Sport

Duminică la Ocna Mureş, sărbătoare fotbalistică | Aniversarea a 8 decenii de la primul meci disputat în nocturnă în România

Dan HENEGAR

Publicat

în

Soda Ocna Mures Dinamo 5Stadionul Soda din Ocna Mureş, locul în care s-a aprins lumina în fotbalul românesc, va fi duminică, 28 august, gazda unui eveniment de seamă, dedicat aniversării  a 80 de ani de la primul meci de fotbal din România disputat în nocturnă.

Programul evenimentului, cuprins în calendarul „Zilelor Oraşului”, propune două partide amicale între echipa locală CS Ocna Mureş şi Gaz Metan Mediaş (ora 17.30), o atractivă întâlnire de old boys între Soda Ocna Mureş şi Dinamo Bucureşti (ora 19.30), aprinderea nocturnei (ora 20.30) şi un concert al trupei Good Day (ora 20.45).

Citeşte şi: Duminică, la Ocna Mureş, eveniment fotbalistic de seamă | Tribuna Stadionului Dragostei va purta numele regretatului Gicu Domşa

Avem în România cluburi de fotbal care au jucat semifinale şi finale de cupe europene, care au stadioane de milioane, cu suporteri de milioane. Dar acesta este un club special, cu un stadion special: SODA OCNA MUREŞ. Stadionul pe care, în 1936, pe 30 august, se aprindea pentru prima dată lumina în fotbalul românesc. Iar pentru noi, cei din Ocna Mureş, asta înseamnă enorm. E în istoria noastră şi vom celebra momentul cu un meci de legendă”, a declarat Marius Stîncel, directorul CS Ocna Mureş. la acţiunea de suflet, vor fi prezente nume grele ale fotbalului autohton, dar şi oaspeţi de seamnă, reprezentanţi ai UEFA (Ionuţ Lupescu – UEFA chief technical officer şi Matthieu Bulliard – Grassroots Coordinator UEFA).

*Tribuna Stadionului Dragostei va purta numele regretatului Gicu Domşa

Recent, oficialii clubului ocnamureşean au luat o decizie de suflet, iar tribuna Stadionului Dragostei va purta numele regretatului antrenor Gicu Domşa, neobositul descoperitor de talente, ce a şlefuit jucători precum Ovidiu Maier sau Mircea Stanciu şi alte generaţii de fotbalişti ocnamureşeni, personaj ce face parte din istoria acestui club, care la nici 65 de ani, s-a stins anul trecut, în urma unui atac de cord. “Gicu Domşa, a fost persoana care m-a determinat să mă implic în fotbalul din Ocna Mureş, un foarte bun prieten şi un om cum rar întâlneşti în ziua de astăzi, un om care s-a confundat toată viaţa lui cu SODA Ocna Mureş. De aceea, consider că acest om minunat care a fost Gicu Domşa, merită cu prisosinţă această onoare, un semn de recunoştinţă, pentru ceea ce a făcut în fotbalul ocnamureşan”, a mai afirmat Marius Stîncel, directorul Clubului Sportiv Ocna Mureş.

*Nume grele în lotul lui Dinamo!

Din lotul echipei Dinamo vor face parte celebrităţi ale fotbalului românesc şi european precum Moraru, Prunea, Eftimescu, Cheran, N. Vlad, Ad. Alexandrescu, Tâlvan, Macavei, Cl. Mutu, S. Moga, T. Cristea, I. Lupescu, D. Florea, Fl. Petre, M. Niculae, M. Ivan, Aug. Călin, Orac, Dragnea, Ioan Mărginean “Limoniu”, Augustin, Val. Năstase, Cl. Drăgan, L. Ciubotariu, Mirea, D. Iftodi, Selymes, D. Munteanu, Sabău şi Mateuţ, care vor îmbrăca din nou tricoul “alb-roşu”, iar în distribuţia ocnamureşeană se vor regăsi “glorii” din perioada 1970-2000, dintre care îi amintim pe Ovidiu Maier şi Sorin Corpodean.“Am considerat că merită să facem eforturi, să reamenajăm stadionul şi să-l pregătim pentru această  sărbatoare. Tribuna străluceşte din nou în culorile «alb-albastru» şi abia aşteptăm să putem cânta toţi, sportivi şi spectatori, imnul  echipei, un imn pe care aproape toţi locuitorii oraşului îl cântă la evenimentele sportive. Am invitat o echipa legendară pentru fotbalul românesc: Dinamo Bucureşti old boys, intrarea este liberă şi ne aşteptăm la un public numeros”, a încheiat Marius Stîncel.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: CSM Unirea, regres în Cupa României, comparativ cu ultimii doi ani! „Alb-negrii”, eliminare la penalty-uri, la primul meci sub comanda lui Pustai, cu Sănătatea Cluj!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sănătatea Cluj – CSM Unirea Alba Iulia 7-6 (2-2), după prelungiri și lovituri de departajare | La debutul lui Pustai, „alb-negrii” eliminare după penalty-uri!! Divizionara terță CSM Unirea, regres în Cupa României, comparativ cu ultimii doi ani! „Alb-negrii”, eliminare la penalty-uri, la primul meci sub comanda lui Pustai, cu Sănătatea Cluj! A fost Sănătatea Cluj – […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj, singura reprezentantă a Albei în Cupa României, 2-1 cu ACS Mediaș, după prelungiri! Tătar: „O zi grea, dar s-a meritat”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – ACS Mediaș 2-1 (1-1), în Cupa României! Echipa din „Mica Romă”, singura reprezentantă a Albei rămasă în cursă, calificare după prelungiri și o nouă răsturnare de scor CIL Blaj a acces în turul al treilea al Cupei României, după victoria obținută în prelungiri, scor 2-1 (1-1), cu ACS Mediaș, echipa din „Mica […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0-1 (0-0), în turul secund al Cupei României | Eliminare pentru „roș-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0-1 (0-0), în turul secund al Cupei României | Eliminare pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0-1 (0-0), în turul secund al Cupei României. Eliminare pentru „roș-albaștri”, după un eșec la limită, formația din Valea Jiului calificându-se meritat în turul al treilea (12 august). Citește și: Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, […]

Citește mai mult