FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – Viitorul Sântimbru 4-0 (0-0), în meci amical | Duble Fetița și Al. Giurgiu, la debut
CSM Unirea Alba Iulia a învins Viitorul Sântimbru, scor 4-0 (0-0), în meciul amical disputat la Blaj, pe teren sintetic și în nocturnă. Golurile „alb-negrilor” au fost înscrise de Fetița (a deschis și a închis tabela) și Al. Giurgiu, la debut, ambii trecându-și în cont câte o dublă.
O victorie concludentă a formației din eșalonul superior, condusă de Alexandru Pelici. Divizionara terță, aflată în cantonament centralizat, s-a impus în primul amical al anului, succesul fiind conturat în actul secund, pe fondul numeroaselor modificări din ambele tabere, când au punctat Fetița (golgheterul primei părți a campionatului) și Al. Giurgiu, o dublă în dreptul jucătorului venit de la CSU Alba Iulia.
În formula de start s-au regăsit două dintre transferurile acestei ierni, portarul L. Bucur (CS Mioveni) și apărătorul Ardei (CSM Reșița), iar în actul secund au mai intrat alți nou veniți, Lalici (CSC Dumbrăvița) și Al. Giurgiu (CSU Alba Iulia), dar și tinerii Mihnea Korbl (portar, n. 2005, fost la CSM Deva) și Valentin Ardeiu (mijlocaș central, n. 2006, Ripensia Timișoara), testați cu acest prilej.
Formația din Liga 4 a lovit bara prin Epure (când scorul era egal), iar în efectiv au apărut Oană (Spicul Daia Română) și I. Sicoe (CSU Alba Iulia), plecând Morea (la Spicul) și Haj (Performanța Ighiu).
Vineri, tot pe același teren, va fi un nou joc de verificare, cu CIL Blaj, liderul Ligii 4, la ora 13.00, pentru ca săptămâna viitoare gruparea din Cetatea Marii Uniri să plece într-un alt stagiu centralizat, în Turcia.
Pentru CSM Unirea au evoluat următorii: L. Bucur – Vl. Stanciu, Ardei, I. Grozav, E. Codrea – M. Boldea, C. Cristea – Frăsineanu, Istrate, Indrei – Roșu (în prima repriză), respectiv Korbl – D. Nistor, P. Codrea, Lalici, Ciaun, Mâlnă, Giurgiu, Raicea, Fetița, R. Nistor, M. Codrea, Borza, Ardeiu, Sebaș. A lipsit, din motive medicale, Vomir.
Foto: CSM Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” pentru reabilitare | Liderul CIL Blaj vrea a patra victorie consecutivă! CSU Alba Iulia, în cautarea primului succes
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” pentru reabilitare | Liderul CIL Blaj vrea a patra victorie consecutivă! CSU Alba Iulia, în cautarea primului succes Etapa a patra a Seriei 7 din eșalonul terț propune drept cap de afiș al treilea derby „de Alba” al turului, Metalurgistul Cugir – CSM Unirea […]
La campionatul interjudețean Under 13, trei echipe din Alba, Optimum GT Sport, ȘF Valea Frumoasei, Optimum GT Sport Alba Iulia
La campionatul interjudețean Under 13, trei echipe din Alba, Optimum GT Sport, ȘF Valea Frumoasei, Optimum GT Sport Alba Iulia. Prima etapă, duminică, 20 septembrie La Under 13, un alt campionat interjudețean organizat de AJF-urile din 3 județe, Alba, Sibiu și Mureș, sunt înscrise 6 echipe, care vor disputa, tur/retur, 10 etape toamna și alte […]
România, victorie de vis cu Franța, dublă campioană olimpică, în BT Arena, după o revenire de poveste! Florian „Bela” Bartha, senzațional! Duminică, duel cu Ucraina, în optimile Campionatului European
România, victorie de vis cu Franța, dublă campioană olimpică, în BT Arena, după o revenire de poveste! Florian „Bela” Bartha, senzațional! Duminică, duel cu Ucraina, în optimile Campionatului European, la Sofia Reprezentativa României a făcut un meci fantastic în fața Franței, revenind de la 0-2 la seturi și câștigând cu 3-2 (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, […]