Episcopii catolici cer sprijinul lui Traian Băsescu pentru modificarea Legii arhivelor
Conferinţa Episcopilor Catolici din România, din a cărei componenţă fac parte toţi episcopii greco-catolici şi romano-catolici din România, s-a adresat preşedintelui Traian Băsescu, solicitând şefului statului să semneze modificările aduse Legii arhivelor.
Luând act de modificările formulate în Parlamentul României la Legea arhivelor naţionale, Conferinţa Episcopilor Catolici din România a constatat cu satisfacţie faptul că acestea creează cultelor religioase legal recunoscute în România posibilitatea de a-şi redobândi patrimoniul arhivistic şi documentar confiscat în perioada regimului comunist. Modificările în cauză se bucură de votul favorabil al Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2011. În acest context ierarhii catolici au fundamentat din punct de vedere istoric şi juridic această solicitare, expunând pe larg temeiurile în care are loc acest demers al Bisericii Catolice din România, demers de care, însă, se vor putea bucura concomitent toate cultele legal recunoscute în ţara noastră.
„Ierarhii Bisericii Catolice, membri ai Conferinţei Episcopilor din România, se declară profund nedreptăţiţi de confiscările, înstrăinările şi distrugerile suferite de patrimoniul arhivistic al Bisericii Catolice din România, dar şi al celui aparţinător altor culte, acţiuni desfăşurate de regimul comunist încă din anii 1948, 1950 şi 1970. După 1989 regimul comunist a fost înlăturat, dar multe dintre abuzurile acestuia trenează încă în soluţionarea şi repararea lor juridică, fizică şi morală. Un astfel de abuz este şi confiscarea fondurilor arhivistice de la episcopiile, mănăstirile ordinelor călugăreşti, protopopiatele şi parohiile Bisericii noastre. Nici Legea nr. 16/1996 şi nici modificările ulterioare aduse acesteia nu au introdus măsurile reparatorii morale şi juridice atât de aşteptate, perpetuând realităţile şi abuzurile regimului totalitar comunist. Din acest motiv, ierarhii Bisericii Catolice din România se declară profund nedreptăţiţi de acuzele aduse în presă de diverse organizaţii sau persoane, le resping în mod hotărât şi solicită preşedintelui ţării semnarea textului juridic în forma sa modificată şi aprobată de votul Camerei Deputaţilor la 8 noiembrie. Biserica Catolică din România, prin ramurile ei, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi Biserica Romano-Catolică, îşi exprimă speranţa că această solicitare a sa de ordin moral şi patrimonial-cultural va fi soluţionată în mod favorabil. (…) Crearea cadrului legal pentru retrocedarea fondurilor arhivistice confiscate este un deziderat primordial al Bisericii noastre, un act de dreptate şi de democraţie şi o recunoaştere a rolului Bisericii Catolice în istoria şi cultura României”, se arată într-un comunicat oficial al BRU. Printre membrii Conferinţei Episcopilor Catolici din România care au semnat acest document se numără cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Arhiepiscopiei Române Unite Greco-Catolice Blaj, György Jakubinyi, arhiepiscop şi ordinariu armeano-catolic, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia şi episcopul auxiliar Mihai Frăţilă, vicar la Vicariatul Român Unit Greco-Catolic de Bucureşti.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Mii de membri ai sindicatului Sanitas din Alba și alte județe, protest în Capitală: „Noi avem grijă de oameni, nu suntem o cheltuială”
Mii de membri ai sindicatului Sanitas din Alba și alte județe, protest în Capitală: „Noi avem grijă de oameni, nu suntem o cheltuială” Mii de membri ai sindicatului Sanitas au protestat, miercuri, 3 aprilie 2026, în Capitală, în fața Guvernului, împotriva proiectului noii legi a salarizării. Ei s-au deplasat ulterior către Piața Constituției. Protestatarii au […]
BERD a înrăutățit drastic prognoza pentru România: Economie în declin în 2026 și revenire modestă abia în 2027
BERD a înrăutățit drastic prognoza pentru România: Economie în declin în 2026 și revenire modestă abia în 2027 Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a înrăutățit semnificativ prognozele pentru economia României, anticipând acum o contracție de 0,2% în 2026, după ce anterior estima o creștere de 1,2%. Pentru 2027, instituția vede o revenire modestă, […]
Șoc: Prețurile producției industriale în România, salt de peste 10% în aprilie 2026 Prețurile producției industriale pe total (piața internă și externă) din România au înregistrat o creștere de 10,3% în aprilie 2026 față de aceeași lună a anului 2025, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În raport cu luna martie 2026, […]