Rămâi conectat

Societate

FOTO: Copiii şi tinerii ocrotiţi în Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” au vizitat „Spitalul Cărţilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii şi tinerii ocrotiţi în Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia au vizitat, marţi, de „Ziua Internaţională a cărţii şi a dreptului de autor”, Centrul Naţional de Restaurare şi Conservare a Cărţii Vechi din cadrul Muzeului Naţional al Unirii sau „Spitalul Cărţilor”, aşa cum i-au spus ei.

În cadrul vizitei de informare au aflat de la specialiştii centrului cum sunt tratate „cărţile bolnave”, cum sunt restaurate şi salvate cele mai valoroase exemplare şi chiar au experimentat câteva tehnici de „spălare” a cărţilor vechi. Copiii şi tinerii au fost pentru o câteva minute restauratori de carte veche şi au spălat pe rând într-o soluţie specială paginile unei cărţi.

CITEȘTE ȘI: Mesaje de Sfântul Vasile cel Mare • Urări şi felicitări frumose de Sfântul Vasile. SMS-uri haioase şi amuzante de Sfântul Vasile 

Ei au aflat şi cum se fabrica hârtia în vechime, au descoperit şi cum se restaurează coperţile din piele ale cărţilor de patrimoniu, iar în final au învăţat cum să îşi protejeze cărţile pe care le au în bibliotecă şi pe care le citesc. Copiii şi tinerii au vizitat şi Muzeul Naţional al Unirii unde au aflat povestea exponatului lunii aprilie, Evanghelia tipărită la Bucureşti în 1693, în limbile greacă şi română. Ghizii lor în această aventură în „lumea cărţilor” au fost specialiştii restauratori de carte veche Lia Zgârciu şi Alexandru Ştirban.

Mesajul meu este să aveţi grijă de carte. Cărţile sunt adevărate comori pe care trebuie să le păstraţi şi să nu uitaţi că dacă ai carte ai parte” a spus Alexandru Ştirban, şeful Centrului Naţional de Restaurare şi Conservare a Cărţii Vechi din cadrul Muzeului Naţional al Unirii.

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfântul Vasile

Grupul a încheiat manifestările dedicate „Zilei Cărţii” la Căminul pentru persoane vârstnice din municipiu unde a prezentat un medalion literar cu poezii şi cântece. Activităţile au cuprins luni şi o vizită la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba unde au aflat de la bibliotecarul Felicia Colda informaţii despre istoricul instituţiei, cum se desfăşoară activitatea de împrumut a cărţilor şi cum pot la rândul lor să împrumute volumele pe care vor să le lectureze.

Într-o perioadă în care calculatorul şi televizorul acaparează viaţa copiilor şi tinerilor noi am încercat să le reamintim că există cartea. Sperăm că au redescoperit plăcerea unică pe care o oferă lectura” a spus părintele Marcel Duda coordonatorul Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 19 – 24 decembrie 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 19 – 24 decembrie 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The SpongeBob Movie: Search for SquarePants / SpongeBob Pantaloni Pătrați: Aventură cu pirați 3D / VIP 3D Regia: Derek Drymon Cu: Clancy Brown, Tom Kenny, Bill Fagerbakke, Rodger Bumpass, Mark Hamill Gen […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Gândaci filmați într-o baie de la Spitalul Municipal Sebeș. Manager: ,,Este un caz izolat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gândaci filmați într-o baie de la Spitalul Municipal Sebeș. Manager: ,,Este un caz izolat” Un videoclip în care apar mai multe insecte într-o baie de la Spitalul Municipal din Sebeș a fost publicat pe o rețea de socializare și a stârnit reacții puternice din partea comunității. Mai exact, un pacient internat la Spitalul Municipal din […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ioana Oprean

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea