FOTO ȘTIREA TA| Mormane de gunoaie într-o zonă de blocuri din Alba Iulia: ”Mizerie peste tot, atât pe lângă blocuri cât și pe lângă tomberoanele existente”
Pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia, o ”rampă” clandestină de gunoi crește de la o zi la alta. Deși în preajma acelui perimetru există mai multe tomberoane, unii localnici preferă să-și arunce gunoaiele pe lângă ele sau, mai nou, lângă gardurile construite de oameni pentru a se apăra de mizerie.
Disperați, oamenii din zonă au fotografiat gunoaiele și au trimis pe adresa redacției ziarulunirea.ro un nou mesaj, în speranța că autoritățile vor lua măsuri și vor rezolva situația în care se află.
”Am mai scris de câteva ori cu problemele de zi cu zi de care ne lovim noi cei din zona căminelor studentești (str.Vasile Alecsandri) și anume mizeria care persistă peste tot, atât pe lângă blocuri cât și pe lângă tomberoanele existente. Și asta pentru că orice metodă s-a căutat nu putem să îi civilizăm pe „vecinii” noștri.
În jurul blocurilor am ajuns să facem garduri ca să ne protejăm de gunoaiele pe care le împrăștie peste tot. Dar se pare că ei găsesc alte metode de a-și bate joc de locul unde locuiesc. Se aruncă gunoiul lângă gardul construit și lângă tomberoanele de lângă căminul studențesc e jale, așa cum se poate observa din imagini.
Vrem să se comporte civilizat, dar din păcate nu putem spune acest lucru în acest moment și nouă ni se pare că nu se face tot ce se poate din partea autorităților. Nu se poate să suferim la nesfârșit noi cei care ne comportăm civilizat, ne plătim taxele și impozitele și să fim atât de batjocorit de cei care locuiesc ilegal acolo, nu plătesc taxe și impozite, nu au contracte cu firma de salubritate sau cu cea de distribuție a apei și cu toate astea sunt legați și la apă și la curent.
Poate că prezența unui echipaj al poliției care să fie prezent în cea mai mare parte a zilei în zonă ar rezolva unele lucruri sau amplasarea unor camere de luat vederi și sancționați cei care nu știu să se comporte civilizat”, spun oamenii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea Ta
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]
VIDEO ȘTIREA TA | Marți 13 cu ghinion pentru șoferii din Alba Iulia: Coloană de mașini până la jumătatea străzii București. Bariera de la calea ferată, motiv de nervi încă de la primele ore ale dimineții
Marți 13 cu ghinion pentru șoferii din Alba Iulia: Coloană de mașini până la jumătatea străzii București. Bariera de la calea ferată, motiv de nervi încă de la primele ore ale dimineții Dimineață de coșmar pentru șoferii din Alba Iulia! Marți, 13 octombrie, o zi cu ghinion încă de la primele ore ale dimineții, când […]
Video știrea ta | Accident rutier pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia: Un șofer ar fi lovit două mașini parcate
Accident rutier pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia: Un șofer ar fi lovit două mașini parcate Un accident rutier a avut loc vineri, 9 octombrie 2026, petrecut pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia, în jurul orei 18:10. Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Martorii din zonă au explicat că ,,șoferul […]

