FOTO: O familie din Zlatna are nevoie de ajutor. A trecut printr-un accident și un incendiu, în doar 2 zile
O familie din Zlatna are nevoie de sprijinul nostru pentru a depăși un moment dificil. Cei doi soți, împreună cu fiica lor, în vârstă de 15 ani, au scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident auto, pentru ca 2 zile mai târziu să se trezească cu locuința mistuită de flăcări.
Soții Trifan au o situație financiară modestă, soția fiind imobilizată în scaun rulant, diagnosticată de mai bine de 15 ani, cu scleroză multiplă, iar soțul, în incapacitate de muncă, după două operații la coloana vertebrală.
La sfîrșitul lunii trecute, cei trei membri ai familiei Trifan se deplasau către Câmpeni, iar în apropierea localității Feneș, s-au rasturnat în afara părții carosabile, fiind nevoie de intervenția echipelor de descarcerare pentru scoaterea lor din interiorul mașinii. Din fericire, niciunul din ei nu a avut nevoie de spitalizare, rămânând doar cu trauma psihică a evenimentului rutier.
Aceștia s-au întors acasă, pentru ca după nici două zile, să fie treziți în miezul nopții, de flăcările care au cuprins tot podul casei lor. Toți cei aflați în locuință au scăpat teferi, însă pagubele produse de incendiu sunt însemnate.
”Soții Trifan au fost ajutați până acum de către cunoștințe pentru a face unele reparații, însă au nevoie în continuare de bani pentru a face casa din nou locuibilă. Astfel, toți cei care doresc să le vină în ajutor, pot face donații în lei, în contul RO22RNCB0013051499200001, deschis pe numele Trifan Simona Ioana. De asemenea, donațiile pot consta și în obiecte de mobilier, atât de utile în astfel de situații. Pentru asta, puteți contacta Asociația SM Speromax Alba, la numărul de telefon 0358/103.535, sau la sediul din Alba Iulia, str. Gladiolelor, nr. 3A, dar și familia Trifan, la numărul de telefon 0757.242.989”, transmite Dragoș Zaharia, președintele asociației. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Curier Județean
Accident pe DN 14B: Impact între două autoturisme la Mănărade Un accident rutier s-a produs luni, 27 iulie 2026, pe DN 14B, la Mănărade. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe DN 14B, localitatea Mănărade. În accident ar fi două autoturisme implicate, fără […]
29 iulie 2026 | Ziua Imnului Național al României, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial organizat în Piața Tricolorului. PROGRAMUL
29 iulie 2026 | Ziua Imnului Național al României, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial organizat în Piața Tricolorului. PROGRAMUL Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită la Alba Iulia mircuri, 29 iulie 2026, cu un ceremonial special organizat de Prefectura Alba, în Piața Tricolorului. Evenimentul va începe la ora 09.50. Programul zilei va cuprinde […]
Primăria unui municipiu din Alba, avertisment pentru cetățeni: Amenzi de până la 2.500 de lei pentru depozitarea ilegală a deșeurilor
Primăria unui municipiu din Alba, avertisment pentru cetățeni: Amenzi de până la 2.500 de lei pentru depozitarea ilegală a deșeurilor Primăria Municipiului Sebeș le-a reamintit cetățenilor printr-o comunicare publică făcută miercuri, 22 iulie 2026 că este interzisă abandonarea și depozitarea resturilor vegetale și a celorlalte deșeuri rezultate din activitățile gospodărești pe domeniul public. „Acestea se […]






