FOTO, VIDEO, Sportul Petrești, câștigătoarea finalei “thriller” de Cupa României, cu Transalpina Șugag! Doru Oancea – al doilea trofeu consecutiv, Dan Comșa – învingător al treilea an la rând, cu echipe diferite
La Galtiu s-a derulat cea mai spectaculoasă finală de Cupa României din ultimul deceniu, un adevărat
“thriller”, meci adjudecat de Sportul Petrești, scor 3-2 (0-0), cu golurile senzaționale înscrise de Afrapt și Ludwig, cu șuturi de la mare distanță, în minutele 90 și 90+3, în detrimentul Transalpinei Șugag, ce conducea cu 2-1, după ce, și echipa lui Șufană a revenit de la 0-1 (gol al rezervei Afpapt – min. 47, fostul fotbalist al Metalurgistului Cugir fiind desemnat MVP-ul partidei), prin reușitele lui Rahovean (61) și Diaconu (69)!
Astfel, Sportul Petrești, ocupanta locului secund în ierarhia Ligii a IV-a, a câștigat în premieră trofeul județean, în detrimentul celeilalte formații de pe Valea Sebeșului, Transalpina Șugag, care a ratat, în mod dramatic, a doua finală, după cea de acum doi ani, de la Ocna Mureș, scor
0-1, cu Viitorul Sântimbru, al cărui antrenor era “talismanul” Dan Comșa, devenit omul trofeu, cu trei cupe câștigate în trei ani, cu trei echipe diferite (Viitorul Sântimbru, Șurianu Sebeș și Sportul Petrești), oficialul câștigătoarei Cupei României dedicându-i succesul vicepreședintelui Adrian David.
*Doru Oancea: “Meci nebun, am avut și noroc”
“O finală efectiv nebună! Am întâlnit un adversar determinat, ce a evoluat la un nivel mult peste așteptările noastre. Poți să
spui că am avut și noroc, în condițiile în care am punctat prin execuții de senzație în minutele de final, dar cred că meritam trofeul pentru parcursul din 2018. Țin să le mulțumesc tuturor, jucătorilor, conducătorilor, persoanelor ce sunt alături de noi”, a declarat antrenorul Doru Oancea, ce a cucerit al doilea an la rând trofeul județean, după ce în 2017, la Cugir, a reușit eventul județean cu Șurianu Sebeș, având-i în efectiv pe Bălaș și Ludwig, ultimul eroul finalei de la Galtiu, cu execuția fabuloasă din prelungiri!
Finala de la Galtiu a tras cortina peste fotbalul din Alba, în ediția 2017-2018, cu CS Ocna Mureș promovată fără joc în eșalonul terț – câștigătoarea Ligii a IV-a Alba și Sportul Petrești – laureata Cupei României, cele două urmând să se înfrunte în luna august în Supercupa AJF Alba.
Sursa video: Mihai ȚÎRA, AJF Alba
[nggallery id=5810]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
