FOTO. Daniel Breaz, întâlnire cu pensionarii din Aiud: Noua lege este o formă de respect față de cei care au contribuit la dezvoltarea României
La inițiativa organizației locale PSD Aiud, sâmbătă, 27 octombrie, domnul senator Daniel Breaz s-a întâlnit cu pensionari din localitate cu scopul informării acestora cu privire la prevederile noii și atât de așteptatei legi a pensiilor.
Agenda întâlnirii a urmărit clarificarea celor mai importante modificări aduse de către actuala guvernare legii pensiilor, o lege cu factor mare de impact asupra întregii societăți românești.
Domnul senator Daniel Breaz a explicat pensionarilor prezenți că principalele modificări aduse legii privesc stagiul minim de cotizare, pensia minimă, pensia de urmaș, debirocratizarea sau inechitățile dintre bărbați și femei. Cu privire la perioadele necontributive au fost prezentate asimilările care privesc studiile universitare, stagiul militar, pensiile de invaliditate, concediul medical sau cel de maternitate. Dincolo de aspectele tehnice ale legii agenda de lucru a urmărit și răspunsul punctual la problemele ridicate de către pensionarii aflați în sală.
În cadrul discuțiilor purtate domnul senator Daniel Breaz a apreciat că: “Preocuparea noastră permanentă este realizarea unui climat de normalitate și echitate în ceea ce privește situația pensionarilor acestei țări. Punctul de pensie va ajunge la 1885 lei la nivelul anului 2021. Celor care se îndoiesc de validitatea acestor afirmații le reamintesc să urmărească indicatorii creșterii economice de când PSD se află la guvernare și la prognozele economice avute în vedere de specialiști pentru următorii ani. Este important pentru viitorul acestei țări să învățăm să îi respectăm pe cei care au contribuit la dezvoltarea României. Eu înțeleg să îmi dedic activitatea politică valorizării principiilor care să redea demnitatea prea multor generații de sacrificiu”.
Cabinetul Parlamentar
Senator Valer Daniel Breaz
Biroul de Presă
[nggallery id=6332]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Doar 46,1% dintre tineri se văd trăind în Alba Iulia peste 5 ani Primăria Alba Iulia a pus, vineri, 21 august 2026 în consultare publică elaborarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de tineret a municipiului Alba Iulia 2027-2034. Documentul adus în atenția comunității locale se întemeiază se întemeiază pe o cercetare participativă amplă, […]
Semnalul de alarmă tras de un fost viceprimar din Alba Iulia în ziua în care transportul public a fost reluat: ,,Vor mai urma episoade cu servicii publice sau lucrări care apar și dispar după cum bate vântul”
Semnalul de alarmă tras de un fost viceprimar din Alba Iulia în ziua în care transportul public a fost reluat: ,,Vor mai urma episoade cu servicii publice sau lucrări care apar și dispar după cum bate vântul” Paul Voicu, fost viceprimar din Alba Iulia, a publicat un mesaj, pe o rețea de socializare, în care […]
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]