Sport

FOTO: Centru de Excelenţă al FRF la Alba Iulia, concluzia întâlnirii lui Răzvan Burleanu cu autorităţile locale şi judeţene

Dan HENEGAR

Publicat

în

După întâlnirea lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal cu autorităţile locale şi judeţene, s-a ajuns la ideea înfiinţării la Alba Iulia a unui Centru de Excelenţă al Federaţiei RBurleanu FRF Alba Iulia 22omâne de Fotbal. Iniţiativa ar trebui pusă în practică anul viitor, când în acest sens se va înfiinţa o clasă cu specific fotbal în cadrul LPS Alba Iulia, dar şi a unei entităţi sportive noi: Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia. „Am găsit deschidere foarte mare aici, iar în perioada următoare trebuie să identificăm concret paşii pe care îi vom urma„, a precizat Răzvan Burleanu.

Petrecerea Divorțaților

Citeşte şi: Răzvan Burleanu, timp de două zile în judeţul Alba | Pe agenda preşedintelui FRF: finalele Campionatului Munţilor Apuseni şi întâlniri cu autorităţile

Însoţit de Radu Vişan (noul secretar general al FRF) şi Gabi Bădescu (secretar general adjunct), cel care conduce fotbalul românesc a dat curs unei invitaţii primite din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, întâlnindu-se cu astăzi, la sediul primăriei municipiului reşedinţă de judeţ cu primarul Mircea Hava, viceprimarul Voicu Paul, preşedintele CJ Alba Ion Dumitrel, Florin Roman vicepreşedintele CJ Alba, Raleş Buglea – consilier local, Cristian Petropulos – preşedintele AJF şi Mihai Dăscălescu – preşedintele AFC Unirea Alba Iulia.

De asemenea, graţie acestei iniţiative, la Miceşti va fi amenajat un teren sintetic de dimensiuni normale.

În urma întrevederii cu reprezentanţii FRF, vor fi efectuate primele acţiuni concrete, viceprimarul Voicu Paul vorbind despre o hotărâre de consiliu local în acest sens în următoarele două luni. Anul trecut s-a mai discutat de o asemenea variantă, la Sebeş, însă până la urmă proiectul a fost abandonat.

[nggallery id=859]

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

În Liga 3, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” la Tiur | Metalurgistul Cugir, dificil cu CSM Deva, iar CSM Unirea Alba Iulia, examen facil

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Liga 3, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” la Tiur | Metalurgistul Cugir, dificil cu CSM Deva, iar CSM Unirea Alba Iulia, examen facil Runda a opta Seriei 7 din Liga 3 propune un nou derby „de Alba”, la Tiur, între liderul CIL Blaj și CS Universitar Alba Iulia, grupare aflată […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei feminin 2026: Un nou duel de foc cu CSO Voluntari

Ioana Oprean

Publicat

în

Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei feminin 2026: Un nou duel de foc cu CSO Voluntari Tulcea va deveni, pe 17 octombrie 2026, capitala voleiului românesc! Noua sală de sport de pe malul Dunării găzduiește Supercupa României, competiție care poartă în acest an numele „Super Foundation”. Ziua va aduce […]

Citește mai mult

Sport

Dansatorii din Alba Iulia, în prim-plan la „Cupa Dance Art” și „Cupa Carpathian Dance”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dansatorii din Alba Iulia, în prim-plan la „Cupa Dance Art” și „Cupa Carpathian Dance” Bianca și Ionuț Ionescu, antrenorii Clubului de dans „Life is Dance” din Alba Iulia vin cu vești bune după un weekend productiv, dar intens în care dansatorii de la „Life is Dance”, „CSM Unirea” și „CSU” s-au împărțit între două ringuri […]

Citește mai mult