Ştirea zilei

Festival de Pianu, eveniment CARITABIL pentru salvarea lui Mihai. 8 septembrie, ziua în care putem să-i dăm speranță tânărului

Adela Spătar

Publicat

în

Festival de Pianu (Speranță pentru Mihai), 8 septembrie, o șansă la viață. Eveniment CARITABIL pentru un tânăr de 20 de ani diagnosticat cu leucemie. Participând la eveniment, îi oferi lui Mihai un motiv de a spera și de a zâmbi.   

Cauza care a unit oameni pentru organizarea unui eveniment inedit, Festival de Pianu, este un tânăr de 20 de ani, Mihai – Alexandru Herberth, diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică cu celule T.

Petrecerea Divorțaților

Festivalul urmărește strângerea fondurilor necesare pentru a-i asigura lui Mihai un transplant de celule stem în Germania, pentru care costurile necesare ajung până la 100.000 de euro. De această sumă trebuie să beneficieze familia tânărului, până la sfârșitul lunii septembrie.

 În vederea efectuării transplantului în care cu toții sperăm să-i aducă vindecarea, Mihai va merge în Germania în luna octombrie.

În prezent, sufletul care are nevoie de ajutorul nostru se află în Cluj, urmând tratamentul cu chimioterapie.

„Sperăm să vină cât mai multă lume la eveniment și să fie o zi cu soare” a declarat pentru ziarulunirea.ro fratele lui Mihai.

Evenimentul va alea loc la Gorunii Seculari (terenul de golf din comuna Pianu, jud. Alba) și va avea câțiva invitați speciali precum: Alina Andrei, Iulian Nistor, Georgiana Bogdan, Cătălin Hasa, Aurel Lupu, Georgi Ana Pavelescu, Gină, Wanted Gravediggers Sebeș, Iustina Elena Șpan, Cosmin Sîrbu.

Fiecare comerciant implicat în cadrul evenimentului își va dona profitul pentru Mihai.

Pe durata festivalului, pe lângă scenă și formații, vom avea parte de următoarele :
Mici, virsli, balmoș, limonadă, bere la halbă, sucuri, cafea, plăcinte/langoși, pizza, aripioare picante, cartofi, siropuri, dulceață, ceaun, dar și activități pentru cei mici – pistoale cu apă, picturi pe față, plimbări cu UTV-ul.

Până la eveniment, puteți dona în următoarele conturi:

Herberth Mihaela
RO79BRDE010SV39245810100 RON
RO17BRDE010SV53568130100 EUR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult