Sport

FOTO: CSU Alba Iulia – Gloria Bistrița 0-1 (0-1), pe Stadionul „Pielarul” din Sebeș | Studenții, un nou eșec cu liderul și tot „zero” în play-off

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gloria Bistrița, liderul Seriei 9 din Liga 3, a câștigat în stil italian, 1-0 (1-0), disputa de pe „Pielarul”, cu CSU Alba Iulia, meci contând pentru etapa a 4-a.

Fără a impresiona, gruparea condusă de Adrian Falub a cucerit 3 puncte prețioase, dar nu a convins. De partea cealaltă, universitarii au echilibrat disputa în actul secund, dar rămân cu „zero” pe linie în play-off, fără puncte sau goluri înscrise

*0-1, MIN. 7: R. BĂLAN a deschis scorul cu o lovitură de cap din 8 metri, în stânga portarului, după o centrare din stânga, din lovitură liberă.

La reluare, Vienescu schimbă modulul tactic (3 apărători centrali în prima repriză), iar Târșa ajunge vârf de atac din fundaș central. Dublă ocazie a oaspeților Oct. Vasile și Țegle (59) în același minut. Bună intervenție Mociu (69), care a respins în lateral șutul lui Pîntea. Fază amuzantă în minutul 75, când centralul arată roșu pentru R. Popa (al doilea avertisment), asta într-o primă fază, însă apoi a schimbat decizia și i-a arătat galbenul cuvenit lui Piftor (cel care faultase de fapt). Gilyen (79) – șut la colțul scurt, respins de portar

Oaspeții au controlat ostilitățile, mai având o bară prin Banyoi (10), replica studenților fiind palidă în ofensivă, cu excepția șutului lui Bidulescu (43) – puțin peste. La partidă este prezent și antrenorul clujean Alin Minteuan, care a urmărit întâlnirea alături de oficialii gazdelor.

Întâlnire de orgoliu pentru studenții din Cetatea Marii Uniri, „alb-albaștrii” conduși de Bruno Vienescu având 3 eșecuri din tot atâtea jocuri și fără a marca, în această fază competițională și nu mai contează în calculele pentru locurile de baraj

CSU: Gal – Kilyen/ cpt, R. Popa, Târșa (84, Cunțan), Niakate (18, B. Lazăr), V. Boldea (65, Gilyen) – Bidulescu (84, Trifu), Bucurică, M. Șerban, Pîntea – Piftor; rezerve Fl. Șerban, Cisse, E. Vlad, Cărăbineanu. Antrenor Bruno Vienescu.

Gloria: Mociu – Gallo, Martinovici, R. Bălan/ cpt (51, Sucitu), Fl. Bălan – Mihalcea (90, Amasihohu), Țegle,  Chiorean – Râpan (51, S. Itu), Banyoi, Oct. Vasile (82, Dat); rezerve Moga, L. Popa, Uțiu, Ionică, Mar. Antrenor Adrian Falub.

Arbitri Cr. Codrea (Baia Mare), Cr. Mureșan (Cavnic), F. Seiche (Sânmihaiu Almașului) Observatori C. Tranca (Timișoara), C. Orbonaș (Ilia)

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Sebeș, o nouă victorie, 5-2 cu Interstar Sibiu, într-o partidă amicală pe „Pielarul”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Sebeș a realizat o nouă victorie, 5-2 cu Interstar Sibiu, într-o partidă amicală pe „Pielarul” CSM Sebeș, formație înființată recent, a câștigat al doilea joc de verificare al verii, scor 5-2 (2-0), pe „Pielarul” Citește și: Primul amical, prima victorie: CSM Sebeș – Academia Șona 3-0 | M. Domșa, B. Popescu (Viitorul Sântimbru), sub comanda […]

Citește mai mult

Sport

Motive de mândrie: Ocnamureșenii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș, debuturi în Liga 2, la CSC Șelimbăr!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Motive de mândrie: Ocnamureșenii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș (18 ani), debuturi în Liga 2, la CSC Șelimbăr! Motive de mândrie pentru fotbalul ocnamureșean: cu două debuturi în eșalonul secund pentru tinerii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș, ambii la CSC Șelimbăr. Citește și: 30 august 2025 | 89 de ani de la primul meci de fotbal […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, 7-1 la Avrig | Triplă – Bura și doi jucători noi Avram și Bumb („U” Cluj)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, 7-1 la Avrig | Triplă – Bura și doi jucători noi B. Avram și Bumb („U” Cluj) Divizionara terță Metalurgistul Cugir, aflată în cantonament centralizat, a disputat un nou joc de verificare, primul în deplasare din această vară, cu FC Avrig (Liga 4 Sibiu), scor 7-1 (2-0), marcatori G. Cristea, […]

Citește mai mult