FOTO. La europenele de dans din Slovacia s-a cântat imnul românesc. Şcoala de Dans ”Chirilă” din Alba Iulia, pe podium
În perioada 28 iunie -3 iulie în localitatea Levice din Slovacia s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Campionatelor Europene de Dans şi Cantec, competiţie care a adus la start peste 2000 de participanţi din patru ţări europene – Ungaria, Slovacia, Romania şi Ucraina dar şi invitata specială, China.

Printre reprezentantele din Romania, echipe din Baraolt, Sighisoara, Bucuresti, Odorheiu Secuiesc, s-a aflat şi Şcoala de Dans Chirilă din Alba Iulia, aflată la cea de-a patra partcicipare la europene în urma unor concursuri de calificare desfăşurate la Baraolt şi Bârlad.
Delegaţia albaiuliană a reuşit să reediteze succesul din celelalte trei ediţii, urcând pe podium cu fiecare dintre cele trei echipe cu care a participat la concursul pe formaţii, astfel Minispirit Liber, Tarantela Napoletană – locul I şi premiu Special pentru coregrafie, Hip-hop – locul II, Spirit Liber, Hip-hop Army – locul III şi Premiu Special pentru coregrafie, Samba vs Capoeira – locul V, Apulum Dance, Dans Contemporan – Locul I, Rapp – Locul II.
„Au fost trei zile foarte grele pentru noi. S-a concurat de dimineaţa de la 8,30 şi până seara la 23,30, prezentându-se în total peste 800 de coregrafii. Concursul are o înaltă ţinută iar noi a trebuit să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor juriului şi publicului. Stresul a fost mare, emoţiile şi mai şi dar până la urmă totul s-a treminat cu bine. Este deosebit să îţi vezi echipa pe podium, să simţi o reconoaştere a muncii tale de un an”, au fost de părere Bianca şi Alex Chirilă, instructorii Şcolii de Dans albaiuliene.
După ce a încheiat cu bine şi cea de-a XI-a competiţie la care a participat în acest an şcolar, Şcoala Chirilă şi-a închis porţile pentru vacanţa binemeritată, nu înainte de a anunţa că îşi va relua cursurile la începutul lunii septembrie.
[nggallery id=2391]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Dansatorii din Alba Iulia, în prim-plan la „Cupa Dance Art” și „Cupa Carpathian Dance” Bianca și Ionuț Ionescu, antrenorii Clubului de dans „Life is Dance” din Alba Iulia vin cu vești bune după un weekend productiv, dar intens în care dansatorii de la „Life is Dance”, „CSM Unirea” și „CSU” s-au împărțit între două ringuri […]
Video | Alba Iulia, din nou în competițiile majore de baschet din România. Antrenorul Valentin Urian: „Rolul primordial al noii echipe este de a le oferi tinerelor jucătoare șansa de a juca la senioare chiar în orașul lor”
Alba Iulia, din nou în competițiile majore de baschet din România. Antrenorul Valentin Urian: „Rolul primordial al noii echipe este de a le oferi tinerelor jucătoare șansa de a juca la senioare chiar în orașul lor” Alba Iulia revine în competițiile de baschet senioare din România, prin noua echipă CSM-CSU Alba Iulia, al cărei debut […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia, cea mai cosmopolită formație din Seria 7! Sub comanda lui Pustai, 7 stranieri, record pentru istoria recentă a „alb-negrilor”
CSM Unirea Alba Iulia, cea mai cosmopolită divizionară terță din Seria 7! Sub comanda lui Pustai, 7 stranieri, record pentru istoria recentă a „alb-negrilor” CSM Unirea Alba Iulia a devenit cea mai cosmopolită componentă a Seriei 7 din eșalonul terț, asta pe lângă recordul celor 26 de transferuri realizate în acest sezon, achiziții coroborate cu […]
