Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Miting în Apuseni: moții au aniversat 2 ani de la Marea Adunare de la Câmpeni

Ziarul Unirea

Publicat

în

La exact 2 ani de la Marea Adunare de la Câmpeni din 19 octombrie 2013 – cel mai mare protest organizat în acest oraș împotriva proiectului minier de la Roșia Montană – aproape 100 de persoane s-au adunat luni după-amiază, pe o ploaie ”mocănească”, în piața din centrul localității pentru a aniversa evenimentul ce a reunit peste 3.000 de opozanți ai proiectului minier de la Roșia Montană și în care s-a adoptat Proclamația de la Câmpeni ce prevedea:
miting Campeni (10)”Noi, locuitorii Munţilor Apuseni, adunaţi astăzi, 19 octombrie 2013, la Câmpeni, ne afirmăm dreptul de a ne decide singuri soarta. În temeiul acestui deziderat legitim proclamăm:
Pământul, pădurile, păşunile, apa şi aerul Munţilor Apuseni aparţin celor care locuim aici, aşa cum ne-au fost lăsate moştenire de străbuni. Avem dreptul şi obligaţia să le transmitem în bună stare urmaşilor noştri, pentru ca şi ei să se poată bucura de ele. Locuitorii Apusenilor sunt cei îndreptăţiţi să decidă care e cel mai potrivit mod prin care bogăţiile cu care ne-au înzestrat natura şi bunul Dumnezeu vor fi valorificate în folosul comunităţii noastre şi al României!
Viaţa în Munţii Apuseni nu e uşoară, dar avem păşuni pe care putem să ne creştem vitele, avem păduri din care, cu bună măsură, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobilă, încă mai avem ape curate, peisaje, monumente ale naturii şi o istorie care atrag zeci de mii de turişti în fiecare an. Sunt activităţi de pe urma cărora locuitorii Apusenilor trăiesc deja şi sunt oportunităţi de dezvoltare, care, valorificate cu înţelepciune, pot să ne asigure un trai bun atât nouă, cât şi copiilor şi nepoţilor noştri. Noi nu cerşim la uşile altora, alţii au venit la uşa noastră şi încearcă să ia şi să distrugă ceea ce ne aparţine!
Din aceste activităţi şi din dezvoltarea lor se pot colecta taxe şi impozite care să fie administrate în folosul nostru şi al cetăţenilor români. Cerem celor care ne reprezintă, în Consiliile Locale şi Judeţene, în Primării, în Parlament şi Guvern, să folosească cu responsabilitate deplină aceste taxe şi impozite, pentru a construi drumuri, şcoli şi spitale. Aceşti bani nu sunt pentru buzunarele lor, ci pentru a asigura dezvoltarea comunităţilor şi o viaţă fericită pentru cei care contribuie la buget. Dacă se dovedeşte că, încălcându-ni-se voinţa, aceşti bani vor fi folosiţi împotriva noastră, ne asumăm dreptul de a nu-i mai recunoaşte ca reprezentanţi legitimi şi ne vom apăra aşa cum orice om e îndreptăţit să se apere împotriva celui care vrea să-i facă un rău!
Orice străin e binevenit în Munţii Apuseni atâta vreme cât ne respectă modul de viaţă şi nu întreprinde nimic în măsură să-l schimbe împotriva voinţei noastre. Ne păstrăm dreptul de a lupta împotriva tuturor celor care prin viclenie, hoţie şi corupţie vin aici pentru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resursele naturale şi istorice de care depinde viaţa noastră. Fericirea şi bunăstarea nimănui nu se poate baza pe nefericirea şi sărăcirea semenilor săi!
În considerarea celor enunţate mai sus, le transmitem guvernanţilor şi politicienilor, în mod imperativ, următoarele revendicări punctuale:

1. Respingerea de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri speciale de expropriere a cetăţenilor români, precum şi alte măsuri derogatorii de la regimul legal de protecţie a mediului, patrimoniului cultural, apelor, pajiştilor şi terenurilor agricole, bunurilor publice etc., în favoarea companiilor miniere de orice tip;
2. Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activităţile miniere din România;
3. Includerea Roşiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO;
4. Respingerea de urgenţă, prin Hotărâre de Guvern, a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roşia Montană;
5. Desecretizarea tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de către Guvern, referitoare 1a înstrăinarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale ale României;
6. Demisia iniţiatorilor proiectului de lege specială pentru Roşia Montană: ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul ANRM, Gheorghe Duţu, precum şi a premierului Victor Ponta;
7. Asumarea de către Guvern a expertizei şi a punctelor de vedere referitoare la proiectul minier de la Roşia Montană exprimate de: Academia Română, Asociaţia Ad Astra, Institutul Geologic Român, Ordinul Arhitecţilor din România, Sinodul BOR, Sinodul BRU şi al celorlalte biserici creştine din România, precum şi de experţii independenţi;
8. Crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a Afacerii Roşia Montană sub toate aspectele: înstrăinarea zăcămintelor; acordarea licenţei; sponsorizările RMGC către instituţii publice şi private, ONG-uri, persoane fizice; influenţarea deciziilor politice; încălcarea unor hotărâri judecătoreşti definitive; modul în care publicitatea oferită de companie a afectat libertatea presei şi dreptul la liberă exprimare etc.;
9. Refacerea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Munţilor Apuseni şi acordarea unor facilităţi fiscale şi de altă natură pentru dezvoltarea activităţilor economice în următoarele domenii: turism, prelucrarea lemnului şi refacerea fondului forestier, creşterea şi prelucrarea produselor de origine animală, apicultură, alte activităţi specifice zonei;
10. Adoptarea de către Guvernul României a unor politici publice, ca şi elaborarea, cu ajutorul societăţii civile reale, a unei strategii care să prevadă măsuri în acord cu principiile dezvoltării durabile, ale utilizării optime a resurselor, ale conservării patrimoniului cultural-istoric şi ale sprijinirii întreprinzătorilor locali;
11. Începerea de către instituţiile abilitate a cercetării penale în cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea şi avizarea de documente cu privire la proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană;
12. Interzicerea prin lege a utilizării metodei fracturării hidraulice în exploatarea gazelor de şist şi respectarea, în zonele vizate pentru această exploatare, a voinţei suverane a cetăţenilor, cu care ne exprimăm deplina solidaritate.
Aceasta este voinţa noastră, a locuitorilor Munţilor Apuseni, a oamenilor liberi prezenţi la Marea Adunare de la Câmpeni, exprimată public astăzi, 19 octombrie 2013, cu spiritul şi gândul îndreptate către o dezvoltare durabilă, care să asigure accesul pentru mai multe generaţii la toate resursele cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!”
La mitingul autorizat s-au regăsit principalii participanți care au manifestat de-a lungul timpului împotriva proiectului minier, aceștia depunând cu această ocazie o coroană de flori impunătoare la statuia lui Avram Iancu din piața cu același nume.

Chiar dacă a picurat neîntrerupt, participanții au stat sub umbrele sau adăpostiți prin parc și au ascultat scurte discursuri rostite de Dan Burz, Maria Oprea, Mirela Uțiu, Zeno Cornea și Nicolae Petrușel, aceștia întărind ideea că trebuie să ne păstrăm curați Munții Apuseni, fără cianuri și să ne păstrăm bogățiile, cu toții scandând ”Uniți, salvăm Munții Apuseni!”, ”Uniți, salvăm Roșia Montană!”, ”Uniți, salvăm toată România!”.

După aproximativ 30 de minute, participanții au încheiat mitingul cu o rugăciune rostită de un octogenar al orașului și s-au deplasat la un local public pentru a se încălzi cu un ceai fierbinte.

Doamna Maria Oprea, membru al Fundației Pro Munții Apuseni și unul dintre principalii opozanți ai proiectului minier ne-a declarat: ”Ne-am adunat aici pentru a sărbători 2 ani de la Proclamația de la Câmpeni și totodată pentru a aniversa Ziua Moților de Pretutindeni. Ceea ce vrem noi să transmitem în continuare este faptul că moții au rămas vii și vor să-și decidă singuri soarta așa după cum s-a scris în proclamația de acum 2 ani: Noi, locuitorii Munților Apuseni, adunați astăzi, 19 octombrie 2013 la Câmpeni, ne afirmăm dreptul de a ne decide singuri soarta. Asta nu pentru că noi nu am avea decidenți care să ia hotărâri bune pentru noi – avem deputați, senatori, consilieri județeni, primari – dar nu-i avem pentru comunitate, pentru oameni și pentru binele nostru al tuturor, ci din nefericire pentru interesele lor personale.

În urma mitingurilor din 2013 și 2014 s-a respins prin hotărâre de guvern acordul de mediu pentru proiectul de la Roșia Montană și am mai obținut respingerea de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri speciale de expropriere a cetățenilor români, precum și alte măsuri derogatorii de la regimul legal de protecție a mediului, patrimoniului cultural, apelor, pajiștilor, și terenurilor agricole, bunurilor publice,  în favoarea companiilor miniere de orice tip. Prin manifestările pe care le-am făcut, noi nu ne-am dus să facem rău nimănui, doar ne-am apărat viața și viitorul zonei noastre, al familiilor noastre, al copiilor noștri, pentru ca să le putem lăsa măcar un mediu curat.”
Ovidiu Culda

[nggallery id=1147]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat

Ziarul Unirea

Publicat

în

TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat Petru Ioan Barbu, primarul comunei Vințu de Jos, a fost găsit spânzurat marți, 16 aprilie 2024. ”Astăzi în jurul orei 17.30, a fost un apel la 112 prin care am fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 57 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea