Sport

FOTO: în meci amical, FC Hunedoara – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) *A debutat Schuller, a venit şi Cl. Oara

Dan HENEGAR

Publicat

în

FC Hunedoara - Metalurgistul Cugir4Astăzi, într-un meci de verificare, FC Hunedoara – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1), au marcat Itu (36), A. Câmpean (75). Antrenorul Marius Opric a mizat pe formula: Gurincu – Al. Man, Schuller, Potopea, Trăşcan – Itu, Iul. Cristea, Negură, M. Neagu – I. Radu, Cîrstean, iar după pauză au intrat Şuteu, Cl. Oara, G. Goronea, A. Ianc, Tothăzan, A. Câmpean, Şuvaina, Tăban, R. Ştefan (Tiut, Lăncrănjan – n-au intrat).

Petrecerea Divorțaților

*Schuller şi Cl. Oara – au de recuperat fizic

A fost a 7-a victoria amicală a echipei de sub Drăgana din această perioadă, iar ultimul test este programat sâmbătă, 15 februarie, la ora 11.00, pe Stadionul „Parc”, tot cu FC Hunedoara, fosta formaţie a lui Marius Opric. „Schuller şi Cl. Oara au valoare, dar se simte că sunt nepregătiţi din punct de vedere fizic. Sunt mulţumit de joc, de atitudine, chiar dacă terenul a fost deficitar şi ne-a pus anumite probleme. Amicalele nu contează, semnificative sunt succesele din returul campionatului. Nu am ce comenta despre duelul cu fosta mea echipă„, a apreciat antrenorul Marius Opric. „Noi facem eforturi să închegăm un efectiv competitiv, mergând cu preponderenţă pe mâna elementelor locale, din judeţ. De pildă, din actualul lot, numai 7 fotbalişti nu sunt din judeţul Alba, lucru care spune de la sine despre strategia noastră„, a spus vicepreşedintele Dan Popa.

*Inflaţie de unirişti

Cu acest prilej a debutat în centrul defensivei uniristul Eduard Schuller, o altă noutate fiind un alt jucător al „alb-negrilor” mijlocaşul Cl. Oara (liber de contract după despărţirea de Metalul Reşiţa). Dacă va ajunge la un acord cu oficialii divizionarei terţe, acesta ar putea fi al 8-lea echipier al Unirii Alba Iulia ce va evolua la Metalurgistul Cugir.

FOTO: Claudiu SAV, Glasul Hunedoarei

[nggallery id=1153]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]

Citește mai mult

Sport

Stanciu, Rațiu și Dragomir, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi

Dan HENEGAR

Publicat

în

Stanciu, Rațiu și Dragomir, fotbaliștii din Alba, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi Naționala României încheie partidele din grupa de Liga Națiunilor prin „dubla” programată în luna noiembrie. Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, pe  Arena Națională (București), este disputa cu Polonia, […]

Citește mai mult

Sport

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova).  ​ Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]

Citește mai mult