Rămâi conectat

Economie

Enterprise Europe Network sprijină companiile să depășească greutățile crizei și să transforme provocările în oportunități

Andreea Ștefan

Publicat

în

Enterprise Europe Network sprijină companiile să depășească greutățile crizei și să transforme provocările în oportunități

Criza generată de COVID-19 a afectat companiile din lumea întreagă, făcându-le să găsească răspunsuri la situații nemaiîntâlnite până atunci. Enterprise Europe Network (EEN), cea mai mare rețea de sprijin dedicată IMM-urilor, a făcut schimbări rapide și s-a adaptat noilor circumstanțe, fiind alături de antreprenori! Susținerea permanentă și conectarea firmelor, chiar și în cele mai grele vremuri, demonstrează forța Rețelei noastre!

Enterprise Europe Network a devenit și mai digitală

Deși activitățile de matchmaking organizate online erau deja o obișnuință pentru EEN, când evenimentele și întâlnirile față în față au fost amânate sau anulate, în cadrul Rețelei au fost lansate cu succes platforme digitale de matchmaking. De exemplu, evenimentul online Eurostars inițiat de mai multe organizații EEN a creat premisele pentru peste 500 de întâlniri virtuale între 262 de participanți din 24 de țări. Experiența acumulată ne arată că întâlnirile online permit contact mult mai rapid și asigură interacțiune și colaborare internațională. Aceste oportunități sunt profitabile ca prim contact de afaceri, în special la nivel intercontinental, fiind considerate de antreprenorii europeni o alternativă valoroasă la întâlnirile față în față.

Comunicarea online s-a dovedit eficientă și în cazul serviciilor precum promovarea oportunităților de finanțare, susținerea participării organizațiilor din regiune în proiecte europene sau internaționale prin facilitarea cooptării în consorții parteneriale, asigurarea accesului companiilor la platforma de cooperare în afaceri a Enterprise Europe Network, acordarea de informații personalizate, căutarea de parteneri de afaceri.

Astfel, ADR Centru vine în sprijinul companiilor din Regiunea Centru cu o bază de date ce conține peste 10.000 de oportunități de colaborare cu parteneri străini, dar și cu informații despre sursele de finanțare existente și inițiativele europene în ceea ce privește reziliența și inovația, inclusiv soluții pentru situația generată de pandemia COVID-19.

Rezultatele noastre: succesul companiilor!

ADR Centru a promovat și atras, în această perioadă de criză, participarea companiilor din Regiunea Centru la 12 evenimente de matchmaking organizate online, în perioada martie 2020-martie 2021, din care au rezultat peste 60 de întâlniri între companiile din regiune și potențiali parteneri de afaceri străini.

De la începutul pandemiei, cu susținerea unei echipe dedicate a biroului EEN din cadrul ADR Centru au fost încheiate 10 parteneriate de afaceri și colaborări între companii și organizații din Regiunea Centru și companii/organizații din Europa, cele mai importante fiind în domeniile: textile, alimentar, aparatură medicală.

Workshop-urile și întâlnirile cu companiile au continuat și în perioada pandemiei, un subiect dedicat fiind digitalizarea companiilor și pregătirea lor pentru a accesa finanțări pentru dezvoltarea de produse, servicii și procese inovatoare.

Suntem aici pentru afacerea ta!

Dacă sunteți un IMM interesat să colaboreze cu organizații din alte țări, vă invităm să ne contactați pentru a vă prezenta, gratuit, cele mai interesante oportunități de colaborări care se potrivesc profilului dumneavoastră de cooperare. Pandemia nu s-a încheiat, trebuie identificate modalități prin care să sprijinim economia Regiunii!

Pentru informații suplimentare despre activitatea noastră dar mai ales despre cum vă putem susține, vă rugăm să ne contactați la Biroul Enterprise Europe Network al ADR Centru din Alba Iulia, Str. Piața Consiliul Europei 32D, Tel: 0358-401.276, int. 465, 466, e-mail: e-mail: office[at]adrcentru.ro, website www.een-transilvania.ro

ADR Centru vă urează Sărbători Fericite și binecuvântate!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Datoria externă a României a EXPLODAT în luna ianuarie 2024: A crescut cu 4,314 miliarde euro

Unirea Ziarul

Publicat

în

Datoria externă a României a EXPLODAT în luna ianuarie 2024: A crescut cu 4,314 miliarde euro Datoria externă totală a crescut, în ianuarie 2024, cu 4,314 miliarde euro, până la 173,126 miliarde euro, iar deficitul de cont curent s-a majorat cu 78,7%, la 1,358 miliarde euro, informează vineri Banca Naţională a României printr-un comunicat remis […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea