FOTO: Real Madrid, câștigă trofeul Champions League, pe „Wembley”! Regrete enorme pentru Borussia Dortmund!
Real Madrid dovedește că este cea mai bună echipă din lume, formația lui Carlo Ancelotti câștigând trofeul Champions League, în finala de pe „Wembley” cu surpriza Borussia Dortmund, scor 2-0 (0-0).
Veteranul Carvajal (74) a deschis scorul, cu o lovitură de cap, avantajul a fost majorat de Vinicius (81), iar madrilenii pun în panoplie al 15-lea trofeu! Real domină competiția așa cum nimeni nu reușește să o facă, „blanco” cucerind trofeul pentru a 6-a oară în ultimii 11 ani
Real are „ADN” de campioană, iar această finală a dovedit din plin acest lucru. Pusă la colț timp de mai bine de 70 de minute, formația madrilenă și-a revenit, a preluat frâiele, a dat, cinic, lovitura, făcând a 4-a victimă din Germania în drumul spre râvnitul trofeul. Și tehnicianul italian scrie istorie, cu a 6-a sa finală, din care a câștigat 5 (singurul eșec, AC Milan, la Istanbul, cu Liverpool, în 2005).
Într-o finală de Liga Campionilor în care joacă Real Madrid, deznodământul este inevitabil. Indiferent de adversar sau de ceea ce face adversarul. Oricât ar suferi, ”Los Blancos” găsesc mereu o cale să o scoată la capăt.
Real Madrid a fost precum o pisică, cu mai multe vieți, a suferit, a rezistat și a dat lovitura! Madrilenii au fost marii favoriți, împotriva surprizei sezonului, dar Real a existat abia în ultimul sfert de oră, impunându-se într-un stil deja caracteristic.
Real Madrid a jucat ultima finală de Champions League în anul 2022, când a câștigat trofeul în fața Liverpool, scor 1-0. O finală în care Borussia Dortmund s-a luat la trântă cu Goliath, iar faptul că Real Madrid a avut cel mai bun jucător în portarul Courtois spune totul despre cum s-a desfășurat finala de pe „Wembley”, în primele 70 de minute
Un meci aparte pentru Toni Kroos, care și-a luat „adio” de la „sportul rege” cu această finală a competiției supreme de pe „Bătrânul Continent”, în care a pasat decisiv la deschiderea scorului de către Carvajal (titular în toate cele 6 finale din ultimul deceniu). Terzic a mai avut puterea să-l felicite pe omologul său, însă “Zidul galben” va fi bântuit multă vreme de ratările uluitoare din prima jumătate a partidei.
Modric, Kroos, Carvajal și Nacho au ajuns la 6 trofee în Champions League și l-au egalat pe legendarul Paco Gento, singurul jucător din istorie care câștigase 6 Ligi/Cupe ale Campionilor până pe 1 iunie 2024.
Și Marco Reus a pus punct carierei la Dortmund, după 14 ani, acesta intrând în minutul 71. Finala a avut de toate, scenografii spectaculoase, un start de meci întrerupt de fani pătrunși în teren, ratări ale „galben-negrilor” în fața unei asistențe senzaționale, cu 86.000 de spectatori
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
Amenințări la Baia de Arieș, la partida Arieșul Apuseni – Târnavele Tiur, cu primarul Marius Dup în prim-plan! Contestație pentru întreaga echipă a oaspeților
Amenințări la Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, cu primarul Marius Dup în prim-plan! Constestație pentru întreaga echipă a oaspeților! Partida a contat pentru etapa a șaptea a Ligii 4, seria 2 și s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 6-0 (5-0). La final, Marius Dup a solicitat o contestație pentru […]
