Sport

FOTO, LIVE-TEXT, Performanţa Ighiu – Industria Galda de Jos 2-2 (2-0)| Remiză în „derby” de Alba, Galda se menține în lupta pentru liga a doua!

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Ighiu, în ultimul derby „de Alba” din acest sezon, Industria Galda a reușit egalarea pe finalul jocului, în inferioritate numerică, după ce a încasat două goluri în prima repriză, și păstrează în continuare șanse de ajunge în liga a II-a! Pentru Ighiu au  înscris în prima repriză M. Cristea (7) și Fetița (25), în timp ce golurile echipei din comuna vecină au fost realizate în repriza a doua de D. Lupșan (71) și R. Frențiu (86). 

După etapa cu numărul 22, trei echipe sunt la egalitate de puncte în fruntea clasamentului: Ripensia (43 p), Industria Galda (43) și Sebiș (43), urmate de Reșița cu 42, respectiv Mureșul Deva cu 40, lupta pentru liga a doua fiind încinsă la maxim în ultimele patru jocuri rămase până la finalul campionatului.

Ciucă: “Vedem la sfârșit cât contează punctul obținut cu Ighiu!”

Antrenorul Paul Ciucă a recunoscut la finalul jocului, că gazdele au fost superiori elevilor săi și s-a arătat nemulțumit de unele decizii ale centralului din prima repriză. “Ighiul a fost echipa mai bună astăzi, meritul nostru a fost că n-am renunțat la luptă și am reușit să recuperăm, să facem 2-2. Arbitrul a acordat ușor faulturi în favoarea gazdelor la începutul jocului și ne-a interupt mai multe atacuri. Acest lucru a creat liniște pentru adeversari și au putut juca un anumit fel de fotbal. Golurile le-au marcat corect, pe greșelile noastre. Tensiune și-a spus cuvântul și n-am reușit să avem starea de echilibru care era normală. Am fost crispați, deși ne-am îndeplinit obiectivul de salvare de la retrogradare însă suntem conștienți de situație. Sunt bucuros pentru acest egal, un nou meci fără înfrângere și lupta continua. Vedem la sfârșit cât contează acest punct obținut cu Ighiu”, a declarant Ciucă, acesta având mai multe schimburi de replici în timpul jocului cu primarul Ighiului, Traian Rusu.

Manea: “2-0 este periculos!”

Ighiul a bifat a legat al 7-a rezultat pozitiv din acest sezon, adunând 30 de puncte, iar antrenorul Mihai Manea s-a arătat nemulțumit de rezultatul de egalitate smuls de găldeni pe final. “Până să marcheze adversarii golul de 2-1 jocul a fost la discreția noastră, din păcate greșim în continuare și primim goluri mult prea ușor pe greșeli individuale. Am făcut un joc excelent prima repriză, nu le-am dat adversarilor șaansa să ajungă la poarta noastră, chiar puteam avea lejer 3-0, dar dacă nu am marcat in fotbal de obicei scorul de 2-0 este periculos. Sunt nemulțumit de rezultat, echipa a jucat și nu găsim încă soluția să nu pierdem puncte pe final cum s-a mai întâmplat în acest campionat. Dintre echipele din fruntea clasamentului cred că cea mai bună este Ripensia Timișoara”, a declarant Mihai Manea.

În etapa urmatoare Industria Galda va întâlni pe teren propriu pe CSM Lugoj, iar Performanța se va deplasa în Banat, pentru jocul cu Poli II.

min: 90+3, meci final!

min. 86: 2-2, gol Galda! RĂZVAN FRENȚIU  aduce egalarea pentru Galda

min. 84: iasa Vonya, intră P. Man

min. 73: intră Oara, iasă M. Cristea

min. 72: Bonca primește al doilea galben și este eliminat

min: 71: 2-1, gol Galda! DANIEL LUPȘAN înscrie din careu din centrarea lui Frențiu

min. 67: cartonaș galben și pentru I. Grozav

min. 65: cartonaș galben pentru Rodean

min. 63: centralul îl trimite pe portarul de rezerva de la Galda, Iancău, în tribună pentru proteste

min. 60: dublă înlocuire, Circov este înlocuit de Oniche și Man îi lasă locul lui Rodean

min. 57: intervenție salvatoare a lui Ștef la șutul puternic trimis din careu de M. Cristea

min. 57: Frențiu primește cartonaș galben

min. 54: iese R. David, intră Frențiu

min. 47: Zăvoi prinde fără emoții șutul lui R. David

min. 46: repriza a doua debutează cu o schimbare făcută de Paul Ciucă, Baghiu fiind înlocuit cu A. Costea

min. 45+1: pauza la Ighiu, spiritele se încing iar stewardzii potolesc cele două tabere, oaspeții fiind nemulțumiți de arbitraj

min. 43: Ștef își salvează miraculos echipa după ce Tineiu scapă singur spre poarta, profitând de luftul lui Haiduc

min. 27: Boancă primește cartonaș galben după un fault dur asupra lui Fetița

min. 25: 2-0, gol Ighiu! RĂZVAN FETIȚA mărește avantajul echipei sale pe tabela de marcaj cu un șut puternic din careu

min. 20: S. Mureșan trimite puțin pe lânga poartă

min. 7: 1-0, gol Performanța! Circov îi așează pe tavă balonul lui M. CRISTEA care înscrie cu un șut puternic din afara careului în dreapta lui Ștef

min. 2: ocazie pentru Performanța, Circov trimite balonul puțin peste poarta lui Ștef

min. 1: start de meci pe stadionul din Ighiu, vreme ploioasă și aproximativ 500 de spectatori

Industria Galda este pe prima poziţie în Seria a 4-a, însă meciul se anunţă „de foc” pentru elevii lui Paul Ciucă, Performanţa nefiind dispusă la concesii.

Găldenii au probleme de efectiv, sunt neînvinşi în retur şi au strâns 11 jocuri fără eşec, de partea cealaltă, formaţia lui Mihai Manea având, la rându-i, o serie invincibilă de 6 întâlniri.

Echipe de start:

*Performanţa: Zăvoi – Miroiu, Iclănzan, Potopea, Ad. Mărginean – I. Grozav, M. Cristea – Fetiţa, Circov, Tineiu – Seiwerth. Pe bancă: D. Pop, Oara, Ciorchină, Coltor, Oniche, Oprița, C. Păcurar. Antrenor Mihai Manea.

*Industria: Căt. Ştef – Olar, Al. Man, Haiduc, Boancă – Vonya – G. Goronea, D. Lupşan, S. Mureşan, Baghiu – R. David. Pe bancă: Iancău – Frențiu, Costea, P. Man, Rodean, Savin, Cioară.  Antrenor Paul Ciucă.

Foto, text: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 3, CSM Unirea Alba Iulia – SCM Zalău, finală pe „Cetate” pentru locul 2!!! Vineri, Metalurgistul, acasă cu Unirea Tășnad și conjudețenele din play-out

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, CSM Unirea Alba Iulia – SCM Zalău, finală pe „Cetate” pentru locul 2, sâmbătă, ora 18.00!!! Vineri, Metalurgistul, acasă cu Unirea Tășnad și conjudețenele din play-out Fără doar și poate, în prim-planul weekend-ului fotbalistic se regăsește confruntarea de sâmbătă, de pe „Cetate”, la ora 18.00, în etapa a șasea a play-off-ului eșalonului terț, […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Nicolae Stanciu, la 33 de ani! Aniversare specială pentru fotbalistul din Alba, căpitanul României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nicolae Stanciu, la 33 de ani! Aniversare specială pentru fotbalistul din Alba, căpitanul României! Nicolae Stanciu, fotbalistul din Alba, căpitanul echipei naționale a României, împlinește azi, 7 mai 2026, vârsta de 33 de ani Citește și: Albaiulianul Nicolae Stanciu, în Top 10 celor mai selecționați „tricolori”! Lotul României pentru partidele cu Moldova și Austria Născut […]

Citește mai mult

Sport

Albaiulianul Alexandru Zahan, promițătorul mijlocaș de la FCSB, revenit pe gazon după un an! Crescut în Spania, jucătorul de 17 ani este un mare talent al fotbalului românesc

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Alexandru Zahan, promițătorul mijlocaș de la FCSB, s-a întors pe gazon după un an, pauză cauzată de o accidentare gravă! Crescut în Spania, jucătorul de 17 ani este un mare talent al fotbalului românesc Albaiulianul Alexandru Zahan, promițătorul jucător al FCSB, a revenit pe gazon după un an. Crescut în Spania, Alexandru Zahan (17 […]

Citește mai mult