Ştirea Ta

FOTO, VIDEO, ȘTIREA TA. Parcare incredibilă la Alba Iulia: O șoferiță a blocat o stradă întreagă

Ioana Oprean

Publicat

în

O șoferiță a blocat, duminică seara, o stradă întreagă din Alba Iulia, după ce și-a oprit mașina în mijlocul drumului, în dreptului Hotelului Cetate.

Petrecerea Divorțaților

Un cititor al ziaruluiunirea.ro care ne-a trimis fotografiile și filmarea, a spus că o astfel de parcare nu a mai văzut demult, deși circulă des cu mașina.

”Efectiv și-a lăsat mașina oblic, blocâd o bandă întreagă de mers. Având în vedere că pe cealaltă bandă se mai afla parcată o mașină, trecerea celor care veneau din Cetatea Alba Carolina, spre strada Aurel Vlaicu, sau invers, era imposibilă”, a spus acesta.

În apropiere se află două cafenele și este posibil ca șoferița să nu fi găsit loc în parcarea amenajată și să fi ales o soluție extremă.

Având în vedere că a blocat trecerea autoturismelor care veneau de pe strada Aurel Vlaicu, inclusiv a unei mașini SMURD sau a Serviciului de Ambulanță Județean, ar fi bine ca Poliția să se autosesizeze, mai transmite cititorul.

”Putea veni Salvarea de pe Aurel Vlaicu, iar cum trecerea ar fi fost imposibilă, pentru a ajunge la spital, ar fi trebuit să se întoarcă pentru a merge pe Calea Moților, ceea ce ar lua însemna în plus câteva minute. Să vină Poliția!”, se mai arată în mesaj.

_______________

Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected] sau pe pagina de Facebook, iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.

[nggallery id=5004]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră O coloană uriașă de mașini s-a format, în condiții de ploaie, în dimineața zilei de joi, 23 octombrie 2026, la bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia. Oamenii […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]

Citește mai mult