Curier Județean

FOTO: Spectacol dedicat Unirii Principatelor Române, la Centrul Cultural Cugir. Cântece patriotice, scenete adaptate după povestirile scriitorului Ion Creangă

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul Cultural din Cugir a găzduit joi, 23 ianuarie, un spectacol dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută și sub numele de „Unirea Mică”.

Petrecerea Divorțaților

În debutul manifestării a vorbit profesoara Maria Dodoc ( regizoare a Cercului de teatru al Centrului Cultural), care le-a amintit celor prezenți contextul istoric în care a avut loc actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 și a subliniat importanța majoră și rolul strălucit jucat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în împlinirea marelui deziderat de unire a tuturor românilor.

,,Din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, şi a făcut primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar roman”, a subliniat prezentatoarea.

A urmat un moment special, constând într-un program artistic deosebit de atractiv. Fanfara Centrului Cultural condusă de profesorul Petru Adam și solistele Maximiliana Poenaru și Maria Todescu au interpretat ,,Deșteaptă-te române”, ,,Hora Unirii”, precum și o suită de cântece partriotice de o mare sensibilitate.
Evenimentul s-a încheiat cu un montaj scenic, pregătit de profesoara Maria Dodoc, care a avut în prim plan adunările ad – hoc, adaptare după povestirile marelui scriitor Ion Creangă.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un tronson dintr-un drum comunal din Cetatea de Baltă în pragul refacerii: Ce presupune proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tronson dintr-un drum comunal din Cetatea de Baltă în pragul refacerii: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că autoritățile locale din comuna Cetatea de Baltă au depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Refacere drum de interes local – Drum comunal DC 32 – Tronsonul 2″.  Lucrarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia își face propria comisie de avizare integrată a documentațiilor de urbanism: Ce instituții vor fi reprezentate în noua structură

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia își face propria comisie de avizare integrată a documentațiilor de urbanism: Ce instituții vor fi reprezentate în noua structură Consilierii locali din Alba Iulia vor decide vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, asupra constituirii Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism a Municipiului […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Parcul fotovoltaic de la Teiuș va putea asigura o sustenabilitate energetică pentru zeci de mii de gospodării din județul Alba: ,,Unul dintre proiectele de referință pentru infrastructura energetică a României”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș va putea asigura o sustenabilitate energetică pentru zeci de mii de gospodării din județul Alba: ,,Unul dintre proiectele de referință pentru infrastructura energetică a României” Sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) de la Teiuș a fost finalizat și pus în funcțiune de Eurowind Energy România, prin compania […]

Citește mai mult