Sport

FOTO: La Campionatele Naționale de marș, medalii pentru atletele din Cetatea Marii Uniri: Mihaela Acatrinei – vicecampioană națională la seniori, Georgiana Jid – bronz la tineret

Dan HENEGAR

Publicat

în

Două medalii au cucerit mărșăluitoarele din Cetatea Marii Uniri, la recentele Campionate de Marș ce s-au disputat la Botoșani. Astfel Mihaela Acatrinei a devenit vicecampioană națională la senioare, iar Georgiana Jid a câștigat medalia de bronz la tineret.

Petrecerea Divorțaților

“Ne-am atins obiectivul propus, acela de a lua două medalii. În condițiile în care a fost cel mai dificil traseu de când activez în marș, cu 500 de metri în pantă, foarte solicitant pentru competitori, situație ce a influențat timpii înregistrați”, a spus Gabriel Avram, antrenorul celor două atlete albaiuliene.

Campionatul Național de marș (iarnă), masculin și feminin, pentru seniori, tineret, juniori 1, 2 și 3 și copii 1 s-a desfășurat în premieră la Botoșani. Mihaela Acatrinei (CS Unirea Alba Iulia – CSU Reșița) s-a clasat pe locul secund la senioare, pe distanța de 20 kilometri, cu rezultatul 1:47.03, cucerind și aurul la echipe, cu CS Universitatea Reșița, iar Georgiana Jid (LPS Alba Iulia – CS Unirea Alba Iulia) – cu timpul 2:03.11, a terminat pe ultima treaptă a podiumului la tineret, și locul cinci la senioare. O fostă elevă a antrenorului Gabriel Avram, Roxana Panța, legitimată acum la SCM Bacău, a devenit vicecampioană națională la tineret.

Următoarele competiții sunt unele extrem de importante pentru Mihaela Acatrinei, ce va concura la Campionatul Balcanic de marș, la Alexandroupolis (Grecia) – în 20 aprilie, respectiv la Cupa Europei, la Alytus (Lituania) – în 19 mai, concursuri internaționale de la care va absenta Ana Rodean – nerefăcută.

La prima competiție majoră a anului pentru marșul albaiulian (anul trecut, de Centenar, competiția s-a desfășurat în “Cealaltă Capitală”) au absentat, din diverse motive, Ana Rodean – intervenție chirurgicală la genunchi, Roxana Panța – legitimată la SCM Bacău și Bianca Molnar – a abandonat activitatea competițională, astfel că CS Unirea Alba Iulia nu a putut alcătui o echipă, din motive obiective.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi Performanță remarcabilă a sportivului albaiulian Alecsandru Boloage, legitimat la CS Unirea Alba Iulia.  Acesta a cucerit două medalii de aur, la juniori și seniori – 63 kg, la la Cupa României 2026 la Taekwondo […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița Peste 70 de înotători din România și Ungaria s-au întrecut, în weekend, la Reșița, în cadrul concursului internațional de înot masters Memorial „Ioan Schuster” 2026. CSM Unirea Alba Iulia a fost […]

Citește mai mult