FOTO: Înotătorii albaiulieni Dan Ileană și Attila Palfi (CSM Unirea), medalii la naționalele masters
Înotătorii albaiulieni Dan Ileană și Attila Palfi (CSM Unirea) au cucerit numeroase medalii la naționalele masters de la Reșița
De curând, la Reșita, s-a disputat Campionatul Național de Înot Masters, competiție la care s-au remarcat înotătorii albaiulieni Dan Ileană și Attila Palfi, legitimați la CSM Unirea Alba Iulia. La a 13-a ediția a naționalelor au fost 136 de sportivi de la 26 de cluburi din țară, cel mai vârstnic participant având 95 de ani (de la Bleumarin București).
A fost a 13-a ediție a competiției, organizatori fiind Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în parteneriat cu Primăria Reșița, Clubul Sportiv Reșița 07 și Comisia Națională Masters. 
„A fost un concurs frumos și greu în același timp, o bună ocazie și să concurăm împreună cu foștii adversari. Astfel, ne-am reîntâlnit cu Dragoș Coman, de 3 ori participant la Jocurile Olimpice, și Ștefan Gherghe, de două ori participant la Olimpiadă”, a transmis Dan Ileană.
Rezultate: *Dan Ileană (categoria 40-44 de ani): la 800 metri – locul întâi la open (rezultat 10.34), la 200 metri – locul întâi la vârstă și locul doi la general (2.19), la 50 metri fluture – locul trei (30 secunde), la 50 metri craul – locul doi (28 secunde), la 400 metri liber – locul întâi la categoria de vârstă și locul doi la open;
*Palfi Janos Attila (categoria 40-44 ani): la 200 metri bras – locul întâi la categorie și locul doi la open (timp 2:57.13), la 50 m bras – locul întâi la categorie (35.59), la 200 m mixt – locul doi la categorie și locul 3 la open (2:47.62), la 100 m bras – locul întâi la categorie (1:20.50).
Sportivii din Cetatea Marii Uniri au fost încurajați de pe margine de soții și copii, fiind un adevărat efort de echipă. În lotul albaiulian mai este legitimat și Radu Ileană, care nu a putut concura din motive personale. Sportivii din Cetatea Marii Uniri se antrenaează în continuare pentru traversarea Tarniței (în acest an) și Campionatul Mondal pe ape înghețate din Italia, la Lago di Molveno (Italia).
„Pe această cale dorim să încurajăm cât mai mulți amatori iubitori și foști înotători să ia legătura cu noi pentru legitimare, pregătire și participare la concursurile de masters”, a mai precizat Dan Ileană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei
Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026 programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, care va începe la finalul acestei săptămâni. Volei Alba Blaj va juca miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora […]
Foto | Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi
Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 […]
Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților
Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]
