Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei

Publicat

în

În data de 5 februarie 1867, pe fondul unor înfrângeri militare în faţa francezilor, prusacilor şi piemontezilor, dar şi pe baza frământărilor naţionale din cadrul Imperiului Habsburgic, se ajunge la un compromis între Viena şi Budapesta şi se încheie acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, cu scopul temperării năzuinţelor maghiarilor de independenţă.

Astfel Viena va face mai multe concesii Budapestei, printre acestea hotărârea ca Banatul şi Transilvania, vechi provincii istorice româneşti, să fie alipite Ungariei, parte a noului stat dualist. Banatul era deja în 1867 parte a Arhiducatului Austriei, făcându-se doar “transferul” către Ungaria. Transilvania însă beneficia de autonomie în cadrul Imperiului Habsburgic, Viena acceptând compromisul cedării acestui teritoriu Ungariei, de dragul menţinerii imperiului. În comparaţie cu cele două provincii româneşti din vest, Bucovina va rămâne un ducat în zona controlată de Viena şi nu de Budapesta.

S-a ajuns la Compromisul austro-ungar în urma înfrângerii Austriei în războiul din 1866 de către Prusia și Italia și din cauza tensiunilor interne provocate de maghiari, care puteau să ducă la compromiterea existenței Imperiului austriac. Compromisul urma și unei serii de reforme constituționale eșuate ale Imperiului Habsburgic. Sub această nouă organizare guvernul din Ungaria dominat de maghiari a câștigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena, cele două state constituindu-se ca două state separate, cu propriile constituții, parlamente, administrații și miliții. Aveau în comun suveranii în aceeași persoană, ministerele pentru politică externă, economică și militară. Cheltuielile comune erau acoperite inițial în proporție de 70% de către Austria.

Elit - Gustul Desăvârșit

Compromisul s-a făcut în încercarea de a elimina disensiunile interne datorate războiului austro-prusac, dar și pentru a aduce la tăcere agitațiile interne ale diverselor naționalități ale imperiului.

Foștii revoluționari germani și maghiari au devenit politicieni, iar dieta ungară și-a recăpătat puterea. Statutul special al Transilvaniei și protestele celorlalte naționalități – majoritare de multe ori – a dus la apariția unei noi legi a minorităților în Ungaria, lege menită să apere drepturile românilor și sârbilor, dar care în practică a fost încălcată în mod repetat.

Partea austriacă a monarhiei a resimțit imediat influența guvernului maghiar: guvernul maghiar a refuzat să permită orice reformă internă, pe care austriecii le vedeau necesare. Pentru a reuși să iși păstreze noua influență câștigată, conducătorii maghiari au dus o politică de privare de drepturi civile a naționalităților imperiului. De asemenea au blocat finanțarea modernizării armatei, temându-se să nu fie folosită contra lor (armata era controlată în principal de la Viena).

La fiecare zece ani Ausgleich-ul era renegociat pentru a clarifica detalii financiare și comerciale, dar inevitabil aceste negocieri duceau la o criză internă partea maghiară crescând mereu pretențiile.

Impasul politic care a rezultat a fost unul dintre motivele care a dus la decizia fatală de a ataca Serbia în iulie 1914. Personalități politice austriece de primă-mână, cum ar fi Franz Conrad von Hötzendorf, Șeful Comandamentului Armatei Habsburgice, și ministrul de externe, Contele Leopold von Berchtold, considerau unica modalitate posibilă de reformare a Austro-Ungariei ca fiind anexarea de teritorii și populații externe pentru a duce la echilibrare în fața puterii maghiarilor.

Dubla Monarhie stabilită prin Ausgleich a fost gândită ca o soluție de conviețuire, dar a rezistat doar 50 de ani, până 1918 când a dispărut ca urmare a Primului Război Mondial.

Au existat și o serie de propuneri de reformare a Monarhiei Duale, prin federalizarea Austro-Ungariei (ca cea a lui Aurel Popovici). Acestea au fost însă refuzate, ele ar fi putut duce la pierderea influnței maghiare.

La 5 februarie 1867 a fost semnat pactul dualist austro-ungar, în urma căruia lua naştere Austro-Ungaria, numită și Dubla Monarhie împărătească și crăiască, un stat condus de monarhii Habsburgi între 1867 și 1918.

Ziua de 8 iunie 1867, când împăratul Franz Josef I a fost încoronat şi rege al Ungariei, constituie de fapt data încetării absolutismului austriac şi începutul dualismului austro-ungar, recunoscut în Austria prin constituție începând cu 21 decembrie 1867 şi rămas în vigoare până în 31 Octombrie 1918 (când Ungaria a ieșit din uniune).

Statul monarhic dualist austro-ungar creat în 1867 era condus de împăratul Austriei, care avea în acelaşi timp şi statutul de rege al Ungariei.

Perioada 1859-1866 a fost una deosebit de dificilă pentru Austria. Înfrânt în mai multe bătălii, în fața armatelor piemonteze, franceze și prusace acest stat stăpânea cu greu numeroasele popoare și teritorii străine, aflându-se în pragul dispariției sale.

În aceste condiții, împăratul austriac Franz Joseph I a găsit soluția menținerii imperiului său prin acordarea unor importante concesii maghiarilor care dețineau cele mai importante poziții politice și economice, în cadrul statului, după cele ale austriecilor.

Astfel s-a încheiat Acordul austro-ungar privind constituirea monarhiei dualiste Austro-Ungaria.

Sub această nouă organizare guvernul din Ungaria dominat de maghiari a câștigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena cele două state constituindu-se în două state distincte, cu propriile constituții, parlamente, administrații și miliții, care aveau în comun un suveran în aceeași persoană, ministerele pentru politică externă, economică și militară. Cheltuielile comune erau acoperite inițial în proporție de 70% de către Austria.

Compromisul s-a făcut în încercarea de a elimina disensiunile interne și pentru a aduce la tăcere agitațiile interne ale diverselor naționalități ale imperiului.

Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în germ. Donaumonarchie) nu s-a numit niciodată oficial Imperiul Austro-Ungar, ci – Imperiul austriac și regatul maghiar.

Imperiul Austriac a fost oficial proclamat în anul 1804 pe baza țărilor supuse coroanei familiei de Habsburg-Lorena, care deținuse prin alegere din secolul XV până la în 1806 Coroana Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană și prin moștenire, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, coroana privată a lui Rudolf al II-lea care, în 1804, a devenit Coroana imperială a Austriei.

Imperiul austriac a fost creat în contextul crizei profunde în care intrase Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană, lichidat în anul 1806 sub loviturile Franței conduse de Napoleon.

Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de rîul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și pe de altă parte, din Transleithania.

A fost una dintre marile puteri ale lumii la vremea respectivă, fiind cea mai mare a doua țară din Europa după Imperiul Rus, cu o suprafaţă de 621.538 km2 şi a treia cea mai populată (52,8 milioane de locuitori în 1914), după Rusia și Imperiul German.

A fost de asemenea cea de-a patra cea mai industrializată ţară din lume după Statele Unite, Germania și Regatul Unit.

Din punct de vedere constituțional, monarhia Austro-Ungară reprezenta uniunea a două state: Austria și Ungaria, care aveau același suveran, aceeași armată (deși Ungaria avea dreptul de a avea o forță teritorială de apărare) și aceeași monedă. Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu.

De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe și Finanțele. La fel, cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun), compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar), primii miniștri ai Austriei și Ungariei, cei trei miniștri care conduceau ministerele comune, anumiți membri ai familiei imperiale.

Fiecare parlament, cel de la Viena și cel de la Budapesta, avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegație parlamentară comună a celor două parlamente.

Cisleitania, avea capitala la Viena și cuprindea inclusiv teritorii locuite de sloveni, cehi, polonezi, ruteni și de românii din Bucovina (fosta parte a principatului Moldovei). Teritoriile formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola și Carinthia, Galiția) beneficiau de o anumită indulgență culturală, ceea ce a permis, într-o mică măsură, afirmarea identității naționale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, românilor din Bucovina și croaților din Dalmația.

Partea ungară a Imperiului, denumită Transleitania, avea capitala la Budapesta și cuprindea teritoriul est de râul Leitha, care a constituit partea ungară a Austro-Ungariei (1867-1918). Transleitania a inclus Ungaria propriu-zisă, precum și Slovacia, Transilvania, Banatul, Croația şi Slavonia și oraşul liber Fiume.

Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului.

În interiorul Transleithaniei s-au constituit autorităţi exclusiv maghiare, sub conducerea guvernului de la Budapesta. La 12 iunie 1867, sub presiunea maghiară, împăratul a abrogat legile votate de Dieta de la Sibiu în 1863-1864 privitoare la egala îndreptăţire a naţiunii române şi la limba română.

Pasul următor l-a constituit încorporarea Transilvaniei în statul ungar, pierzîndu-şi astfel individualitatea politico-teritorială, adică statutul de voievodat şi apoi de principat autonom pe care l-a avut timp de mai multe secole.

În toate aceste trei epoci – epoca voievodatelor din timpurile străvechi pînă în 1526, epoca principatului independent din 1526 pînă în 1691, epoca Marelui Principat autonom (1691-1867), cînd împăratul Austriei deţinea şi funcţia de mare principe al Ardealului – această provincie românească şi-a păstrat autonomia faţă de puterea centrală cu sediul la Viena.

Cele prezentat mai sus dovedesc că Transilvania nu a aparţinut Ungariei decît în perioada 1867-1918, deci 51 de ani.

Īn anul 1867, data inaugurării politicii ultranaṭionaliste în partea ungară a imperiului, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari.

Austriecii și ungurii aveau aceleași drepturi. La data de 8 iunie 1867, împăratul Franz Joseph I (1848-1916) a fost încoronat inclusiv rege al Ungariei. Prin acest compromis făcut nobilimii maghiare, Imperiul austriac a fost salvat, pentru încă o perioadă de 51 de ani.

Numeroase popoare rămâneau însă în continuare sub dominație străină, de această dată dualistă, și erau supuse unui amplu proces de deznaționalizare.

Deosebit de dificilă a fost situația popoarelor din teritoriile dominate de unguri, așa cum a fost și cazul românilor din Transilvania și Banat, care erau lipsiți de numeroase drepturi și supuşi, după anul 1867, unui amplu proces de maghiarizare forțată.

Legea constituţională din 1867 a prevăzut desfiinţarea Dietei de la Cluj şi a guberniului, urmînd ca Transilvania să-şi trimită reprezentanţi în Parlamentul de la Budapesta conform unui sistem electoral bazat pe inegalitatea de avere şi naţională.

Nobilii şi secuii erau scutiţi de obligaţia cenzitară, în schimb, ţăranii, în marea majoritate români, aveau dreptul de participare la vot numai dacă posedau o suprafaţă de pămînt de cel puţin 70 de pogoane, în timp ce în Ungaria censul era de numai 9 pogoane. În regiunile locuite de secui, un deputat reprezenta 6.000 de locuitori, în timp de în regiunile locuite de români reprezenta 60.000.

În parlamentul de la Budapesta, cei 7 milioane de unguri au trimis 400 de deputaţi, în vreme ce 13 milioane de români şi slavi au putut trimite numai 7 deputaţi.

În anul 1874 a fost adoptată Legea electorală, prin care românii transilvăneni aproape că erau excluşi din viaţa politică. În Transilvania au avut drept de vot numai 3% dintre români.

În anul 1868 a fost adoptată Legea naţionalităţilor. Pornind de la faptul că, din cele 63 de comitate ale Ungariei, doar 28 aveau o populaţie majoritar maghiară, iar în Transilvania populaţia majoritară era de naţionalitate română, legea a impus în viaţa de stat principii care să asigure maghiarizarea tuturor celorlalte naţionalităţi.

Ignorînd realităţile, legea prevedea că în Ungaria există o singură naţiune, cea maghiară, unică şi indivizibilă, şi a decretat limba maghiară ca singura limbă oficială. Limba maghiară era predată în toate şcolile, pe cînd limbile naţionalităţilor nemaghaire putea fi folosită numai în învăţămîntul confesional.

Şcoala a fost un puternic factor de maghiarizare aşa explicându-se şi faptul că, printr-o serie de legi şcolare, guvernele de la Budapesta au dispus introducerea de ore în limba maghiară în şcolile confesionale ale naţionalităţilor, sute dintre ele fiind închise pe motiv că învăţătorii sau elevii nu cunoşteau bine limba maghiară.

În 1868 s-a introdus învăţămîntul de stat în Transilvania, cu plan unitar şi programe şcolare elaborate de către stat. Dar, deşi Legea naţionalităţilor prevedea „libera alegere a limbii de predare”, potrivit cu profilul demografic al regiunilor, nu a fost înfiinţată nicio şcoală de stat primară în limba română sau slovacă.

Sub guvernarea lui Tisza Kálmán, legile şcolare Trefort din 1879 şi 1883 au prevăzut limba de predare maghiară în şcolile primare. În temeiul legii, limba maghiară trebuia să se predea în şcolile primare cu un învăţător în 21/2 ore pe săptămînă, iar în şcolile cu 6 învăţători 14 ore săptămînal. În decurs de patru ani, învăţătorii nemaghiari trebuiau să se pregătească pentru a putea preda în limba maghiară.

În 1891, legea Csaky a introdus limba maghiară şi în grădiniţe. Tendinţa de maghiarizare forţată a românilor reiese şi din proiectul de lege Bánffy Dezsö de a înfiinţa circa 1000 de şcoli de stat în termen de 5 ani.

Apogeul politicii de maghiarizare a fost marcat de „legile Appony”, adoptate în 1907, pentru sistemul de învăţămînt. Legea prevedea dreptul statului de a suprima orice şcoală românească pentru simplul motiv că acest lucru era reclamat de interese superioare de stat. Deci existenţa şcolilor româneşti depindea de arbitrariul măsurilor guvernamentale.

Prin votarea legii în parlamentul maghiar, în ciuda opoziţiei îndîrjite a deputaţilor români, Al. Vaida Voievod, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, şi a mitropoliţilor şi episcopilor români – I. Meţianu, V. Mihali, V. Hosu –, şcolile româneşti confesionale, unicul refugiu al vieţii şi a limbii române (în afară de biserică), ajung la discreţia administraţiei statului, deşi ele erau finanţate numai de populaţia românească şi nu de statul maghiar.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pentru transformarea completă a şcolii într-un instrument exclusiv şi intens de maghiarizare, contele Appony Albert elaborează, în anul 1908, faimoasa ordonanţă ce prevede că la elevii români din şcolile statului pînă şi religia trebuie să se predea în limba maghiară.

Aplicarea legilor lui Appony a dat o grea lovitură dezvoltării spirituale a românilor din Transilvania. După cinci ani de la intrarea ei în vigoare (adică în 1912) au fost închise 320 de şcoli româneşti din cele 2.795 existente, iar în anul 1915 – 600 de şcoli româneşti sînt închise.

Întreaga legislaţie votată de Parlamentul ungar după 1867 a urmărit realizarea unui stat naţional maghiar omogen din punct de vedere etnic. Aceasta nu putea fi pusă în aplicare, avînd în vedere numărul mai mic al maghiarilor, decît cel aparţinînd altor naţionalităţi, fără maghiarizarea forţată a celor din urmă.

În anul 1869, din 13.219.350 de locuitori ai Ungariei, numai 6.207.508 erau maghiari, 2.321.906 români, 1.816.087 germani, 1.825.723 slovaci, 286.834 sîrbi, 448.040 ruteni, 208.529 croaţi şi 104.651 alte neamuri. Prin urmare, 6.207.508 maghiari (plus evrei) trebuia să maghiarizeze 7.011.770 nemaghiari. Prin asimilarea naţionalităţilor s-a reuşit creşterea ponderii maghiarilor în stat de la 44,6%, în anul 1880, la 54,5%, în anul 1910.

Au existat și o serie de propuneri de reformare a Monarhiei Duale, prin federalizarea Austro-Ungariei (cum a fost cea a lui Aurel Popovici). Acestea au fost însă refuzate, pentru că a existat temerea că ele ar fi putut duce la pierderea influnței maghiare.

Nu este de mirare aşadar că la sfârşitul Primului Război Mondial, Imperiul se dezintegrează sub loviturile popoarelor dornice de libertate.

În octombrie 1918 se declară independente Cehoslovacia, Statul slovenilor, croaților și sârbilor și Austria Germană.

Ungaria iese şi ea din uniunea cu Austria. La 1 decembrie 1918 reprezentanţii românilor majoritari in Transilvania proclamă Unirea cu România, care avea să fie recunoscută pe plan internaţional în urma Tratatului de la Trianon, semnat la data de 4 iunie 1920, care stabilea şi noile graniţe ale Ungariei, devenită şi ea stat independent, după ce Tratatul de la St. Germain din 1919 pecetluise sfârșitul Imperiului Austro-Ungar.

