FOTO: Industria Galda – Unirea Dej 0-3 (0-1) | La Galtiu, „lanterna roșie” nu a ținut piept liderulului
La Galtiu, se înfruntă “lanterna roșie” Industria Galda de Jos (4 puncte) și liderul Unirea Dej (25 de puncte), formațiile aflate la polii opuși ai ierarhiei Seriei a 9-a, într-un duel din runda ce deschide stagiunea de
primăvară.
Ultima clasată a încercat, după puteri, prin organizare tactică și disciplină, să suplinească decalajul valoric. Și poata altfel se scria istoria acestui joc disproporționat dacă liderul nu marca înaintea finalului primei reprize. La reluare, trupa lui Fogoroși s-a stins încet, încet, au apărut și erorile individuale în defensivă. Prima clasată s-a distanțat firesc, în condițiile în care oponentul a căzut și psihic și fizic, ținând cont de circumstanțele în care Industria a început sezonul, după ce a fost la un pas să abandoneze, fiind salvată de familia Hulea, iar lotul a fost încropit în pripă.
*0-1, MIN. 43: Căt. Suciu respinge în bară șutul lui Cocian, dintr-un penalty obținut de B. Pop, într-un duel cu Goța, lovitură de pedeapsă acordată destul de ușor, însă, pe fază, FRĂSINEANU a finalizat
*0-2, MIN. 62: I. RUS a finaliziat cu capul după un corner executat de Fl. Blaj și o recentrare
*0-3, MIN. 82: SEREDIUC înscrie simplu, după ce Suciu a scăpat o minge printre mâini.
*Ștefan Fogoroși: „Nu dezarmăm”
„Nu s-a putut mai mult, cu toate că în primele secvențe au avut o oportunitate prin Tripșa. Am jucat cu un adversar bun, care a demonstrat că merită primul loc. Pe de altă parte am primit două goluri din faze fixe, un penalty discutabil și golul doi, la o situație în care mingea ieșise în aut de poartă. După 0-2, lucrurile au fost încheiate, acela a fost momentul cheie. Este foarte greu, însă nu dezarmăm și ne batem până la capăt”, a transmis Ștefan Fogoroși.
Oaspeții au prima oportunitate de a marca (7) dar șutul lui F. Blaj de la 20 de metri este respins în lateral de Cătă Suciu. Cocian (27) trimite de la marginea careului puțin pe lângă bara din stânga gazdelor. Cătă Suciu intervine din nou foarte bine la libera (31), 20 de metri lateral stânga, executată de A. Pop.Amfitrionii ripostează prin Claudiu Coltor (41) însă șutul său, cu dreptul, este prins de portarul dejenilor
Industria: Căt. Suciu – E. Hălălae (75, R. Morar), Goța, Potopea, Petruse – R. Anghel (62, Bălșan), Goguța, Tripșa (75, Pisoiu), Borșai (85, C. Năcreală) – Bălaș (62, Al. Stan), Coltor; rezerve Ov. Barna, G. Manciulea, Ov. Crișan, P. Man. Antrenor Ștefan Fogoroși.
Unirea Dej: D. Farcaș – Cr. Chira (80, Al. Papp), Vomir, Kereki (84, A. Blaj), Al. Rus, Cătinean, Cocian, Ad. Pop, Fl. Blaj, Frăsineanu (84. Peter), B. Pop (58, Serediuc); rezerve Georgescu, Peter, Sabo, Mate, Meszaroș, An. Pop. Antrenor Dragoș Militaru.
Arbitri R. Mormeci (Brașov), M. Guran (Brașov), V. Gașpar (Tg. Mureș) Observatori M. Bordean (Sibiu), E. Gîț (Deva)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului. Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]
Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj
Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]
