Sport

Sebastian Itu a revenit la Metalurgistul Cugir, de la Poli Timișoara! Derby „de Alba”, la Cugir, între Metalurgistul și CIL Blaj. CSM Unirea Alba Iulia, pe „Cetate”, cu Sântana, CSU Alba Iulia – deplasare la Moldova Nouă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3 2026/2027: Start stagional cu derby „de Alba”, la Cugir, între Metalurgistul și CIL Blaj. CSM Unirea Alba Iulia, pe „Cetate”, cu Sântana, CSU Alba Iulia – deplasare la Moldova Nouă

Start în Liga 3, cu 4 conjudețene în Seria 7, asta după ce în campionatul anterior au fost 5 (Hidro Mecanica Șugag a abandonat iar Viitorul Sântimbru a preferat să nu participe în eșalonul superior).

Petrecerea Divorțaților

Fără tăgadă, marea întrebare a stagiunii este dacă CSM Unirea Alba Iulia va reuși, totuși, să promoveze în eșalonul secund, după două campanii ratate, într-o serie extrem de accesibilă.

În runda de start, toate întâlnirile echipelor din Alba sunt sâmbătă, 29 august 2026, la ora 18.00, cu un prim derby „de Alba”, la Cugir, o confruntare între Uniri, pe „Cetate” și o deplasare la Moldova Nouă, un joc inedit, al tinerei grupări universitare.

La Metalurgistul a revenit, Sebastian Itu (20 de ani), fiul antrenorului Lucian Itu, de la Poli Timișoara, grupare cu care a semnat în această vară, dar unde nu a jucat deloc!

*CSM Unirea Alba Iulia – Unirea Sântana

„Alb-negrii” de la CSM Unirea Alba Iulia sunt obligați să învingă în prima confruntare stagională. Datoare după șocul din ultimul amical, 0-4 la Mediaș, gruparea din Cetatea Marii Uniri nu-și permite să rateze startul, după o vară a marilor transformări la toate nivelurile. Cu un lot restructurat din temelii, cu doar 3 supraviețuitori (Indrei, Giurgiu și Ondreykovicz), albaiulienii trebuie să pășească cu dreptul la startul mandatului cuplului Bogdan Apostu-Cristian Pustai.

La Unirea Sântana, sub comanda lui Adrian Abrudean, au ajuns, printre alții, Gârlea (Viitorul Arad), Giosu (Unirea Alba Iulia), C. Rus (SC Schalchen, Austria), nigerianul Chinoso și mai mulți tineri înprumutați de la UTA Arad. În sezonul precedent, dublă victorie albaiuliană, 5-0 și 1-0 (ultima, în martie, 2026, gol Giurgiu, din penalty).

*Metalurgistul Cugir – CIL Blaj

Interesant derby „de Alba” în etapa inaugurală, între echipe pretendente la play-off, Metalurgistul Cugir și CIL Blaj, ambele cu campanii de transferuri interesante. Echipa din „Mica Romă” a avut un parcurs remarcabil în Cupa României, fiind la un pas de calificarea istorică în grupele competiției (eșec în prelungiri, cu Progresul Spartac). O întâlnire între foști uniriști, Herlea, Balaur, Butnariu (Metalurgistul), versus Blănaru, R. Pîntea și Câșlariu (CIL Blaj). În campionatul anterior s-au consemnat două succese a „roș-albaștrilor”, 2-1 (în deplasare) și 3-1 (acasă).

*Nera Bogodinț – CS Universitar din Alba Iulia

Nera Bogodinț, nou-promovată pregătită de Cristi Todea, va juca pe Stadionul „Moise Străinescu” din Moldova Nouă cu CS Universitar din Alba Iulia în prima rundă a Ligii 3 2026/2027. Debutanta în eșalonul terț, la prima stagiune în Liga 3, are printre achiziții pe P. Cristea și Florea (tocmai de la CSU Alba Iulia) și Szijj (CSM Unirea Alba Iulia). Satul Bogodinț face parte din comuna cărășană Sasca Montană, cu aproximativ 1250 locuitori. La Moldova Nouă, localitate situată la 38 km de Bogodinț, nu s-a mai jucat în Liga 3 de două decenii.

Formația universitară albaiuliană mizează pe aceeași strategie din sezonul anterior, cu foarte mulți tineri (decanul de vârstă Velțan, la 23 de ani!), ultima achiziție fiind Dobrin (20 de ani, revenit de la CSM Sighet).

foto: meci amical Metalurgistul Cugir – CS Universitar din Alba Iulia (sursa: Szilágyi Péter)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe tari pentru CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe „de șașe puncte” pentru liderul CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea Meciuri tari pentru conjudețene în a noua rundă a Seriei 7 din eșalonul terț, cu derby-uri externe tari pentru liderul CSM Unirea Alba […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-0 la Constanța în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie la Constanța, scor 3-0, în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Volei Alba Blaj a învins lejer la Constanța, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-21) în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Citește și: Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren” Fotbalul unește oamenii și dincolo de gazon. O parte dintre jucătorii divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia au vizitat miercuri, 14 octombrie 2026 Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”, […]

Citește mai mult