Femeile geloase şi nervoase sunt de două ori mai predispuse afecţiunii Alzheimer. STUDIU
Femeile de vârstă medie neliniştite, geloase şi cu o stare de spirit instabilă au un risc crescut de a suferi peste ani de Alzheimer, arată un studiu apărut recent într-o publicaţie a Academiei Americane de Neurologie.
Studiul a urmărit evoluţia a 800 de femei cu vârste cuprinse între 38 şi 46 de ani, dintre care 19 % au fost afectate mai târziu de demenţă. Toate persoanele analizate au fost supuse unor teste de memorie şi de personalitate, care să indice dacă sunt extrovertite sau introvertite. Totodată, s-a urmărit nivelul lor de nervozitate al femeilor respective.
Acestea au fost întrebate dacă au trecut printr-o perioadă de stres în viaţa lor, marcată de stări de iritabilitate, tensiune, nervozitate, frică, anxietate sau tulburări de somn, care să fi durat cel puțin o lună de zile, în legătură cu activitatea lor profesională, probleme de sănătate sau situația familială.
Răspunsurile au fost clasificate de la zero la cinci, cele cu “0″ însemnând că subiectul nu a avut nicio perioadă de stres, iar cele cu “5″ indicând că acesta se confruntase cu un stres constant în ultimii cinci ani. Femeile care au dat răspunsuri cotate de la “3″ la “5″ sunt considerate a fi în primejdie, notează Xinhua.
Studiul indică faptul că femeile cu cele mai mari punctaje la testele de nevroză au avut un risc dublu de a dezvolta demență, comparativ cu cele care au avut scoruri mici la aceste teste, însă această legătură depindea de starea de stres acumulată pe termen lung.
Faptul că o femeie este retrasă sau sociabilă nu pare să influențeze, în sine, riscul de a dezvolta demență, ci doar asociat cu alte circumstanțe.
Astfel, s-a observat că femeile retrase care au trecut și prin unele dificultăți ușoare au avut un risc mai mare de a suferi mai târziu de Alzheimer. Un total de 16 dintre cele 63 de femei care s-au confruntat cu ușoare dificultăți și erau retrase au dezvoltat mai târziu boala Alzheimer, adică 25 %. Prin comparație, doar opt din cele 64 care au trecut prin dificultăți ușoare, dar erau extrovertite au avut aceași suferință peste ani, adică doar 13 %.
“Cele mai multe cercetări în legătură cu boala Alzheimer au fost consacrate unor factori cum sunt educația, inima și factorii de risc din sânge, traumatismele craniene, istoria familiei și genetica”, a spus autorul studiului, Lena Johannsson de la Universitatea din Gothenburg (Suedia).Noul studiu a confirmat că “personalitatea poate influența riscul individual de a dezvolta demență, prin efectul său asupra comportamentului, stilului de viață sau a reacțiilor la stres”, a spus Johannsson.
Sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală
UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală Grupul românesc de entertainment UNTOLD intră într-o nouă etapă de dezvoltare internațională și oferă publicului oportunitatea de a investi în companie, prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție, potrivit reprezentanților companiei. Citește și: UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: […]
NOSTALGIA 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa
NOSTALGIA ediție 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa NOSTALGIA 2026 a transformat, timp de patru zile, Pădurea Băneasa într-un univers al amintirilor, al muzicii și al decorurilor care au trimis publicul direct în anii ’90 și 2000. Ediția din acest an, desfășurată în perioada 25-28 iunie, la Federația Română […]
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial
UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial Mai sunt fix 100 de zile până când UNTOLD Festival își deschide porțile pentru o nouă eră – ediția UNTOLD ONE, programată între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Citește și: Superstarul britanic Lewis […]