Republica succesoare a Imperiului Austro- Ungar a păstrat numele de „Austria”, a abolit clasa nobiliară și i-a expulzat pe Habsburgi din țară. Totuşi, în deceniile care au urmat administrației habsburgice i s-a păstrat în Austria zilelor noastre o amintire în mare măsură pozitivă.

Fostul prim-ministru britanic Winston Churchill considera distrugerea Austro-Ungariei drept o mare tragedie pentru un mare număr de mici popoare care, după dispariția monarhiei habsburgice, nu au mai putut face față singure presiunii Germaniei sau Rusiei.

Tratatul de la Trianon a reprezentat actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea Ungariei la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare sau vecine a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari.

Totuși, traseul noilor frontiere, în multe cazuri, nu s-a suprapus granițelor etnice (din motive obiective, dată fiind imposibilitatea delimitării exacte a regiunilor cu populație amestecată), astfel că peste sau 2.535.000 de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind de-a lungul granițelor din statele succesoare noi.

Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Deși slovacii și croații au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920, scopul lor era crearea propriilor state naționale, ideal realizat abia după 1990.

Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se, în acest scop, cu statele revizioniste, Germania și Italia. Deși în perioada 1938-1941 s-a reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938 – sudul Slovaciei, 1939 – Ucraina Subcarpatică, 1940 – nordul Transilvaniei, 1941 – teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria.

Tratatul a consfințit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii) și a consfințit realitatea existentă pe teren. Cu toate acestea, slovacii și croații, care au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920 şi crearea propriilor state naționale, au putut să-şi vadă împlinit acest ideal abia după 1990.

Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial.

Regatul Ungariei rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se în acest scop cu statele revizioniste, Germania și Italia şi reușind anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938- sudul Slovaciei, 1939- Ucraina Subcarpatică, 1940- nordul Transilvaniei, 1941- teritorii aflate azi în Serbia, Croaţia şi Slovenia).

Sursa: unitischimbam.ro

foto: ro.wikipedia.org


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

24 mai: Ziua europeană a parcurilor naționale. Cum a ajuns să fie celebrată această zi și care este scopul acesteia

Publicat

în

24 mai: Ziua europeană a parcurilor naționale. Cum a ajuns să fie celebrată această zi și care este scopul acesteia

An de an, la data de 24 mai, este sărbătorită Ziua europeană a parcurilor naționale, la nivel continental, această zi având scopul de a apropia oamenii de natură și dea sensibiliza publicul privind impotanța frumuseții naturale în zonele protejate, dar și la impotanța conservării și gestionării durabile a ariilor protejate din Europa.

Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naţionale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia (mai 1909). În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale.

Elit - Gustul Desăvârșit

Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 40 de ţări europene. EUROPARC doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale.

România este membru al EUROPARC prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii EUROPARC sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat. Din partea României, ca membri EUROPARC mai sunt: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti; Asociaţia Altitudine; Administraţia Parcului Natural Apuseni; Enduro Ranch; ProPark – Fundaţia pentru arii protejate.

În România, celebrarea Zilei europene a parcurilor naţionale a fost marcată, an de an, prin organizarea unor manifestări dedicate celebrării unor evenimente cu semnificaţie deosebită în domeniul protecţiei naturii şi al ariilor naturale protejate, în organizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a altor instituţii.

Europa are numeroase arii protejate importante, dar este în acelaşi timp un adevărat mozaic de naţiuni, culturi şi organizări politice. Până la constituirea Uniunii Europene nu s-a putut vorbi efectiv despre un punct de vedere comun sau despre iniţiative europene în domeniul conservării mediului. În anul 1994 a fost lansat la nivel european Planul de Acţiune pentru Ariile Protejate.

Iniţiative europene cum ar fi EECONET, EMERALD, Natura 2000 şi altele pregătesc drumul către o reţea europeană de arii protejate interconectate prin coridoare ecologice ce permit dispersia şi migrarea speciilor. În politica de conservare a mediului atât la nivel european, cât şi mondial se face simţită din ce în ce mai acut necesitatea trecerii de la conservarea speciilor la cea a habitatelor, de la conservarea unor locuri la conservarea unor ecosisteme şi de la măsuri naţionale la măsuri internaţionale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai

Publicat

în

Nume care se sărbătoresc de Sf Constantin şi Elena şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica.

Sfinții Constantin și Elena: Peste 1,1 milioane de femei şi peste 600.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Citeşte şi: mesaje de Constantin şi Elena

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Elit - Gustul Desăvârșit

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2022. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Publicat

în

Sfinții Constantin și Elena 2022Mesaje de Sfinții Constantin și Elena. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Mesajele de Sfinții Constantin și Elena, felicitări și urări deosebite se trimit în fiecare an celor dragi, pe 21 mai, când sunt sărbătoriți cei doi sfinți împărați. ziarulunirea.ro va pregătit unele dintre cele frumoase mesaje de Sf Constantin și Elena pe care să le trimiți prietenilor, familiei, colegilor sau colaboratorilor:

Mesaje de Sf Constantin și Elena pentru familie și prieteni

-Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunată şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/ă de toţi prietenii tai. Cu drag, …

-Este doar încă o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Elit - Gustul Desăvârșit

-Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

-La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

-Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

-Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească. La Mulți Ani, Elena! La mulţi ani! Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu!

-De ziua numelui tău, îţi doresc noroc, fericire şi sănătate. Să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Constantin/Elena!

-Dragă Elena, eşti cea mai bună prietenă pe care o poate avea cineva. Primeşte asadar, din partea mea, multe gânduri bune, urări de sănătate şi un ‘La mulţi ani din suflet!

-Vreau să îţi urez toate cele bune de „Constantin si Elena”! Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească mereu!

Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

-Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La mulți ani!

-Să bem! Ziua de azi a început bine, pentru că este ziua numelui tău! Aşa că îţi reamintesc că ai lângă tine cei mai buni prieteni şi, bineînţeles, că azi dai de băut!
-Cu ocazia onomasticii, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi că sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri! La Mulți ani, Constantin!

-E ziua ta, dragă Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri! La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin şi Elena”! Să ai parte de bucurii!

-La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se indeplinească toate dorinţele. Cu ocazia Sfinţilor Constantin si Elena, îţi dorim sanatate şi numai bucurii.

-La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

Citește și: Mesaje de SFANTUL Ilie. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica

-Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

-Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

-Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

-La zi aniversara noi îţi urăm numai de bine, îţi dorim sănătate, împliniri, realizări şi îţi uram un sincer „La mulţi ani!”

-Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Mesaje de Sf Constantin și Elena pentru colegi și colaboratori

-Sfinţii Constantin şi Elena să vă aducă liniște, sănătate și binecuvântare!

-Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

-Pentru tot ceea ce ai încercat să faci până acum şi nu ţi-a ieşit, pentru tot ce ai construit dar s-a ruinat, pentru tot ce ai căutat în zadar şi nu ai găsit, azi ai voie mai mult ca oricând să crezi într-o minune. Este ziua ta şi numai a ta. Azi trebuie să crezi în visele tale! La mulţi ani!

-Sfântul căruia îi purtaţi numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniste şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!

-Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însotească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Constantin şi Elena cât mai frumoasă!

-O zi specială pentru un angajat deosebit. La multi ani de ziua numelui tau!La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

-La mulţi ani cu sănătate, Cu belşug şi cu de toate, Bucurii şi nestemate, De-acum şi pe mai departe. La multi ani, Constantin/Elena!

Mesaje deosebite de Sf Constantin și Elena

-Un gând senin și câteva șoapte trimise din zări îndepărtate să-ți spună la ureche clipe curate, iubire, fericire, sănătate! La mulți ani de Sf Constantin și Elena!

-Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

-Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

-Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească!

-Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu! Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani, Constantin!

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

-E ziua ta, dragă Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri!

-La Mulţi Ani, Elena! Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.
Citeşte întreaga ştire: Mesaje de Sf. Constantin și Elena – Cele mai frumoase urări și felicitări

-Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani infloritori! Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani!

-Florile din luna mai să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!

-Cu ocazia zilei Sfinţisorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

-Îţi urez „La mulţi ani”, pentru că porţi acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniştea interioara.

-La Mulţi Ani Constantine şi sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare