FOTO-VIDEO: Unirea Alba Iulia – aniversare emoționantă la 95 de ani! “Urbis grates” pentru 17 legende ale clubului din Cetatea Marii Uniri
Expoziția fotografică de la Muzeul “Principia”, dedicată împlinirii a 95 de ani de la înființarea Unirii Alba Iulia a strâns generații întregi de uniriști.
De la fostele glorii “alb-negre”, până la actualii echipieri ai divizionarei terțe, sau grupele copii, toți s-au bucurat de momente emoționante, “într-o sală istorică, pentru o echipă istorică”, cum a sintetizat, exterm de sugestiv, unul dintre cei prezenți. Echipa din Cetatea Marii Uniri ce are doi jucători la echipa națională, Gicu Grozav și Nicolae Stanciu (care s-au numărat și printre sponsorii evenimentului), s-a bucurat de o sărbătoare, ce a strâns trecutul, prezentul și viitorul acestui club.
„Mă bucur pentru faptul că Alba Iulia a dat foarte mulţi jucători fotbalului mare, Gicu Grozav şi Nicu Stanciu fiind cele mai recente exemple. Mă deranjează însă că nu mai există niciun fel de interes din partea autorităţilor aici în Alba Iulia pentru această echipă, un ambasador al urbei. M-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de foarte mult timp”, a declarat antrenorul Cornel Țălnar.
https://www.facebook.com/www.ziarulunirea.ro/videos/2130459027045231/?t=9
Fotbaliști, suporteri, conducători sau apropiați ai clubului albaiulian, jucători emblematici au ținut să se întâlnească pentru a celebra un moment deosebit din existența Unirii Alba Iulia “sufletul și simbolul orașului”. Muzeul Principia a fost practic sub asaltul celor care simt “alb-negru”, momentul fiind marcat de reacția lui Horea Bărdaș: “am bătut recordul de asistență pe doi ani”,
“O mică recunoștință pentru ce ce au depus sudoare pentru acest club, dar și o mare responsabilitate pentru ce facem mai departe. Alba Iulia merită o echipă măcar în Liga a 2-a”, a spus Mihai Dăscălescu, actualul oficial al grupării albaiuliene. S-au depănat amintiri, s-au rememorat episoade fotbalistice, s-a vorbit despre începuturi, dar și despre cele două promovări în Liga 1, au existat și săgeți către cei considerați responsabili de decăderea Unirii, iar fostul președinte Ioan Smadea a tras o concluzie: “cei ce pot să ajute echipa, să o facă…”, în speranța că la Centenarul clubului, Unirea Alba Iulia va fi mult mai sus în fotbalul românesc, acolo unde merită și îi dă dreptul trecutul.
*Urbis grates pentru uniriști
În semn de recunoștință pentru că au scris istorie fotbalistică în “alb-negru”, Gabriel Pleșa, viceprimarul municipiului Alba Iulia a înmânat 17 diplome “Urbis Gratis” pentru foști componenți ai clubului fanion al județului Alba. Au fost premiați Ioan Străjan, Ioan Șușman (cel mai vârstnic unirist, la 90 de ani), Iosif Luca, Cornel Țălnar, Gheorghe Grozav, Nicolae Stanciu (premiu ridicat de Rareș, fratele său mai mic), Ioan Smadea, Nicolae Mărginean, Viorel Bimbea, Ioan Tîrnoveanu, Ioniță Baciu, Traian Rîngheț, Ioan Păcurar, Iuliu Cornescu, Ioan Popa, Mircea Cimpoieș și Iulian Nichimiș.
Generații întregi de jucători uniriști vor fi prezentate celor interesați timp de trei zile, prin intermediul a peste 200 de fotografii ce ilustrează cele nouă decenii și jumătate de activitate a Unirii Alba Iulia, echipă ce a dat fotbalul românesc nume precum Cornel Țălnar, Gheorghe Grozav sau Nicolae Stanciu, jucători emblematici ce au îmbrăcat sau îmbracă tricoul echipei naționale. Sunt expuse fotografii din colecțiile private ale domnilor Ioniță Baciu, Ioan Pleșa, Ioan Străjan, Horea Bărdaș sau Mircea Cimpoieș, la loc de cinste regăsindu-se, în facsimil, actul originar de înființare a clubului, ce datează din 1924.
[nggallery id=6863]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei
Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026 programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, care va începe la finalul acestei săptămâni. Volei Alba Blaj va juca miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora […]
Foto | Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi
Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 […]
Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților
Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]
