Actualitate

Florin Jianu (CNIPMMR): Două treimi dintre IMM-uri nu au renegociat salariile, odată cu transferul contribuțiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Două treimi dintre IMM-urile din România nu au renegociat salariile angajaților, odată cu transferul contribuțiilor sociale, și au ales să dea angajaților, ca alternativă, prime sau bonusuri, pentru a nu scădea salariile, a declarat, marți, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferință de presă.

Petrecerea Divorțaților

”În ultimul test IMM, de la sfârșitul anului trecut, 87,7% dintre întreprinderi s-au opus acestei măsuri. Numai unul din trei întreprinzători a inițiat și a dus la capăt acele negocieri colective. Deci doi din trei întreprinzători nu au făcut acest lucru”, a susținut Jianu.

Potrivit acestuia, întreprinzătorii au luat această decizie întrucât nu se știe încă în ce formă va ieși din Parlament ordonanța care prevede transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

”PSD deja a dat declarații că legea ar putea să fie schimbată în Parlament. Deci întreprinzătorii nu au siguranța faptului că, dacă a plecat o ordonanță de urgență într-o formă din Guvern, ea va avea aceeași formă când va fi votată în Parlament și atunci două treimi din ei au ales să aștepte să vadă cum va ieși legea din Parlament”, a arătat Jianu.

Ca alternativă, aceste firme au ales alte modalități de a compensa scăderea salariilor nete, precum premii, prime, bonusuri.

”Și în mediul public sunt categorii întregi unde salariile scad, iar noi am avertizat asupra acestui lucru. Am cerut ca aceste măsuri să fie discutate cu minimum șase luni înainte, tocmai pentru ca această măsură să fie înțeleasă și asimilată. Gândiți-vă că vorbim și de oameni din mediul rural, care au și ei un chioșc la țară sau o mică făbricuță. Au auzit și ei la televizor pe mai mule voci, fiecare vine și spune într-un mod sau altul, iar oamenii nu mai înțeleg cum să aplice și nici nu au timpul necesar să pună în aplicare acest lucru”, a continuat Jianu, amintind și de haosul creat de formularul 600.

El a propus ca lucrurile să fie discutate pe larg, apoi să fie făcută o schimbare aprobată și acceptată de către toți.

”Acum, dacă e să tragem o concluzie: este un haos generalizat. Mediul public nu știe exact cum stau cu salariile, o să vedeți iar hotărâri de Guvern, ordonanțe de urgență de schimbare, iar mediul privat nu știe cum se aplică în acest moment. Scriptic, la ora actuală aproape două milioane de angajați au salariile mai mici, dacă e să ne uităm scriptic, fără să luăm în calcul faptul că întreprinzătorii găsesc alte formule de premiere a angajaților, așa încât netul lor să nu scadă”, a adăugat președintele CNIPMMR.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noile manuale pentru clasa a IX-a, disponibile în format digital și PDF: Școlile le vor selecta începând cu 15 octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Noile manuale pentru clasa a IX-a, disponibile în format digital și PDF: Școlile le vor selecta începând cu 15 octombrie 2026 Ministerul Educației a anunțat, miercuri, 14 octombrie 2026 finalizarea încărcării noilor manuale școlare pentru clasa a IX-a pe platforma dedicată, acestea fiind disponibile în format digital și PDF. Manualele vizează 63 de discipline și […]

Citește mai mult

Actualitate

Bilanțul intervențiilor SMURD și de descarcerare în primele nouă luni ale anului 2026: Aproape 370.000 de intervenții și peste 377.000 de persoane asistate medical

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bilanțul intervențiilor SMURD și de descarcerare în primele nouă luni ale anului 2026: Aproape 370.000 de intervenții și peste 377.000 de persoane asistate medical În primele nouă luni ale anului 2026, echipajele SMURD au desfășurat un număr semnificativ de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și salvarea persoanelor aflate în situații critice. Potrivit datelor […]

Citește mai mult

Actualitate

14 octombrie 2026 | Percheziții de amploare într-o rețea de criminalitate organizată: BCCO Alba Iulia, implicată în ancheta privind mașini de lux importate din SUA, acte false și bani spălați

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții de amploare într-o rețea de criminalitate organizată: BCCO Alba Iulia, implicată în ancheta privind mașini de lux importate din SUA, acte false și bani spălați Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […]

Citește mai mult