Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA: Rușinos! Ce găsești într-o sală de cinema din Alba Iulia la sfârșitul filmului. Parcă suntem după “războiul stelelor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Popcorn, ambalaje, cutii și sticle împrăștiate peste tot. Așa arată o sală a cinematografului Inspire Cinema din Alba Mall, după ce spectatorii ies de la film. Imaginile surprinse în urma vizionării sunt unele care lasă un gust amar.

Petrecerea Divorțaților

Rândurile dintre scaune sunt pline de resturi de floricele călcate în picioare, cutii și sticle. Când s-a aprins lumina, sala arăta de parcă s-ar fi desfăşurat acolo o bătaie cu mâncare. Încă o dată, dovedim că nu merităm, că nu ştim să preţuim ceea ce avem.

Oare după asemenea imagini am tânjit noi atâta vreme, după mizerie şi lipsă de civilizaţie? Pentru asta am aşteptat atâţia ani? Suntem sălbatici. Vrem calitate, dar noi înşine arătăm mereu opusul. Vrem cinematograf, vrem administraţie curată, fără oameni incompetenţi şi corupţi, dar noi înşine dăm cel mai prost exemplu cu putinţă.

Nu mocheta sălii de cinema iese şifonată, ea se curăţă cu aspiratorul sau, la nevoie, se schimbă. Imaginea albaiulienilor iese însă cea mai şifonată şi cea mai mânjită. Dar, probabil, nu ne pasă, cum nu ne pasă, de fapt, nici dacă avem cinematograf sau nu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră O coloană uriașă de mașini s-a format, în condiții de ploaie, în dimineața zilei de joi, 23 octombrie 2026, la bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia. Oamenii […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]

Citește mai mult