FOTO| S-au împlinit 60 de ani de la moartea părintelui Daniil Sandu, fondatorul „Rugului Aprins”, gruparea unică în ortodoxie

FOTO| S-au împlinit 60 de ani de la moartea părintelui Daniil Sandu, fondatorul „Rugului Aprins”, gruparea unică în ortodoxie

Părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul grupului „Rugul Aprins”, a decedat la data de 17 noiembrie 1962. Acesta a fost condamnat de două ori de către regimul comunist și acuzat de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, dar și de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul grupului „Rugul Aprins“ pe numele său de mirean Alexandru Teodorescu, a murit în urmă cu 60 de ani în închisoarea de la Aiud.

Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor) a fost scriitor şi ziarist în perioada interbelică. Primul contact cu rugăciunea inimii l-a luat în 1929, când a ajuns la Muntele Athos, iar în anul 1945 a devenit călugăr la Mănăstirea Antim, unde a refăcut din fonduri proprii paraclisul şi mai multe chilii. Ulterior, a fost tuns în monahism, luându-şi numele de Agaton.

La Mănăstirea Antim, a fondat mişcarea de rezistenţă spirituală intitulată „Rugul Aprins”. Conferinţele şi întâlnirile asociaţiei au avut loc, în primii ani, la mănăstirea Antim. La aceste întruniri, unde se discutau probleme de mistică creştină, dar şi filosofie şi literatură, participau nu doar preoţi, ci şi intelectuali interesaţi de asemenea exerciţii sprirituale.

Alături de Sandu Tudor s-au remarcat încă de la început, prin prezenţa în acest grup, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriitorul Vasile Voiculescu şi călugării Sofian Boghiu, stareţul mănăstirii Antim, şi Benedict Ghiuş, stareţul mănăstirii Plumbuita, toţi fiind arestaţi în 1958 şi condamnaţi la ani grei de închisoare.

În timpul anchetei „Rugului Aprins“, spune conf. univ. dr. Carmen Ciornea, cercetător acreditat CNSAS, autoare a mai multor volume ce dezvoltă subiectul Rugului Aprins, părintelui Sandu Tudor i-a fost introdus un securist, care să-l determine să-şi mărturisească păcate inventate. Iată una dintre consemnările anchetatorului în dosarul părintelui:

„Este foarte revoltat pentru că a observat la ultima anchetă că nu există motive temeinice care să justifice arestarea lui. I se cere să vorbească despre activitatea lui subversivă, iar când cere să i se spună în ce constă aceasta, i se răspunde că va fi demascat la timp, dar până atunci să vorbească singur despre ea.

Aceasta îl face să creadă că nu există nicio probă serioasă contra lui şi că acum se încearcă a se născoci ceva. Nu va admite să se umble cu înscenări şi chiar dacă ar fi să sufere o condamnare, speră să scape cu viaţă şi ştie şi el cum să procedeze ca să vă tragă la răspundere pentru nedreptatea ce i s-a făcut. Se merge până acolo încât toţi cei ce merg la el să se spovedească şi să-i îndrume pe calea adevărului, sunt consideraţi ca făcând parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară al cărei cap este el.

Nu-şi poate închipui cum anchetatorul său, deşi un om tânăr, îşi permite să-l înjure şi să-l ameninţe. Îi este milă de el căci este un rătăcit care şi-a vândut sufletul şi conştiinţa. Păcat de el căci pare să fie un om inteligent. Este mulţumit totuşi că prin comportarea şi atitudinea luată, i-a impus acestuia buna cuviinţă în faţa sa. Pentru viitor, şi-a stabilit o linie de conduită care să oblige pe anchetator să-i acorde respectul cuvenit ca reprezentant al bisericii. În niciun caz nu va admite să fie călcat în picioare şi batjocorit.

Dacă se intenţionează să fie condamnat cu orice preţ, să i se spună cu frumosul acest lucru şi este dispus să semneze orice i se cere. El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea Domnului şi în puşcărie. Nu-l înspăimântă singurătatea. În niciun caz nu va accepta să tragă după el şi alţi oameni. Este de acord cu orice i se cere în ceea ce-l priveşte pe el personal“. Mărturia este consemnată de Carmen Ciornea în cartea „Chipul Rugului Aprins“.

Declaraţia apare în dosarul penal al părintelui Daniil Sandu Tudor, care, în logica Securității, reprezenta principalul culpabil al „activității dușmănoase împotriva regimului democrat din R.P.R.”, liderul recunoscut de către grupul de studenți cărora le făcea „educație mistică-legionară”. „Declaraţiile informatorului introdus în celulă sunt edificatoare cu privire la faţa ascunsă a anchetei desfăşurată asupra Părintelui Daniil Sandu Tudor. Pe de altă parte, aceste note informative ne arată şi constituţia morală a părintelui Daniil, care a refuzat orice compromis în fata anchetatorilor“, precizează Carmen Ciornea.

Mișcarea Rugul Aprins, caracter unicat în ortodoxie

Mişcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului“ a fost o organizaţie religioasă, în cadrul căreia monahii şi intelectualii laici îşi propuneau păstrarea valorilor ortodoxe, care a funcţionat legal, între 1946 şi 1948, în cadrul Mănăstirii Antim din Bucureşti. Sufletul mişcării a fost părintele Daniil Sandu Tudor, cel care aflase de „Rugăciunea Inimii“, încă din 1929, când a fost la Muntele Athos. Tot de acolo el adusese o icoană veche dedicată Rugului Aprins. „Practica rugăciunii inimii a ajuns la membrii Rugului Aprins prin părintele Ivan Kulîghin, duhovnic isihast de tradiţie veche spirituală, rusească, a cărui chemare a Numelui Domnului, potrivit mărturiei părintelui Sofian Boghiu, reuşise să coboare din minte în inimă astfel încât se ruga şi când vorbea şi când slujea, când mânca şi când mergea. Rugăciunea devenise pentru el ca şi respiraţia.

Mai mult, până şi în somn se ruga. Pelerinul rus le-a transmis această învăţătură, alături de o binecuvântare specială, de unde deducem atât că aceasta nu putea fi practicată decât sub călăuzirea unui părinte duhovnicesc, cât şi că rugăciunea trebuia integrată contextului liturgic.

Regula hirotesiei pentru rugăciunea inimii, introdusă de pelerinul rus, consta într-un ritual cu punerea mâinilor pe cap şi rostirea binecuvântării pentru începerea ei. Sigur că oamenii Securităţii au văzut în practica rugăciunii inimii o „activitate cu caracter duşmănos”, o formă de „misticism desăvârşit” care-i sustăgea pe oameni de la împlinirea îndatoririlor profesionale şi social-politice, aceştia fiind preocupaţi, în viziunea lor, permanent cu rugăciunea”, spune conf. univ. dr. Carmen Ciornea. Faptul că la conferinţe participau atât monahi de seamă ai vremii cât şi intelectuali de marcă îi conferă acestui grup un caracter unicat în ortodoxie.

Trupul, aruncat la Râpa Robilor

Sandu Tudor a fost prima dată arestat în 2 iunie 1950 și trimis la Jilava, fiind acuzat de crimă de război. În cele din urmă a fost condamnat la doi ani închisoare pentru instigare la tratamente neomenoase. A fost eliberat în 2 iunie 1952, executând în acest răstimp pedeapsa de muncă silnică la Canal-Dunăre-Marea Neagră, mai precis la Poarta Albă și, respectiv, Culmea. „Nu exista niciun temei real al acestei noi încadrări. Simpla lectură a documentelor procesului de judecată, transcrise în volumul «Să nu fiți căldicei! Sandu Tudor și întemeierea Rugului Aprins (1940-1952)», este de natură să elucideze contrarianta ambivalență victimă-călău a lui Sandu Tudor”, aprecia dr. Carmen Ciornea.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI