Finala Campionatului National Scolar de Orientare – Cugir 2013
La Cugir s-a desfăşurat finala Campionatului școlar de orientare și Marele Premiu al Palatului Național al Copiilor din București, ambele competiții organizate de Ministerul Educației Naționale prin Palatul Național al Copiilor și Consiliul Județean Alba.
La eveniment au luat parte câstigatorii fazelor județene ale acestui campionat, reprezentând 27 de județe cu un număr de 134 de participanți (legitimati și nelegitimati), pe categorii de vârstă, 9- 16 ani, băieți și fete, majoritatea desfășurând activitate la cercurile de orientare de la cluburile și palatele copiilor din țara. Întrecerea a avut două etape, sâmbătă: – cursa medie de pădure pe distanța de 3-5 km cu timpul de 30-40 minute și duminică, cursa scurtă de oraș cu timp acordat de 15-20 de minute.
Organizatorii au acordat câștigătorilor primelor trei locuri, diplome, medalii și tricouri asigurate potrivit reprezentantului MEN, Victor Constantinescu, prin grija Consiliului Județean Alba a președintelui Ion Dumitrel dar nu în ultimul rând a coorganizatorului acestei întreceri, cugireanul Gheorghe Nedea fără a căror contribuție ar fi fost greu de organizat o asemenea manifestare.
După cum remarca Victor Constantinescu, evenimentul desfășurat la Cugir s-a dovedit și de această dată un succes răsplătit cu numeroase premii obținute de zecile de copii prezenți la întrecere. „Ar fi greu să facem un clasament la acest moment, dar pot să apreciez evoluția într-o anumită ordine a echipajelor din Alba, Covasna, Cluj, Brașov, Suceava, Maramureș care s-au remarcat în mod special la actualul campionat”, a declarat reprezentantul MEC.
La festivitatea de premiere desfășurată pe bulevardul Alexandru Sahia din zona Complex a luat parte și primarul orașului Adrian Teban care a înmânat mai multor câștigători diplome, medalii și tricouri. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Women Rally 2026: Albaiulianca Andrada Munteanu, triumf în etapa de la Cluj-Napoca Cea de-a doua etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service, Trofeul Castrol, clasa de mașini electrice powered by PPC Blue România s-a încheiat la Cluj-Napoca. Albaiulianca Andrada Munteanu a ocupat primul loc la clasa 3+ și în clasamentul general. Iată […]
Video | Nicolae Stanciu înaintea meciului cu Suedia din Liga Națiunilor: „Momentul în care ne aflăm nu este bun pentru noi, dar vom încerca să obținem punct sau puncte”
Nicolae Stanciu înaintea meciului cu Suedia din Liga Națiunilor: „Momentul în care ne aflăm nu este bun pentru noi, dar vom încerca să obținem punct sau puncte” Selecționerul Gheorghe Hagi și fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu au participat duminică, 4 octombrie 2026 la conferința de presă a „tricolorilor” înaintea meciului România – Suedia din Liga Națiunilor. […]
Foto | Campionatul Național de Arc Istoric 2026, în Cetatea Alba Carolina: Rezultate excelente pentru arcașii de la CSM Unirea Alba Iulia
Campionatul Național de Arc Istoric 2026, în Cetatea Alba Carolina: Rezultate excelente pentru arcașii de la CSM Unirea Alba Iulia Sâmbătă, 3 octombrie 2026, Șanțurile Cetății Alba Carolina au găzduit Campionatul Național de Arc Istoric – proba sportivă „Arc Istoric”, competiție organizată de Secția de Arc Sagittarii din cadrul CSM Unirea Alba Iulia. La start […]








