Rămâi conectat

Actualitate

Elevii și copiii de grădiniță din 300 de unități de învățământ primesc gratuit o masă caldă, în anul școlar 2022-2023

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii și copiii de grădiniță din 300 de unități de învățământ primesc gratuit o masă caldă, în anul școlar 2022-2023

Ordonanța de urgență care prevede ca elevii și copiii de grădiniță din 300 de unități de învățământ să primească gratuit o masă caldă în anul școlar 2022-2023, pe perioada desfășurării cursurilor, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Limita unei valori zilnice este de 15 lei/beneficiar, prevede documentul.

Amintim că Edupedu.ro a scris că ministrul Educației a anunțat săptămâna trecută că a fost adoptată o ordonanță de urgență ce prevede extindere programului pilot „Masă caldă” de la 150 de școli la 300 de școli.

„La cererea motivată a părinților/reprezentantului legal, formulată în scris și susținută de un document-suport, înregistrată la secretariatul unității de învățământ în care este înmatriculat preșcolarul/elevul, preșcolarii și elevii care din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă nu pot beneficia de masa caldă sau, după caz, de pachetul alimentar, vor beneficia de produse alimentare adecvate situației acestora”, conform ordonanței publicate în Monitorul Oficial.

Lista școlilor și grădinițelor în care se implementează programul pilot, numărul de beneficiari și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul școlar 2022—2023 se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Finanțarea programului-pilot este asigurată din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, astfel: în anul 2022 suma de 147.000.000 de lei, iar în anul 2023 suma de 207.900.000 de lei, conform sursei menționate.

Art. 2 alin. (3) din document stabilește că sumele prevăzute mai sus pot fi suplimentate din veniturile proprii ale primăriilor sau din alte surse de finanțare, legal prevăzute, în următoarele situații:

a) stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice mai mari decât cea de 15 lei/beneficiar;

b) creșterea, în perioada aplicării Programului-pilot, a numărului de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile-pilot;

c) asigurarea unor spații pentru prepararea, depozitarea sau servirea mesei;

d) asigurarea transportului către beneficiari al suportului alimentar, dacă cheltuielile aferente depășesc bugetul alocat inițial, după caz.

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, elaborează normele metodologice de aplicare a acesteia, până la sfârșitul lunii iulie, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la sfârșitul lunii mai că doar 104 școli au beneficiat de program anul trecut: „Aș vrea să vă spun că din cele 150 de școli finanțate, anul trecut au putut să beneficieze de acest program doar 104”.

Iată ce a spus atunci ministrul Cîmpeanu despre motivele pentru care nu s-a putut organiza masa caldă în unele școli: „Motivele au fost diverse, trei la număr: blocaj licitație; doi – inexistență operatori economici mai ales în acele școli din localitățile izolate: cazul Bacău, cazul Timiș au lansat repetat licitația pentru a achiziționa servicii de catering pentru a oferi o masă caldă elevilor și nu s-a prezentat niciun operator economic, pentru că a considerat nerentabil să asigure aceste servicii într-o școală care avea doar câteva zeci de elevi. Al treilea motiv este greu de imaginat, inclusiv pentru mine, astăzi, 30 mai, există o localitate în țară, Tecuci, județul Galați, care nu are bugetul aprobat.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea