Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Șoimii Lipova – Unirea Alba Iulia 1-1 (1-0) | “Alb-negrii”, remiză onorabilă și surpriză în Arad! Trupa lui Bicheși a încurcat calculele promovării!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Uniriștii au reușit un rezultat excelent la Pâncota, remizând 1-1 (0-1), cu Șoimii Lipova, candidata la promovarea în Liga a 2-a!!!

Petrecerea Divorțaților

Vizitatorii merită apreciați pentru acest punct extern, obținut în condițiile unei crize de efectiv, cu multe absențe din formula lui Adrian Bicheși! Amfitrionii au condus la pauză, gol Bercu (9), egalarea fiind reușită, din penalty, de căpitanul Selagea (70). Un rezultat ce încurcă mult planurile “șoimilor”, ce pierd puncte prețioase în bătălia cu CSM Școlar Reșița egalul fiind unul de lăudat pentru albaiulieni, ce au mizat pe o defensivă improvizată și au terminat în inferioritate numerică, prin eliminarea lui Tat (85), al doilea meci consecutiv.

Al doilea gol în deplasare din retur pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri (precedentul 1-0, la Avrig) a fost suficient pentru conturarea unei surprize, primele puncte pierdute pe teren propriu de pretendenta la șefie în 2019

„Alb-negrii” aliniază o formulă extrem de tânără, cu numai 4 seniori: Mardare, Fetița, De Marco și Selagea, o medie de vârstă de 22 de ani și 3 luni! La acest rezultat, lipovanii  sunt la egalitate de puncte cu CSM Școlar Reșița, ajutați fiind și de scorul de la Sebiș, unde gazdele au învins cu 2-1, dublă a aiudeanului S. Szekely

*1-0, MIN. 9: BERCU a marcat cu capul, după un corner executat de Istrate

*1-1, MIN. 70: SELAGEA a transformat un penalty, Tat fiind faultat în careu de Bercu

*Bicheși: „Un egal de moral, împotriva celei mai bune echipe din serie”

„Mă bucur pentru punctul reușit, un egal de moral pentru toți jucătorii participanți la acest meci, un rezultat foarte important. Îi felicit pe jucători pentru ceea ce au demonstrat astăzi, împotriva celei mai bune echipe din serie, din punctul meu de vedere. Avem jucători cu experiență, pe care ne putem baza și tineri ce promit. Am venit cu mai puține speranțe la Pîncota, dar, pe parcursul jocului, ușor-ușor, am văzut că se poate. Cred că adversarii ne-au luat un pic de sus și au plătit pentru asta. În schimb, băieții mei au avut o dispoziție foarte mare la efort și s-au apărat foarte bine„, a declarat Adrian Bicheși, ce a mizat în premieră, în primul unsprezece, pe junii M. Codrea și Zsigmond.

Mai multe detalii, cu ajutorul colegilor de la www.sportarad.ro, în link-ul de mai jos:

Live-text Liga a III-a, ora 18: Național Sebiș – CSM Școlar Reșița, Șoimii Lipova – Unirea Alba Iulia, CNS Cetate Deva – Crișul Chișineu Criș

Min. 8: Centrare Filimon, cap Trabalka și Sporea respinge în corner

Min. 9: GOL Lipova! Corner Istrate, Bercu reia cu capul de la colțul scurt

Min. 21: Lovitură liberă din stânga, din afar careului, De Marco a trimis peste poartă

Min. 24: Lovitură liberă Selagea de la 25 perpendicular pe poarta, Filip prinde

Min. 55: Corner Istrate de pe stânga, Trabalka reia slab, din cădere, din 8 metri și prinde de Sporea

Min. 62: M Popa șutează de la 18 metri, respinge Sporea

Min. 72: Contraatac Alba pe dreapta, Fetița face o cursa de 40 de metri, așează în stânga la David, care din centrul careului șutează în brațele lui Filip

Min. 79: Vădană le refuză un penalty gazdelor. Rusu a intrat în careu, a dat mingea peste Mardare care îl împinge pe juniorul utist, „centralul” e aproape, dar lasă jocul să continue

Min. 85: Tat vede al doilea galben și e eliminat de pe teren

Min. 86: Centrare Filimon, Trabalka reia cu capul din 8 metri, pe lângă poartă

Min. 90+4: Lovitură liberă a lui Istrate de la 25 de metri, Sporea respinge

Echipe:

Șoimii: D. Filip – Stoin, Calvin, Bercu, Filimon – Poiană, M. Popa, Lazea, D. Rusu – Istrate – Trabalka. Antrenor Flavius Sabău.

Unirea: Sporea – Zsigmond, Mardare, M. Codrea, Petruse – Bîrdea, De Marco (90+2, Palfi – debut în Liga a 3-a), Tat – Fetita, Selagea, An. David (84, Boboia); rezerve Williams, V. Domșa, Haj, L. Roman, Lăutaru. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Raul Oargă.

Avertismente: Dobrean (60)/ Tat (16), M. Codrea (28), Fetița (37) *Eliminare: Tat (85)

Arbitri S. Vădana (Cluj-Napoca), R. Mereș (Cluj-Napoca), D. Nagy (Mediaș) Observatori C. Făniță, F. Mierea (Timișoara).

foto: www.sportarad.ro

[nggallery id=7067]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Campionatul Național de Arc Istoric 2026, în Cetatea Alba Carolina: Rezultate excelente pentru arcașii de la CSM Unirea Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Campionatul Național de Arc Istoric 2026, în Cetatea Alba Carolina: Rezultate excelente pentru arcașii de la CSM Unirea Alba Iulia Sâmbătă, 3 octombrie 2026, Șanțurile Cetății Alba Carolina au găzduit Campionatul Național de Arc Istoric – proba sportivă „Arc Istoric”, competiție organizată de Secția de Arc Sagittarii din cadrul CSM Unirea Alba Iulia. La start […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, trei victorii la rând și 17-0 golaveraj! Pustai: „Ne-am făcut meciul ușor, ne dezvoltăm din ce în ce mai bine”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, trei victorii la rând și 17-0 golaveraj! Pustai: „Ne-am făcut meciul ușor, ne dezvoltăm din ce în ce mai bine” CSM Unirea Alba Iulia s-a impus clar, în deplasarea de la Cermei, „alb-negrii” ajungând pe podiumul Seriei 7, la două puncte de liderul CIL Blaj, ce a suferit primul eșec stagional, […]

Citește mai mult

Sport

LPS Sebeș, prima victorie stagională, la Under 17, însă eșec drastic la Under 19

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș, prima victorie stagională, la Under 17, însă eșec drastic la Under 19, în competițiile organizate de FRF În etapa a șaptea a competițiilor organizate de FRF a jucat doar LPS Sebeș, CSM Unirea având rundă liberă. LPS Sebeș a disputat o dublă externă cu LPS Cluj, la Under 19  înregistrându-se un eșec șocant […]

Citește mai mult