FOTO: Unirea Alba Iulia, reunire în zodia tinereții și a incertitudinii financiare | Portar turc, în probe la gruparea “alb-negrilor”, Răzvan Ivan, aproape de „U” Cluj
Unirea Alba Iulia a dat startul în această după amiază la pregătirile de iarnă, asta după ce în pauza competițională, din motive financiare, divizionara terță a pierdut o serie de jucători importanți.
Pe lângă P. Păcurar și Vitinha (Metalurgistul Cugir), S. Mureșan (Industria Galda) și Cl. Oara (CSU Alba Iulia), ultimul nume pe lista despărțirilor este cel al mijlocașului Goguța ce și-a reziliat contractul. Pe de altă parte și viitorul juniorului Răzvan Ivan, golgheterul turului, va mai fi puține zile legat de “alb-negri”, în condițiile în care “U” Cluj este foarte aproape să-i obțină semnătura, interesată fiind de serviciile sale fiind și UTA Arad, o altă divizionară secundă.
“În această primăvară o să mizăm pe întărirea lotului, dar și în aceste condiții vrem un parcurs mai bun decât în prima parte a campionatului. Dacă valoric suntem mai «subțiri» comparativ cu turul, trebuie să compensăm prin tinerețe și ambiție, să mai aducem fotbaliști de perspectivă în prim plan”, a comentat antrenorul Adrian Bicheși, rămas în funcție. “Principalul” unirist a avut la prima ședință de pregătire (aflată la un moment dat în suspans din pricina datoriilor clubului către administratorul stadionului), desfășurată pe pista arenei “Cetate” 27 de jucători (dintre care 17 juniori!!!), lipsind motivat Sporea (răcit), Căt. Suciu și Potopea (învoiți pe probleme de serviciu). Deocamdată sunt în “stand bye” Davidaș (dorit de Metalurgistul Cugir), Sporea (Industria Galda), F. Morar, Cl. Marcu (la CS Ocna Mureș) sau Potopea – alte nume vehiculate în această perioadă la capitolul “plecări”. Unirea Alba Iulia iernează pe poziția a noua în Seria a 4-a, deși obiectivul fusese atacarea promovării, primăvara anunțându-se dificilă.
*Răzvan Ivan, aproape de “U” Cluj, 17 juniori la antrenament
Pe lângă numeroșii tineri din propria pepinieră, la întâiul antrenament noutățile propriu zise au fost trei la număr: atacantul Oprișan (Inter Ciugud), mijlocașul Cătălin Nasta (24 de ani, ex-FC Avrig și ACS Păltiniș Rășinari) și portarul turc Mohamed Sert. Ultimul, un goalkeeper de 31 de ani, este stabilit cu familia în Berghin și susține că a jucat fotbal în țara natală, la Fenerbahce (juniori) sau Konyaspor. “În această săptămână o să clarificăm plecarea lui Răzvan Ivan, dar în același timp vrem să aducem trei jucători cu experiență”, a spus președintele Mihai Dăscălescu.
Au fost prezenți la antrenament Petric, M. Sert – R. Ivan, Scrob, I. Grozav, Ad. Matei, Boboia, Szigmond, Petruse, L. Dan – Selagea (care și-a aniversat împlinirea vârstei de 29 de ani), Tat, Davidaș, Al. Giurgiu, F. Morar, Cl. Marcu, E. Crișan, Nasta – An. David, Cr. Păcurar, Oprișan, alături de juniorii M. Codrea, E. Codrea, V. Domșa, Bârdea, E. Szabo și M. Dăscălescu jr. Primul joc de verificare al anului se va disputa sâmbătă, 26 ianuarie, la Petroșani, cu ACS Energeticianul.
[nggallery id=6685]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei
Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026 programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, care va începe la finalul acestei săptămâni. Volei Alba Blaj va juca miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora […]
Foto | Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi
Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 […]
Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților
Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]
