Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Duminică, evenimentul toamnei în Sala „Timotei Cipariu”: Volei Alba-Blaj – Dinamo, duel pentru supremaţie în elită!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Incitantă dispută în Sala „Timotei Cipariu” duminică, 3 noiembrie, de la ora 11.30, între primele două clasate din elita voleiului autohton: Dinamo – liderul invincibil cu maximum de puncte şi fără set pierdut în 4 jocuri, respectiv Volei Alba-Blaj, neînvinsa echipă locală ce are un punct mai puţin şi şansa ca în cazul unui succes să treacă pe prima poziţie.

Despre concidenţele legate de confruntarea directă v-am informat în materialul de ieri, se poate vorbi practic de meciul toamnei voleibalistice în „Mica Romă”, o partidă la care cu siguranţă sala va fi neîncăpătoare în speranţa fanilor locali de a asista la o nouă bombă a Diviziei A1, după succesul de senzaţie înregistrat pe terenul campioanei din Bacău. „Vorbim de o nouă etapă de campionat pentru care ne pregătim în modul în care ne-am obişnuit deja, cu ambiţie şi dorinţă de victorie. Fetele sunt în formă excelentă, se antrenează cu dăruire fapt care mă face să cred că duminică în faţa publicului nostru vom face dovada unui volei de cea mai bună calitate”, a declarat Branko Gajic, antrenorul formaţiei blăjene. Meciul Volei Alba Blaj – Dinamo se va juca duminica, 3 noiembrie, de la ora 11:30, si va fi transmis in direct de Digisport 3.  Pentru ca partida suscita un interes deosebit la Blaj, conducerea clubului a anuntat ca accesul in Sala Timotei Cipariu se va face incepand cu ora 9, intrarea la partida care conteaza pentru etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin fiind libera!

Gruparea din „Ştefan cel Mare” a jucat joi seara pe terenul câştigătoarei Cupei Campionilor Europeni, Vakifbank Istanbul, eşec 0-3 (20-25, 7-25, 11-25), iar o victorie împotriva vicecampioanei şi a finalistei cupei, ar duce Volei Alba-Blaj pe prima poziţie a ierarhiei, în condiţiile în care trupa lui Branko Gajic are tot 4 succese, dintre care unul de rezonanţă, la Bacău, în fieful deţinătoarei titlului, Ştiinţa, angrenată şi ea în Champions League (victorie la debut, 3-2 cu Volero Zurich).

*Dueluri între colege de lot naţional

Dinamo a pierdut fără drept de apel joi seara la Istanbul, o partidă disproporţionată, de genul “Barcelona – Steaua” la fotbal, conform unui cunoscător al voleiului european şi, cu siguranţă oboseala îşi va pune amprenta pe evoluţia echipei din Bucureşti, ţinând cont şi de vârsta înaintată a câtorva echipiere: Mirela Corjeuţanu, Alida Marcovici, sau Daniela Mincă. În plus, va fi un duel interesant între coechipiere la naţională, dinamovistele Ioana Baciu şi Diana Cărbuneanu, versus Adina Saloru.

*Dinamo a mai pierdut la Blaj…

„Istoria se repetă” este sloganul blăjenilor înaintea acestui joc ce se anunţă incendiar, asta apropos de precedenta confruntare de la Blaj, câştigată surprinzător anul trecut, 3-1 de gazde, tot în 3 octombrie. Dinamo, cea mai galonată formaţie din voleiul autohton feminin, cu 22 de titluri îşi propune în acest sezon să realizeze eventul şi vine la Blaj după partida de aseară de la Istanbul, din Liga Campionilor, sub comanda antrenorului Marian Constantin regăsindu-se majoritatea componentelor de bază ale echipelor naţionale. Pentru confruntarea ce poate deveni de referinţă, Branko Gajic ajutat de Ugliesa Segrt şi Ferenc Karolj are la dispozitie următorul lot: *coordonatoare: Luminiţa-Gabriela Trombiţaş, Denisa Viloiu, Sorina Mocan; *centrii: Valentina Rusu, Roxana Ivanof, Alexandra Biriş, Camila Lanner; *universali: Milagros  Collar, Adina Stanciu; *secunzi: Adriana Dudnic, Adina Salaoru, Miroslava Kijakova, Ramona Rus; *libero: Katja Medved. O sa fie un meci greu, sigur. Nu trebuie sa mai zic nimic despre calitatea acestei echipe. Dinamo are un lot foarte puternic iar pentru noi e foarte important sa intram in meci foarte seriosi, concentrati si sa jucam fara presiune. Dinamo este normal favorita, iar daca vom exploata toate sansele pe care le avem in meci sigur vom face o treaba buna. Pentru mine este important ca echipa sa continue jocul bun de pana acum si chiar sa creasca in evolutie fata de ultimele 4 meciuri„, a declarat Branko Gajic pentru Radio Blaj.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO Sportivii CS Unirea Alba Iulia, cinci clasări pe podium la Campionatul Național de de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la Taekwondo

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sportivii CS Unirea Alba Iulia, cinci clasări pe podium la Campionatul Național de de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la Taekwondo Sportivii CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la taekwondo, desfășurat în 19-21 aprilie la București. CS Unirea Alba Iulia a participat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea