Sport

FOTO| Fotbal, juniori B: Unirea Alba Iulia – Gaz Metan Mediaş 1-5. În 10 oameni, elevii lui Bebe Brumaru au pierdut la scor

Dragoş Suciu

Publicat

în

Juniorii B de la Unirea Alba Iulia au pierdut astăzi în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş cu scorul de 5-1 (5-0), pe Stadionul Cetate I, din Alba Iulia. După primele 5 minute, Nanu a faultat în careu şi a văzut roşu, iar Mediaşul a deschis scorul.

Petrecerea Divorțaților

Au urmat apoi 20 de minute grele pentru juniorii Unirii, care au mai primit patru goluri, pentru ca la pauză scorul să fie 5-0 pentru oaspeţi. A doua repriză, elevii lui Brumaru au ieşit mai motivaţi, dar nu au reuşit să întoarcă scorul. Dup a marcat golul de onoare în ultimul minut de joc.

„Astăzi copiii au primit o lecţie de viaţă, au învăţat că trebuie să lupte până în ultima secundă. Chiar dacă scorul arată în acest fel, elevii au ieşit cu fruntea sus de pe teren, ultimele 65 de minute au jucat foarte bine, cu un om în minus, iar pentru acest lucru i-am felicitat”, a declarat Bebe Brumaru, antrenorul juniorilor B.

Unirea Alba Iulia: Baba – Nanu, Goguţa, Scrob, Boancă, Fulea, Varga, Nicoară, Onacă, Iacşa, Constantin.

Juniorii B de la Unirea Alba Iulia vor juca următorul meci în deplasare, cu Universitatea Craiova, duminică, 13 septembrie, de la ora 14.00.

[nggallery id=397]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

LPS Sebeș, prima victorie stagională, la Under 17, însă eșec drastic la Under 19

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș, prima victorie stagională, la Under 17, însă eșec drastic la Under 19, în competițiile organizate de FRF În etapa a șaptea a competițiilor organizate de FRF a jucat doar LPS Sebeș, CSM Unirea având rundă liberă. LPS Sebeș a disputat o dublă externă cu LPS Cluj, la Under 19  înregistrându-se un eșec șocant […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, iar cubaneza Gretell Moreno a fost desemnată MVP-ul competiției de pregătire.

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. Cubaneza Gretell Moreno a fost desemnată MVP-ul competiției de pregătire. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa […]

Citește mai mult

Sport

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional

Dan HENEGAR

Publicat

în

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]

Citește mai mult