Sport

FC Unirea Alba Iulia nu a primit licenţa pentru Liga a 2-a!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

FC Unirea Alba Iulia se află pe marginea prăpastiei disperării, după ce a aflat că nu a primit licenţa pentru Liga a 2-a în campionatul 2011-2012. Motivul neacordării „OK”-ului pentru a continua în eşalonul secund, după ce s-a salvat la limită, cu mari emoţii, îl constituie datoriile către foştii jucători, cifrate la 55.000 euro, bani cuveniţi din Liga 1 lui Veljovic, Vujadinovic şi Enzo Bruno. După ce în sezonul trecut când au retrogradat din elită, la fel „alb-negrii” nu au primit licenţa pentru Liga 1, şi în această vară, tot din motive financiare, FC Unirea trece prin clipe dificile, unica reprezentantă a fotbalului judeţean fiind la un pas de colaps. Gruparea din Cetatea Marii Uniri se regăseşte pe lista celor 21 de cluburi de pe a doua scenă care, într-o primă fază au fost refuzate de comisia de licenţiere. „Noi până vineri vom trimite documentele prin care ne vom susţine punctul de vedere, vom înainta un apel. Până la urmă o să avem câştig de cauză”, a comentat Eutin Bojin.
lSe depune recurs!
Pentru a spera la continuarea activităţii este obligatoriu ca cei trei „stranieri” mai sus amintiţi să accepte reeşalonarea restanţelor din 2010, ratele pe lunile mai, iunie şi iulie, în caz contrar gruparea fanion a judeţului urmând să ajungă, după 23 de ani neîntrerupţi petrecuţi în Diviziile B şi A (trei sezoane), în al treilea eşalon! E jale mare, mai ales că Unirea se regăseşte în poate cel mai dificil moment al ultimelor decenii, cauza principală fiind lipsa de strategie a actualilor conducători.
Anul trecut, şefii au amendat halucinant jucătorii cu 25 la sută din valoarea contractelor pe motivul retrogradării, dar a venit scadenţa gafelor comise şi toţi jucătorii au câştigat memoriile. Sunt 11 nume (o echipă întreagă), Cernea, Lasc, S. Rădoi, De Sousa, Vujadinovic, Vitinha, I. Bălan, N. Varga, E. Bruno, Veljovic, N. Jovanovic, la care se adaugă Poverlovici, Dâlbea şi Selagea, deveniţi liberi de contract şi încasându-şi drepturile, situaţie ce dovedeşte de la sine dezastrul strategiei, în condiţiile în care s-au plătit aproximativ 200.000 euro.
lSperanţe în transferurile lui F. Himcinschi şi N. Stanciu
În disperare de cauză, şefii încearcă să-i vândă rapid, până la finele săptămânii pe unul dintre tinerii Fabian Himcinschi (Italia, Cesena sau Empoli, pentru 100.000 euro) sau Nicuşor Stanciu (la Rapid, negocierile plecând de la 250.000 euro). Contactat telefonic, vicepreşedintele CS Vasile Trifan, cel care a împrumutat clubul în acest an cu peste 60.000 euro (pentru a salva echipa de la neprogramere şi excludere) a oferit o declaraţie şoc: „Nu mă mai interesează fotbalul, să se implice cei cărora le trebuie fotbal, să vină cine vrea. M-am săturat să-mi cheltui banii proprii în această criză. Este echipa Unirea din Alba Iulia, nu a lui Vasile Trifan”. În acest moment, FC Unirea are probleme majore, datoriile totale însumând în jur de 410.000 de euro, sumă ce include datoriile către Vasile Trifan, cei trei jucători, personalul administrativ (circa 2,5 miliarde lei vechi) şi bugetul de stat (aproape 11 miliarde de lei vechi). Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Sport

Sport

Campionatul Munților Apuseni 2026, ediția a XV-a, la start: 10 echipe la comune (seniori, juniori Under 16) și 4 echipe la orașe | Vezi componența grupelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campionatul Munților Apuseni 2026, ediția a XV-a, la start: 10 echipe la comune (seniori, juniori Under 16) și 4 echipe la orașe | Vezi componența grupelor, primele meciuri, 11/12 iulie Campionatul Munților Apuseni 2026, îndrăgita competiție fotbalistică organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba și Consiliul Județean, se pregătește de start, cu o mare noutate. […]

Citește mai mult

Sport

CSM Sebeș, CSM Aiud și ACS Future Stars Blaj, afiliate provizoriu la AJF Alba | Proiect depus la CJ Alba, pentru 600.000 de lei

Dan HENEGAR

Publicat

în

În ultima ședință de Birou Executiv al AJF Alba s-a decis aprobarea afiliării provizorii a încă 3 cluburi, CS Municipal Sebeș 2026, CS Municipal Aiud și ACS Future Stars Blaj. Proiect depus la CJ Alba, pentru 600.000 de lei Se mărește astfel numărul de membri afiliați ai Asociației Județene de Fotbal Alba, întrucât în august […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Gala Sportului Albaiulian, ediția a 4-a: Premiu și trofeu simbolic pentru Nicolae Stanciu, căpitanul României. LISTA COMPLETĂ a sportivilor și antrenorilor premiați

Ioana Oprean

Publicat

în

Gala Sportului Albaiulian, ediția a 4-a: Premiu și trofeu simbolic pentru Nicolae Stanciu, căpitanul României. LISTA COMPLETĂ a sportivilor și antrenorilor premiați În cadrul celei de-a 4-a ediții a Galei Sportului Albaiulian, eveniment desfășurat joi, 25 iunie 2026, la Centrul de Conferințe „Gheorghe Șincai” din municipiul reședință de județ, Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale de […]

Citește mai mult