Florin Roman: „Aşteptăm ca Primăria Alba Iulia să ne solicite ajutorul oficial şi să oferim soluţiile noastre”
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, îi îndeamnă pe responsabilii din cadrul Primăriei Alba Iulia să solicite ajutorul pentru găsirea unor soluţii de finanţare a lucrărilor care mai sunt de efectuat la Bazinul Olimpic din Alba Iulia.
„Văd că după decizia Ministerului Dezvoltării în cazul bazinului olimpic s-a lăsat tăcerea la Primăria Alba Iulia, în privinţa soluţiilor de finalizare a lucrărilor. Soluţia trebuie să vină de la beneficiar, adică de la Primăria Alba Iulia. Acolo au fost investite deja peste 70 de miliarde de lei de către guvern. Având în vedere că nu reuşesc să comunic nici cum cu dl primar întrucât tratează cu refuz orice formă de comunicare şi colaborare, îl rog public să spună dacă are soluţii de finanţare sau nu, după ce a dat cu zoaie pe compania care, de bine de rău i-a acordat o finanţare de circa 1,8 milioane de euro. În cazul în care primăria nu poate duce la bun sfârşit finalizarea lucrărilor şi doreşte un dialog constructiv, îl aşteptăm să ne solicite ajutorul oficial, nu prin declaraţii de presă, şi să oferim soluţiile noastre. Ne dorim acest lucru pentru albaiulieni deşi bazinul olimpic este acum exclusiv în ograda Primăriei Alba Iulia, nu a Consiliului Judeţean Alba”, a declarat Florin Roman.
Reamintim că în data de 31 ianuarie, Compania Națională de Investiții (CNI), care funcționează în subordinea Ministerului Dezvoltării, condus de social-democratul Liviu Dragnea, a luat decizia sistării finanțării lucrărilor la bazinele de înot din mai multe localități, printre care şi Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii
Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii Un incident straniu, care a pus însă polițiștii în alertă, s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un individ aparent înarmat cu un armă […]
Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Vor primi românii bani în plus? Ce spune ministrul Muncii
Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Vor primi românii bani în plus? Ce spune ministrul Muncii Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei urmează să primească, în decembrie, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de Guvern. Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că fondurile […]
FOTO | Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor
Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor Un nou caz de cruzime față de animale a fost semnalat în județul Alba. O cățelușă din Sebeș a fost găsită în […]
