FOTO-VIDEO: Alegeri la AJF Alba, o formalitate: Cristian Petropulos și echipa sa, votați de 54 din cei 55 de membri prezenți!
Și pentru următorii patru ani, Cristian Petropulos va fi președintele Asociației Județene de Fotbal Alba, acesta, împreună cu echipa sa, urmând astfel să conducă AJF-ul timp de 12 ani, respectiv până în 2027. Alegerile din 18 februarie, de la Vila „Elisabeta” au durat 50 de minute și nu s-a înregistrat unanimitate (au fost prezenți reprezentanți ai 55 de cluburi), doar întrucât Tudor Itu, reprezentantul echipei Orient Blandiana s-a abținut la secțiunile la care avea drept de vot.
„Am făcut acest lucru întrucât nu mi se pare firesc că fotbalul județean nu a reușit în acești 4 ani să producă un contracandidat la vreo funcție de conducere„, a precizat tânărul oficial al echipei din Liga 5. „Eu nu am pus piedică nimănui să participe la alegeri. Dacă membri afiliați sunt mulțumiți de activitatea Biroului Executiv, implicit a președintelui, nu cred că este un lucru rău”, a comentat Cristian Petropulos.
Noul și vechiul șef al fotbalului amator din județ, ajuns la al 3-lea mandat consecutiv, a fost reales, exceptând respectiva abținere, cu unanimitate de voturi de către delegații echipelor afiliate la AJF Alba!
“Am primit un vot de încredere, suntem un AJF care chiar ne-am zbătut pentru acest județ, pentru membrii afiliați. Sunt multe realizări, în primul rând creșterea numărului competițiilor de copii și juniori, baza piramidei, plus aceste proiecte cu Consiliul Județean Alba. În viitorul mandat ne dorim să vedem cele 7 terenuri sintetice din județ terminate. Apoi, să reușim să creștem numărul membrilor afiliați cu 10 la sută, să ajungem să avem undeva la 70 de membri”, a explicat Petropulos, susținut la aceste alegeri de fiică, ginere și nepoțica în vârstă de o lună!
Aceeași situație s-a petrecut în ce îi privește pe cei doi vicepreşedinţi – Ovidiu Hulea (Viitorul Sântimbru) şi Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) dar şi pe membrii din Biroul Executiv, rămași aceiași ca în urmă cu 4 ani: Iosif Iancu (Spicul Daia Română) – reprezentant Liga 4, Daniel Popa (Limbenii Limba) – Liga V-a, Adrian Bicheși (Viitorul Sântimbru) – reprezentant al cluburilor de copii şi juniori (cu excepția ultimului, la fiecare dintre aceștia a fost o abținere).
Alegerile pentru stabilirea noii conduceri a AJF Alba a adunat 55 din 60 de membri cu drept de vot, reprezentanți ai cluburilor din județ. Au fost prezenți Gabriel Bodescu – secretar general adjunct FRF, Octavian Goga – vicepreședinte FRF şi 7 preşedinţi de asociaţii judeţene de fotbal: Teodora Albon (Cluj), Cristian Petrean (Hunedoara), Viorel Lolea (Caraș-Severin), Răzvan Cadar (Arad), Romeo Malac (Timiș), Ioan Duma (Sibiu), Mircea Bucur (Mureș).
„Avem nevoie de dumneavoastră, această imensă flacără a fotbalului românesc. Fără dumneavoastră, cei care scormoniți efectiv după tinerele talente ale fotbalului românesc, ne-ar fi imposibil. Pe această cale transmiteți mulțumirile administrației FRF către autoritățile locale care vă sprijină. Alba este un județ care a dat pentru culorile naționale pe Nicolae Stanciu, mulțumim fotbalului din Alba pentru acest băiat minunat, de o modestie rară. O să vă rog să vă înscrieți la Cupa Satelor, o competiție de suflet, un proiect al FRF prin intermediul căruia a fost descoperit Răzvan Sava, ajuns la CFR Cluj. Actualmente sunt 12 copii descoperiți la Cupa Satelor ce fac parte din academiile de top din România, iar 4 sunt la loturile naționale”, a spus Gabriel Bodescu.
Am putea spune că inedit a fost faptul la toate funcţiile de conducere, a existat doar câte un candidat, iar la alegeri absolut toţi candidaţii au aleşi cu majoritate (54 de voturi „pentru” și o abținere) Însă același lucru s-a petrecut și în 2019, în prezența lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, exceptând reprezentantul Ligii 4 (Ioan Demeter învins de Iosif Iancu). Ca urmare, fotbalul mic din județ va avea și în următorii patru ani, ca și în precedenții 4, o conducere agreată de absolut toţi membrii.
Până să aibă loc alegerile au existat şi momente de festive, în care conducerea AJF şi invitaţii s-au premiat reciproc. Mai întâi, preşedintele Cristian Petropulos a primit o distincţie de la secretarul general adjunct FRF, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia adusă la promovarea fotbalului românesc. Ulterior, preşedintele AJF a oferit tuturor invitaţilor speciali câte o diplomă de excelenţă în semn de apreciere pentru sprijinul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba. La alegerile în sine, totul a mers “pe repede înainte”. S-a votat la vedere şi, după cum am scris anterior, candidaţii nu au fost aleşi în unanimitate, numai pentru că a existat o abținere (Tudor Itu, Orient Blandiana)!
Singurele necunoscute au rămas funcţiile de secretar general, preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, trezorier și cenzor, unde au fost confirmați, la propunerea lui Cristian Petropulos, în ordine, Mihai Țîra, Alexandru Vodă, Maria Ioana Marin și Cosmin Chirilă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Partidă de verificare, SCM Zalău – SCM Unirea Alba Iulia 2-0 (1-0) | „Alb-negrii”, înfrângere într-un moment aniversar, la 101 ani de la înființare
Într-o partidă de verificare, SCM Zalău – SCM Unirea Alba Iulia, scor 2-o (1-0) „Alb-negrii”, înfrângere într-un moment aniversar, la 101 ani de la înființare CSM Unirea Alba Iulia a pierdut primul amical al verii, scor 0-2 (0-1), cu SCM Zalău, formația care astfel și-a luat revanșa după eșecul cu același scor, de pe „Cetate”, […]
Minerul Lupeni a întâlnit Metalurgistul Cugir, într-un meci amical, formația de pe Valea Jiului impunându-se cu scorul de 3-1 (0-1) Gruparea din Alba a marcat prima prin Vihinha (11), dar echipa gazdă a remontat și s-a impus în actul secund, grație reușitelor semnate de Baidoo (55), Ekunzu (79) și Lemac (84, fostul atacant al Cugirului). […]
Într-un joc test, CSM Deva – Hidro Mecanica Șugag 2-1 (2-1) | Nou-promovata, ultima repetiție înaintea Supercupei AJF
Într-un joc test, CSM Deva a învins Hidro Mecanica Șugag, scor 2-1 (2-1) Nou-promovata în eșalonul terț a susținut ultimul test de verificare, vinerea viitoare urmând să dispute Supercupa AJF Alba, cu CS Ocna Mureș, la Galda de Jos Citește și: Hidro Mecanica Șugag – CSU Alba Iulia 4-5 (3-1), într-o confruntare spectaculoasă, cu răsturnări de […]