Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA: Cum l-a prins Ziggy pe edilul Mircea Hava, ca și-a parcat mașina, în Cetatea Alba Carolina, în loc nepermis

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziggy, oița-mascotă s-a dovedit încă o dată a fi un “dur” şi un “justiţiar”. Astfel, n-a stat prea mult la discuţii şi l-a fotografiat pe edilul Mircea Hava cu mașina parcată într-un loc interzis, pe strada Unirii, din Cetatea Alba Carolina.

Petrecerea Divorțaților

“Așa parchează edilul nostru Mircea Hava pe strada Unirii, în Cetatea Alba Carolina!! Deși existentă semne de circulație cu oprirea interzisă, domnului primar nici ca-i pasă!”, scrie într-o postare pe facebook.

Mircea Hava și-a parcat, vineri, mașina ecologică într-o zonă în care acest lucru era interzis. Dacă pentru atâta lucru putea fi iertat, ochiului vigilent al oiței nu-i scapă nimic. Probabil și din cauza culorii de un verde puternic a mașinii.

Deși conducătorii auto din Alba Iulia par să se fi obișnuit cât de cât cu noile reguli privind parcarea, cel mai probabil de teama ridicării mașinilor și plata amenzilor, pentru conducătorul urbei, care ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalți, se pare că nici o lege nu poate fi destul de bună.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră O coloană uriașă de mașini s-a format, în condiții de ploaie, în dimineața zilei de joi, 23 octombrie 2026, la bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia. Oamenii […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]

Citește mai mult