Curier Județean

FOTO | Investiții de peste 77 milioane lei în șapte centre de zi și rezidențiale din județul Alba: Unitățile de asistență socială care beneficiază de finanțări

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Investiții de peste 77 milioane lei în șapte centre de zi și rezidențiale din județul Alba: Unitățile de asistență socială care beneficiază de finanțări

În aceste zile, la sediul AJPIS Alba se semnează contractele de finanțare pentru șapte unități de asistență socială din județul Alba.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit directorului AJPIS, Flaviu Cozuc: ”Valoarea finanțării din bugetul MMSS este de 77.344.955 lei. Finanțările sunt de la bugetul de stat, respectiv prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și au fost solicitate și aprobate pentru patru construcții de noi centre sociale și pentru dotarea a trei centre sociale existente.

Citește și: Centre de zi pentru copii finanțate în cotă-parte de CJ Alba. Câți bani ar putea fi acordați pentru prevenirea separării de părinți în 2025

Contractele vizează finanțarea unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați”.

În cursul zilei de azi, 19 noiembrie a.c, în cadrul întâlnirii prefectului Nicolae Albu cu directorul AJPIS Alba, Flaviu Cozuc, au fost discutate aspectele privind semnarea contractelor și derularea lucrărilor.

”Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii, dar și creșterea siguranței. Finanțările vor fi utilizate pentru realizarea de lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu, construcția de clădiri noi, reparații capitale, renovări, lucrări de extindere și dotarea centrelor. Au fost alocate fonduri pentru asigurarea creșterii calității vieții și ocrotirea categoriilor vulnerabile, în special a persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități. Ne preocupăm să asigurăm protecție sporită beneficiarului, iar dezvoltarea infrastructurii reprezintă o condiție indispensabilă în acest sens, pentru ca rezidenții acestor centre să beneficieze de servicii de calitate”, precizează prefectul Nicolae Albu.

Unitățile de asistență socială care beneficiază de finanțări sunt următoarele:

1 Asociația de Îngrijire si Recuperare a Persoanelor Balneomed Grup Cămin de bătrâni 12.902.384,29 lei – construcții noi și extinderi, 861.275,71 – dotări, 13.763.660,00 – total;

2 Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia Adăpost de Noapte 777.403,55 – dotări 777.403,55 – total;

3 Asociația Satul Bunicilor Așezământul pentru bunici Sf. Martin 101.672,72 – dotări 101.672,72 – total;

4 Asociația „Un Pas Înainte Alexandra” Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Aiud 19.426.205,68 – construcții noi și extinderi, 4.407.982,22 – amenajări, reparații, modernizări 5.576.959,09 – dotări 29.411.146,99 –total;

5 Filiala Filantropia Ortodoxă Războieni – Cetate Cămin de bătrâni 3.832.593,14 – construcții noi și extinderi 671.649,00 – dotări, 4.504.242,14 – total;

6 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba Reabilitarea, Amenajarea, Modernizarea și Reautorizarea PSI a Imobilului în care Funcționează Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CIAPAD) Abrud – 5.364.985,55 – construcții noi și extinderi, 20.047.990,91 – amenajări, reparații, modernizări 830.960,59 – dotări, 26.243.937,05 – total.

7 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR) 1.574.158,79 – amenajări, 968.733 – dotări, 2.542.892,20 – total.

O parte din contractele de finanțare s-au semnat astăzi 19 noiembrie a.c, urmând ca mâine, 20 noiembrie să fie finalizate toate documentațiile.

Instituția Prefectului-Județul Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut Un șofer din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a fost prins ,,mort de beat” la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,69 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 13 noiembrie […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Scandal la Benic: Bătaie între un tânăr de 27 de ani și partenerul mamei sale, de 38 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Ambii au fost reținuți de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Scandal la Benic: Bătaie între un tânăr de 27 de ani și partenerul mamei sale, de 38 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Ambii au fost reținuți de polițiști Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui scandal la Benic. Un tânăr de 27 de ani s-a luat la bătaie un […]

Citește mai mult