Oameni şi locuri

FOTO: Brigada AJVPS Alba anti-braconaj împreună cu Poliția au prins în flagrant doi pescari care braconau pe râul Mureș

Bogdan Presecan

Publicat

în

Joi, 14 februarie, în timp ce majoritatea conjudețenilor noștri se pregăteau să petreacă de “ziua îndrăgostiților”, doi pescari, mari iubitori ai pescuitul ilegal, au fost prinși în flagrant în timp ce braconau pe râul Mureș cu plase monofilament.

Captura se datorează recent înființatei brigade anti-braconaj a Asociației Județene Vânătorul și Pescarul Sportiv (AJVPS) Alba, care împreună cu Poliția i-au săltat pe cei doi pescari când le era “lumea mai dragă”. Aceștia sunt acum cercetați penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, faptă  prevăzută de art. 64, lit. l din O.U.G. 23/2008.

Este lăudabilă inițiativa celor de la AJVPS Alba care își fac treaba, punându-și resursele în slujba protejării animalelor sălbatice, fără apărare în fața vânăorilor și pescarilor braconieri.

Brigada din cadrul AJVPS Alba, care functioneaza 24 de ore din 24, este formată din paznici de vanatoare, sub coordonarea lui Felix Bogdan Dragomir și se ocupă atât de braconajul piscicol cât și de cel cinegetic.

“Avem bune colaborari cu Poliția Rurală, biroul Arme Explozibili și Substante Toxice din cadrul IPJ Alba, dar și cu Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Alba. Cu ajutorul lor controlam legalitatea actiunilor de vanatoare si de pescuit de pe raza de competenta a AJVPS Alba. Cei doi bărbați ,,pescuiau,, cu o plasă monofilament, fapta care constituie infractiune la OUG 23/2008 aprobata cu modificari de legea 317/2009”, a declarat pentru ziarul “Unirea” coordonatorul brigăzii – Felix Bogdan Dragomir.

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, împreună cu personal din cadrul AJVPS Alba, au organizat o acţiune de combatere a braconajului piscicol pe albia râului Mureş. Cu ocazia acestei acţiuni, în zona localităţii Băcăinţi, au fost prinşi în flagrant, C.D.A., de 36 de ani şi P.P., de 36 de ani, ambii din Cugir, care pescuia cu 6 undiţe pe care erau montate plase de tip monofilament. Faţă de cei doi bărbaţi au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de „deţinere sau utilizarea unei plase monofilament în apele continentale”, iar cele 6 undiţe au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

Superstarul britanic Lewis Capaldi aduce emoția pop pe scena UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Superstarul britanic Lewis Capaldi aduce emoția pop pe scena UNTOLD 2026, la Cluj-Napoca Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România, în calitate de headliner al UNTOLD ONE 2026, care va avea loc între 6 și 9 august 2026, la Cluj-Napoca. Citește și: Untold One marchează […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

VIDEO | Un bărbat s-a scăldat în pârâul Valea Morilor, chiar de Bobotează: „Senzații tari din Apuseni”

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Un bărbat s-a scăldat în pârâul Valea Morilor, chiar de Bobotează: „Senzații tari din Apuseni” Un bărbat s-a scăldat în pârâul Valea Morilor, care izvorăște din Huda lui Papară, chiar de Bobotează, ieri, 6 ianuarie 2026.  Pentru a marca momentul, bărbatul s-a filmat și a publicat imaginile pe o rețea de socializare. Deși […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

2 ianuarie 1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei a decis organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România și împărțea țara în 23 de județe

Ioana Oprean

Publicat

în

2 ianuarie 1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei a decis organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România și împărțea țara în 23 de județe Consiliul Dirigent al Transilvaniei a decis la data de 2 ianuarie 1919 organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România. Hotărârea prevedea împărțirea României în 23 de județe și numirea de prefecți pentru […]

Citește mai mult