FOTO: CSM Lugoj – AFC Unirea 1924 Alba Iulia 2-2 (1-1) | Selagea a egalat în minutul 88, „alb-negrii’, neînvinşi în deplasare
AFC Unirea 1924 Alba Iulia a remizat la Lugoj, în etapa a 8-a a Seriei a 4-a din Liga a 3-a, scor 2-2 (1-1),”alb-negrii” conduşi de Radu Andone, rămânând neînvinşi în jocurile externe.
O partidă dramatică, în care Unirea a condus cu 1-0, gazdele au întors scorul, însă căpitanul Selagea a egalat în minutul 88, cu o execuţie elegantă (un lob de la 16 metri), mijlocaşul unirist fiind MVP-ul partidei, cu un gol şi o pasă decisivă!
Vizitatorii au reuşit să egaleze deşi se aflau în inferioritate numerică! Etapa următoare, uniriştii întâlnesc Ripensia Timişoara, existând posibilitatea ca întâlnirea să se dispute la Ighiu, în loc de Zlatna.
*Crăciunesc, eliminat în minutul 83!
La pauză scorul a fost 1-1, Sulea (22, prima reuşită pentru „alb-negri”) a deschis scorul la pasa lui Selagea, iar gazdele au egalat prin Livan (29, şut de la 20 de metri). Portarul Cătălin Suciu este învins întâia oară în deplasare în acest sezon, după 299 de minute.În mintul 75, Bozian a marcat dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, fază precedată de un penalty neacordat oaspeţilor în minutul 73, la Lăsconi, după gol, Crăciunesc trimiţând în bară în minutul 80, trei minute mai târziu acesta fiind eliminat pentru cumul de avertismente.
Radu Andone a făcut trei modificări în primul unsprezece, titularizându-i pe Sulea (ce i-a răsplătit încrederea cu o reuşită), F. Morar (în premieră titular) şi Ad. Matei (revenit după accidentare), rămânând rezerve Lăsconi, B. Ştef şi M. Oprea. În plus, Crăciunesc a evoluat în centrul liniei defensive.
*Radu Andone: „Mulţumit de rezultat şi atitudinea jucătorilor”
„Sunt mulţumit de rezultat, dar şi de atitudinea jucătorilor, care au reuşit să revină în joc după ce gazdele au preluat avantajul pe tabelă. Fotbaliştii noi care au intrat în primul unsprezece şi-au făcut treaba, au ajutat echipa. Am făcut un meci bun, dar suntem puţini supăraţi întrucât puteam învinge în prelungiri. Încet încet, de la meci la meci încercăm să ne creăm o identitate. Copiii sunt de apreciat că aleargă şi îşi doresc. Ne dorim să aducem foarte mult şi prima victorie pe teren propriu. „, a spus antrenorul Radu Andone.
*Dăscălescu: „Ca şi consistenţă, am făcut cel mai bun joc al campionatului”
„Ca şi consistenţă, am realizat cel mai bun joc al nostru din acest sezon. Am avut puterea să revenim de la 1-2, în inferioritate numerică şi doar neispiraţia lui Bogdan Ştef a făcut să nu câştigăm, într-o situaţie singur cu portarul, acesta încercând să marcheze printr-o execuţie de efect, la ultima fază a meciului. Îi felicit pe jucători pentru atitudinea şi determinarea avută în acest joc„, a declarat preşedintele Mihai Dăscălescu.
AFC Unirea: Căt. Suciu – Ioani, Mardare, Crăciunesc, Ad. Matei – Selagea, Goguța – Scheau (69, Lăsconi; 89, Onacă), F. Morar (58, B. Ştef), S. Culda, Sulea (84, M. Oprea); rezerve Petric, Scrob, Joldeș. Antrenor Radu Andone.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Danube Water Polo League | Győr a câștigat turneul internațional disputat în Bazinul Olimpic din Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Danube Water Polo League | Győr a câștigat turneul internațional disputat în Bazinul Olimpic din Alba Iulia CSM Unirea Alba Iulia, campioana României și deținătoaea eventului național, a terminat pe locul secund la Danube Water Polo League, turneul internațional care s-a disputat timp de două zile la Bazinul […]
Baraj pentru Liga 2, Minerul Lupeni – CSM Unirea Alba Iulia! Dragoș Militaru (antrenor CSM Unirea Alba Iulia): „Cel mai important meci e la Lupeni și trebuie să facem tot ce depinde de noi”
Baraj pentru Liga 2, Minerul Lupeni – CSM Unirea Alba Iulia | Dragoș Militaru (antrenor CSM Unirea Alba Iulia): „Cel mai important meci e la Lupeni și trebuie să facem tot ce depinde de noi” În primul baraj pentru promovarea în Liga 2, CSM Unirea Alba Iulia va juca în deplasare cu Minerul Lupeni, sâmbătă, […]
Baraj pentru Liga 2: Minerul Lupeni – CSM Unirea Alba Iulia, sâmbătă, 30 mai! În primul baraj pentru promovarea în Liga 2, CSM Unirea Alba Iulia va juca în deplasare cu Minerul Lupeni, sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 17.30! Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Gherla, în Superliga feminină | Vine […]