FOTO: CSU Alba Iulia – CSBT Alexandria 74-50 *Echipa lui Popov are prima victorie în play-off!
CSU Alba Iulia a debutat cu dreptul în play-off-ul Ligii Naţionale de baschet feminin, câștigând prima confruntare cu CSBT Alexandria, scor 74-50 (15-14, 21-12, 18-7, 20-17).
Victoria a fost realizată de o manieră incontestabilă, elevele lui Popov impunând-se într-un mod categoric.
Bătălia pentru accederea în semifinale continuă cu al doilea joc duminică, în Teleorman, la ora 18.30, iar ultimul, dacă e nevoie, va fi programat în 25 martie, tot la Alba Iulia.
*Au condus în permanență
Fără Alexandra Uiuiu, accidentată, universitarele au pornit ca din pușcă și s-au distanțat pe tabelă încă din start, ajungând la 11-2. Apoi au căzut, permițând adversarelor să recupereze periculos, până la 15-14, scorul primul sfert.
CSU a apăsat pedala și l-a mulțumit pe Popov în următoarea pătrime, controlată cu autoritate, astfel că la pauza mare avantajul era unul liniștitor: 36-26.
*Dominare și în sfertul al treilea
A doua victorie consecutivă împotriva coșmarului din campionat s-a conturat și mai clar la reluare. CSU Alba Iulia s-a dovedit stăpână pe situație și a dominat ostilitățile, cu o prestație ce nu a lăsat loc de interpretări.
Victoria înseamnă o jumătate de pas făcut spre calificarea în etapa superioară a întrecerii, unde va fi încleştarea cu liderul Sepsi Sf. Gheorghe (favorit contra Olimpiei Braşov).
Au marcat: Jessica Kuster – 18 puncte, Valencia McFarland – 14, L. Price – 11, Milica Deura – 11, Larisa Toma – 8 , Wumi Agunbiade – 6, Elisabeth Pavel – 4, Marta Fodor – 2.
[nggallery id=159]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia au fost prezenți la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului Clubul Enso Dojo Alba Iulia a concurat la Romanian International Cup 2026, importanta competiție care a avut parte de o prezență numeroasă, peste 606 de participanți din România, Polonia, Anglia, Turcia, Ucraina, Ungaria, […]
Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 48 de medalii la Cupa Flykick-Ferro | Matei Turuș, Iris Cherteș și Nicolas Dan au câștigat cupa competiției
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 48 de medalii la Cupa Flykick-Ferro! Matei Turuș, Iris Cherteș și Nicolas Dan au câștigat cupa competiției Bilanț deosebit realizat de reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Cupei Flykick-Ferro, desfășurată în bazinul de înot „Gheorghe Demeca” din Baia Mare. LPS Alba Iulia […]
Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027
Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027 Albaiulianul Nicolae Stanciu va îmbrăca tricoul formației Universitatea Cluj începând din ianuarie 2027, după ce a semnat un contract cu gruparea ardeleană. Internaționalul român, în vârstă de 33 de ani, a ales să revină în România pentru a fi […]
