FOTO: Mureşul Vinţu de Jos s-a calificat în semifinalele Cupei României pe judeţ, după 2-1 la Viitorul Sântimbru
La baza sportivă din Galtiu, Viitorul Sântimbru a întâlnit în sferturile Cupei României – faza pe judeţ pe Mureşul Vinţu de
Jos, într-o întâlnire care a ţinut capul de afiş al sferturilor de finală din această competiâie. La capătul unui joc frumos, Mureşul Vinţu de Jos a reuşit să se impună cu scorul de 2-1 (1-0), făcând pasul în semifinale. P. Muntean a deschis scorul în min. 36 cu o execuţie pretenţioasă, aproape de la mijlocul terenului după o greşală a lui Barna, iar Cl. Oara a majorat diferenţa oaspeţilor pe tabela în min. 58. Golul de onoare al trupei din Sântimbru a fost marcat de I. Creţiu în min. 90+3.
În cel mai tare meci din aceste sferturi, ţinând cont de poziţiile celor două echipe din clasament, Viitorul Sântimbru nu a reuşit să ţină piept echipei de pe locul al doilea din Liga a IV-a, Mureşul Vinţu de Jos. Deşi partida a fost una destul de echilibrată, ocaziile existând la ambele porţi, elevii lui Mihai Manea au găsit culoarul spre gol şi au reuşit astfel să se califice în penultimul act al Cupei României. Paul Muntean a fost protagonistul greşelii lui Ov. Barna, care a degajat greşit un balon, aiudeanul punctând de la mare distanţă cu un lob de efect. Fostul unirist, Cl. Oara a punctat cel de-al doilea gol al echipei lui Manea în minutul 58, iar la ultima fază a meciului, în minutul 93, I. Creţiu a marcat singurul gol al echipei antrenate de Ovidiu Ceclan.
Viitorul Sântimbru (antrenor Ovidiu Ceclan): Ov. Barna – C. Hălălae, E. Hălălae, O. Crişan, Mocoiu, Pereat, Bartha, Dreghiciu, Drăghiciu, A. Breaz, A. Gherman.
Mureşul Vinţu de Jos (antrenor Mihai Manea): A. Roman – C. Stoica, Borşoi, Ov. Oniga, Sîrbu, I. Cristea, M. Cristea, Răcătăian, A. Păcurar, P. Muntean, Cl. Oara.
Alte rezultate:
*Inter Ciugud – Olimpia Aiud 1-0 (0-0). A marcat: Frătean (75).
*Euro Şpring – Şurianu Sebeş 4-2 (3-0). Au marcat: Coşovan (2, 60), Tănase (13, 31 – penalty)/ Marcu (54), M. Lupşan (71).
*Dalia Sport Daia Română – Performanţa Ighiu 0-0 (1-4 după executarea loviturilor de departajare)
[nggallery id=283]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Cupa României, faza județeană: Dacic Blandiana, calificare la penalty-uri, Voința Beldiu – succes clar în derby-ul orgoliilor
Cupa României, faza județeană: Dacic Blandiana, calificare la penalty-uri, Voința Beldiu – succes clar în derby-ul orgoliilor! În prima etapă a Cupei României, faza județeană, s-au disputat 5 partide, între formații din Liga 4, una singură tranșată după loviturile de departajare: Dacic Blandiana s-a impus la Șugag. Citește și: Penalty evident, neacordat Blajului în meciul […]
Cupa Județeană, rezultatele primei faze: Independența Cut, Spicul Bucerdea, Academia Șona 2 și Viitorul Pianu – calificate
Cupa Județeană, rezultatele primei faze: Independența Cut, Spicul Bucerdea, Academia Șona 2 și Viitorul Pianu – calificate în etapa superioară Cupa Județeană, a doua ediție, a debutat cu 4 jocuri contând pentru faza I, calificându-se mai departe Viitorul Pianu, Independența Cut, Spicul Bucerdea și Academia Șona 2. Citește și: VIDEO: ACS Crăciunel a câștigat Cupa […]
Foto | Două medalii de aur și rezultate excelente pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Mondial de Powerlifting 2026 din Africa de Sud
Două medalii de aur și rezultate excelente pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Mondial de Powerlifting 2026 din Africa de Sud Sportivele CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate excelente la Campionatul Mondial de Powerlifting, desfășurat în Africa de Sud, la categoriile Juniori (U18) și Tineret (U23). Roxana Deac și Bianca Todorescu au devenit […]