparea pregătită de Ștefan Fogoroși, ajunsă la 5 puncte de prima poziție, în vreme ce vizitatorii au suferit al doilea eșec stagional.
Formația lui Septimiu Boancăș a rămas doar cu punctele obținute la impresia artistică, întrucât amfitrionii au fost mult mai preciși și mai pragmatici și au câștigat de justețe, având în atacantul Ciprian Brânză principalul vârf de lance. Fazele fixe au fost punctul nevralgic al blăjenilor, Brânză deschizând scorul în minutul 19 cu un șut din careu, după un corner, profitând de neglijența defensivă. Peste 5 minute s-a restabilit egalitatea, după un penalty obținut de Acatrinei în duel cu C. Hălălae și transformat de Timiș.
CIL a dominat teritorial, dar oportunitățile s-au ivit la propriile buturi: Ștef (33) a cerut penalty după un contact cu portarul R. Damian, goalkeeperul oaspeților intervenind la șutul lui Oană (43) – respins în lateral.
S-a intrat la cabine cu egalitate, însă apărarea Blajului a capotat iarăși la o fază fixă, un corner la finel căruia Ov. Crișan (60) a punctat după ce în prima fază a trimis în bară. Scorul final a fost desăvârșit de speculativul Brânză (89) – după un contraatac purtat pe partea stângă, însă în minutul 83, B. Varga a irosit o ocazie mare de a egala.
Celelalte rezultate:
Viitorul Vama Seacă – Energia Săsciori 4-0 (1-0)
Marcatori: D, Stanciu (14, 66, 90), I. Cociș (54) *În minutul 75, portarul M. Morariu (Energia) a ratat un penalty.
Victorie categorică în primul meci al returului pentru echipa lui Romeo Arinar, cel mai clar succes al stagiunii. O triplă a atacantului Darius Stanciu, dar și un penalty apărat în minutul 75 de Gânscă, la execuția omologului său M. Morariu (Energia).
Dacia Mihalț – Nicolae Linca Cergău 2-1 (1-1)
Marcatori: M. Hada (4), Tompi (47), respectiv Diaconu (7, penalty).
După 11 eșecuri consecutive, “lanterna roșie” a reușit a doua victorie stagională, la întâiul meci din retur. Gazdele au mai avut încă 5 bare și au înscris golul victoriei prin Severino Tompi, fostul jucător al oaspeților.
Gheorghe Mărginean, oficialul oaspeților, susține că a fost agresat la pauză, de omologul său de pe banca tehnică, Alin Stânea.
Navobi Cricău – Olimpia Aiud 0-5 (0-3)
Marcatori O.Petric (10, autogol), Ilea (14, 22), R. Mihălțan (85, 90, din penalty).
Olimpicii au reușit cea mai clară victorie a rundei
Spicul Daia Română – FC Micești 3-2 (1-0)
Marcatori: Mura (30, 55, 80), respectiv Tripșa (64, penalty), Bancu (85)
Un meci atractiv, spectaculos, și o triplă realizată de Mura la primul meci pentru noua sa echipă
Metalu Aiud – Voința Stremț 0-1 (0-0)
Marcator: Epure (60).
Unicul gol al întâlnirii, susțin aiudenii, a fost înscris dintr-o fază susceptibilă de ofsaid, influențată de Rancea.
CS Zlatna – Sportul Petrești 2-2 (1-0)
Marcatori: D. Cristea (17), C. Marc (65), respectiv Bălaș (71, penalty, 89) *În minutul 77, Cătălina (CS Zlatna) a fost eliminat.
Un derby adevărat, în care aurarii au condus cu 2-0, rezultat la care se apropiau la un singur punct de fotoliul de lider. Un meci cu de toate, în care amfitrionii au rămas în inferioritate numerică, iar dubla lui Bălaș, într-o final fierbinte, a restabilit egalitatea și a menținut distanța din ierarhie. Până la urmă, un rezultat echitabil, deși vizitatorii au avut două bare, la 0-1 și 1-2, ambele prin Cutean.
[nggallery id=6847]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video | CIL Blaj a ratat dramatic calificarea istorică în grupele Cupei României la fotbal: Meci intens în „Mica Romă”, cu toate golurile înscrise de fundași
CIL Blaj a ratat dramatic calificarea istorică în grupele Cupei României la fotbal: Meci intens în „Mica Romă”, cu toate golurile înscrise de fundași CIL Blaj a fost la un singur pas de o calificare istorică în grupele Cupei României la fotbal, ediția 2025/2026, după ce a fost eliminată în play-off, pe teren propriu, după […]
Foto | Roxana Deac (CS Unirea Alba Iulia), o medalie de aur și trei de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, pentru Juniori și Tineret, din Africa de Sud
Roxana Deac (CS Unirea Alba Iulia), o medalie de aur și trei de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, pentru Juniori și Tineret, din Africa de Sud Miercuri, 19 august 2026, s-au consemnat, din nou, performanțe remarcabile pentru sportul românesc realizate de sportivele de la secia de powerlifting a CS Unirea Alba Iulia. Roxana Deac, […]
Live Video | CIL Blaj – Progresul Spartac, confruntare pentru un loc în grupele Cupei României
CIL Blaj – Progresul Spartac, confruntare pentru un loc în grupele Cupei României Miercuri, 19 august 2026, de la ora 17:30, Stadionul „CIL-Veza” din Blaj găzduiește unul dintre cele mai importante meciuri ale fotbalului din Alba din această perioadă. CIL Blaj întâlnește Progresul Spartac, într-o partidă contând pentru play-off-ul Cupei României Betano, ediția 2026/2027. Cele […]