Cultură Educație

FOTO: ,,Curcubeul copilăriei” la Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Promovarea unor activități de creație centrate pe muzică, dans, arte plastic și teatru în rândul școlarilor și preșcolarilor.

„Copilăria este şuvoiul de apă care izvorăşte limpede şi curat din adâncurile fiinţei şi la care omenirea aleargă fără încetare să-şi potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumuseţe, de perfecţiune” – Francesco Orestano

Din dorința comună de a promova activități specifice formării armonioase a copilului, Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir în parteneriat cu Casa de Cultură a lansat proiectul de parteneriat “Curcubeul copilăriei – Ateliere creative pentru preșcolari”.

Scopul comun este acela de a promova activitățile cercurilor care funcționează la Casa de Cultură Cugir și a Cercurilor de creație existente la nivelul școlii ,,Singidava”, centrate pe muzică, dans, arte plastice și teatru în rândul preșcolarilor și al părinților acestora.

Proiectul se desfășoară în activități săptămânale, grupate pe culorile curcubeului, astfel:

  • culoarea roșie: învăţăm împreună canto, pian şi chitară
  • culoarea orange: parada marţişoarelor
  • culoarea galbenă: club creativ pentru felicitări de ziua mamei
  • culoarea verde: să cunoaștem instrumentele muzicale
  • culoarea albastră: dansează cu mine!!!
  • culoarea indigo: micul actor
  • culoarea violet: seară de poveste

Prima activitate a debutat miercuri, 22.02.2017, în foaierul Casei de Cultură a Oraşului Cugir, avându-i ca principali protagonişti pe membrii Cercului de canto, pregătiţi de prof. Corina Băcăinţan, elevii claselor a IV-a de la Școala Gimnazială Singidava îndrumaţi de înv. Codea Mihaela și Corina Hațegan și preșcolari de la Grădinița Prichindel însoţiţi de educatoarele Anişoara Lupu, Adina Trifa şi Ioana Gîrloanţă.

În cadrul programului, şcolarilor și preşcolarilor le-au fost prezentate diferite instrumente muzicale cu care aceștia au interacționat, ghid în lumea muzicii fiindu-le reprezentanții Casei de Cultură, Silviu Oprișan şi Diane Ţigănilă. Vedeta serii a fost pianul. Toți preșcolarii l-au îndrăgit nimeni nu a plecat până nu a apăsat măcar o dată pe clapele acestuia.

Toți cei prezenți la activitate, atât copii cât și părinți, au avut ocazia să se bucure de minispectacolul oferit de membrii cercurilor de canto și chitară al Casei de Cultură a orașului Cugir. Au antrenat şi susţinut atmosfera de joc şi voie bună directorul Casei de Cultură, prof. Rodica Florea, directorul si directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale Singidava Cugir, prof. Floare Vlasea, şi Stela Predescu.

,,Jocul și joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copiii pot descoperi lumea înconjurătoare şi totodată minunatele lucruri pe care copilăria le poate oferi. Aceste elemente se află într-o legătură foarte strânsă: prin joc, copiii descoperă lumea, iar adulţii se întorc la perioada copilăriei, redescoperind acea vârstă a inocenţei. Copilăria nu ne-o poate lua nimeni şi oricând ne putem întoarce la amintirile ce stau prăfuite în sufletele noastre, atunci când simţim că totul se depărtează de noi, când suntem vlăguiţi de tot ce ne înconjoară . De aceea copiii trebuie să reînveţe să trăiască momentele unice ale copilăriei astfel încât să-şi amintească cu drag de ele”, au lăsat să se înțeleagă protagoniștii acestui proiect.

Următoarea activitate a proiectului este Ziua porţilor deschise şi va avea loc în data de 28.02.2017 la Şcoala Gimnazială Singidava Cugir. Sunt vizate două activităţi: ateliere creative pentru preşcolari, între orele 10-12 şi porţi deschise pentru părinţi şi copii, între 15:00-18:00.

Text: Constantin PREDESCU
Foto: Emanuel Codrea

[nggallery id=3466]


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult