Ştirea zilei

FOTO: Festivalul Internațional de Folclor de la Aiud a debutat, sâmbătă, cu spectacolul susținut de ansamblul ”Doina Aiudului”. PROGRAMUL evenimentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor de la Aiud a debutat, sâmbătă, cu spectacolul susținut de gazde – ansamblul ”Doina Aiudului”. Urmează 5 zile de regal muzical în care spectatorii vor avea prilejul să urmărească formații din Argentina, Bulgaria, Cipru, Costa Rica, Mexic, România, Rusia, Serbia, Ungaria și Turcia, care își vor prezenta porturile și dansurile populare, precum și obiceiurile specifice țărilor din care provin.

13933000_714799092007560_440044129_nFestivalul Internațional de Folclor este un eveniment ce se bucură de recunoaștere națională și internațională, datorită prezenței pe scena aiudeană, a peste 300 de invitați din toate zonele țării și ale lumii.

Nu ratați, duminică, tradiționala paradă a portului popular, moment în care, locuitorii orașului vor putea admira costumele populare specifice fiecărei țări participante. Un alt moment important va fi joi, 11 august, zi în care festivalul se va încheia cu un spectacol de gală la care vor participa toate ansamblurile folclorice și se vor înmâna diplome și cupe.

[nggallery id=2485]

La fel ca în anii precedenți, organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt Primăria și Consiliul Local Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Centrul de Cultură – Alba „Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba, evenimentul fiind organizat sub egida Comitetului Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

Duminică, 7 august:

– ora 11.00 – 11.30 – Deplasare în costume populare la biserici pentru cântecul religios: Catedrala Ortodoxă: Argentina. Bulgaria. Rusia. Serbia. Turcia; Biserica Greco Catolică: Cipru, Costa Rica, Mexic
– ora 18.00 – 19.00 – Parada portului popular
– ora 20.30 deschiderea festivalului, participa toate ansamblurile cu program de 10-12 minute fiecare: Argentina, Bulgaria, Cipru, Costa Rica, Mexic, România – Ansamblul „Valea Someşului” Gherla, Ansamblul Maghiar „Pipacs” Ciumbrud, Ansamblul „Doina Aiudului”, Rusia, Serbia, Turcia

Luni, 8 august

– ora 20.00 Spectacol cu ansamblurile din: Argentina, Bulgaria, România – Ansamblul Maghiar „Fugevirag”, Ansamblul „Doina Aiudului”, Serbia, Turcia

Marți, 9 august

– ora 20.00 Spectacol cu toate ansamblurile, cu program de 10-12 minute fiecare: Argentina, Bulgaria, Cipru, Costa Rica, Mexic, România – Ansamblul „Doina Aiudului”, Rusia, Serbia, Turcia, Ungaria

Miercuri, 10 august

– ora 20.00 Spectacol folcloric cu ansamblurile din: Cipru, Costa Rica, Mexic, România – Ansamblul „Doina Aiudului”, Rusia, Ungaria

Joi, 11 august

– ora 20.00 Spectacol de gală cu toate ansamblurile
– înmânarea diplomelor şi cupelor
– ora 23.00 foc de artificii


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna

Ioana Oprean

Publicat

în

De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna O linie născută din nevoia de a scoate minereul din Valea Ampoiului a devenit una dintre cele mai recognoscibile căi ferate înguste din Transilvania. A trecut prin locomotive cu abur, locomotive diesel, schimbarea ecartamentului, dispariția traficului de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Și-a obligat concubina de 17 ani să se prostitueze în mai multe localități din țară: Inculpatul, condamnat la aproape 5 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism

Ioana Oprean

Publicat

în

Și-a obligat concubina de 17 ani să se prostitueze în mai multe localități din țară: Inculpatul, condamnat la aproape 5 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism Tribunalul Alba a soluționat cu o sentință cu executare un dosar de trafic de minori și proxenetism instrumentat de DIICOT Alba Iulia. Persoana inculpată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | La 71 de ani, o localnică dintr-o comună din Apuseni, încă țese tradiția la război: „Înainte așa era, trebuia să țeși ca să-ți faci straiță, ca să-ți faci lepedeu, ca să-ți faci țol”

Ioana Oprean

Publicat

în

La 71 de ani, o localnică dintr-o comună din Apuseni, încă țese tradiția la război: „Înainte așa era, trebuia să țeși ca să-ți faci straiță, ca să-ți faci lepedeu, ca să-ți faci țol” În comuna Poșaga, tradițiile nu sunt doar povești din trecut, ci încă fac parte din viața de zi cu zi. O demnostrează […]

Citește mai mult