Sport

FOTO/ Un nou succes al alergătorului cugirean Vasile Hârjoc. Locul I la Campionatul Internațional de Atletism desfășurat la Cluj – Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

După victoria obținută la Campionatul național de alergare montană de la Slănic Prahova, un nou succes a înregistrat sportivul cugirean Vasile Hârjoc la o altă mare competiție, de această dată de nivel internațional desfășurată la Cluj – Napoca.

Petrecerea Divorțaților

Este vorba de cea de-a IX-a ediție a Campionatului Mondial de Atletism ,,WIZZ – Marathon Cluj Napoca 2019”, competiție care a reunit peste 8000 de alergători din 32 de țări ale lumii.  În cadrul întrecerii, la proba de Semimaraton, vetereraul Vasile Hârjoc (născut în localitatea Cut – Sebeș), legitimat la Clubul Sportiv Orășenesc Cugir, a reușit să ocupe din nou prima treaptă a podiumului. Concurând la categoria de vârstă +65 ani, el a parcurs distanța de 21,097 km cu timpul de 1:29:45, un rezultat foarte bun, dacă se ia în calcul intervalul scurt (doar o singură zi) dintre cele două concursuri.

Tot la această ediție și la aceeași probă, de la CSO Cugir au mai concurat, Dan Stoian – categ. +35 ani și Silviu Pâclișan – categ +55 de ani. Primul a terminat cursa cu timpul de 1:31, iar cel de-al doilea cu timpul de 1:58, rezultate bune, ce prefigurează o creștere a valorii atletismului la clubul sportiv de la poalele Drăganei. Felicitări sportivilor și antrenorului, prof. Gheorghe Hăprian. (C.P)     


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15). Citește și: CSM […]

Citește mai mult

Sport

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional

Dan HENEGAR

Publicat

în

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]

Citește mai mult

Sport

Video: Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Important este că am crescut calitatea jocului”, Pustai! „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei! Trei victorii, 17-0 golaveraj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei, în etapa a șaptea din Liga 3! Etapa a șaptea, la Cermei, CSM Unirea a câștigat clar și are 3 victorii consecutive, cu 17-0 golaveraj „A fost un meci controlat de echipa noastră, am înscris destul de repede și […]

Citește mai mult